SFINȚÍE, sfinții, s. f. (în forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv) Epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui Dumnezeu. – Sfânt + suf. -ie.

SFINȚÍE, sfinții, s. f. (În forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv) Epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui Dumnezeu. – Sfânt + suf. -ie.

SFINȚÍE, sfinții, s. f. (În forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv de pers. 2 și 3 sg. sau pl.) Epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui dumnezeu. Căldura pustiei era acum cuptorul lui dumnezeu, în care sfinția-sa coace pînile pămîntului. SADOVEANU, O. L. 90. Slujește părintele Anghel, dar rar de tot, că sfinția-sa locuiește departe. GALACTION, O. I 40. Ei, Harap-Alb, zise sfînta Duminică, așa-i că am scos-o la capăt și asta? – Așa; cu ajutorul lui dumnezeu și cu al șfinției-voastre, răspunse Harap-Alb. CREANGĂ, P. 227.

Sfinția Sa loc. pr., g.-d. Sfinției Sale, pl. Sfințiile Lor

Sfințía Ta loc. pr., g.-d. Sfințíei Tále

Sfințía Voástră loc. pr., g.-d. Sfințíei Voástre

Sfințíile Voástre (-ți-i) loc. pr.

Sfințíile lor s. f. pl. art. + pr.

SFINȚÍE s. v. biserică, casa domnului, lues, sfințenie, sifilis.

sfinție f. titlu de onoare dat preoților: Sfinția sa.

sfinție f. (d. sfînt). Calitatea de a fi sfînt. sanctitate (Epitet respectuos preuților): Sfinția Sa (prescurtat S. S.) Părintele Va-sile. (Arhiereilor și episcopilor Preasfinția Sa). – Vechĭ osf- (în preaosfinție, după vsl. prĭeosvenštistvo) și sfenție. V. sînție.

sfinție s. v. BISERICĂ. CASA DOMNULUI. LUES. SFINȚENIE. SIFILIS.

sfințíe, sfinții s. f. 1. (Înv.) Sfințenie. 2. (Rar) Venerație. 3. (Art., urmat de un adj. pos. sau pron. pers.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un cleric, despre un sfânt sau despre Dumnezeu; (înv.) sfințire, (înv., rar) sfințitate. – Din sfânt + suf. -ie.