sfințitură definitie

8 definiții pentru sfințitură

SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți1; (concr.) obiect sfințit. – Sfinți1 + suf. -tură.
SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți1; (concr.) obiect sfințit. – Sfinți1 + suf. -tură.
SFINȚITÚRĂ, sfințituri, s. f. (Rar) Faptul de a sfinți; (concretizat) obiect sfințit. Sfințituri de la paști: pască, coji de ouă și slănină. PAMFILE, A. R. 59.
sfințitúră (rar) s. f., g.-d. art. sfințitúrii; pl. sfințitúri
sfințitúră s. f., g.-d. art. sfințitúrii; pl. sfințitúri
SFINȚITÚRĂ s. v. hirotonie, hirotonire, hirotonisire.
sfințitúră f., pl. ĭ. Pop. Lucru sfințit (colivă, prescurĭ, pască, cozonacĭ).
sfințitu s. v. HIROTONIE. HIROTONIRE. HIROTONISIRE.

sfințitură dex

Intrare: sfințitură
sfințitură substantiv feminin