sfiiciune definitie

9 definiții pentru sfiiciune

SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. (Rar) 1. Caracter, fel de a fi timid, rușinos, sfios. 2. Atitudine, comportare lipsită de îndrăzneală. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -ciune.
SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. Caracter, fel de a fi timid, rușinos, sfios; atitudine, comportare lipsită de îndrăzneală; sfială. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -ciune.
SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. Atitudine sfioasă; sfială. Cu oarecare sfiiciune, Gheorghe Dima a încercat să intre în vorbă cu un unchieș negricios. GALAN, Z. R. 31. [Coșbuc] zugrăvește iubirea... altora. Și aceasta nu din cauza sfiiciunii – poetul numai sfios nu e. GHEREA, ST. CR. III 120. Atunci de sfiiciune mi-iese sîngele-n obraz. EMINESCU, O. I 80. ♦ (Rar) Persoană sfioasă. Jupînița Marușca a lui Hudici e un fel de sfiiciune bălaie. SADOVEANU, F. J. 302.
sfiiciúne (rar) (sfi-i-) s. f., g.-d. art. sfiiciúnii; (manifestări) pl. sfiiciúni
sfiiciúne s. f. (sil. sfi-i-), g.-d. art. sfiiciúnii; (manifestări) pl. sfiiciúni
SFIICIÚNE s. 1. v. jenă. 2. v. rușine.
sfiiciune f. sfială: de sfiiciune ’mi iese sângele ’n obraz EM.
sfiicĭúne f. (d. sfiicios). Sfială.
SFIICIUNE s. 1. jenă, rușine, sfială, stinghereală, stînjeneală, stînjenire, (pop.) rușinare, (înv. și reg.) rușință, (înv.) stideală, stidință, stidire. (Un sentiment de ~.) 2. rușine, sfială, timiditate, (rar) sfiire, sfioșenie, (înv.) sființă. (~ unui copil.)

sfiiciune dex

Intrare: sfiiciune
sfiiciune substantiv feminin
  • silabisire: sfi-i-