SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic.

SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -ce, adj. Sfios. [Pr.: sfi-el-] – Sfii + suf. -elnic.

SFIÉLNIC, -Ă, sfielnici, -e, adj. Sfios. (Adverbial) Înapoindu-mi cutia, îmi mulțumi cu privirea ocolită în lături, sfielnic. C. PETRESCU, S. 170. Cu tîmpla culcată sfielnic pe umărul meu. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 191. (Fig.) Frunze tinere de carpen Caută spre ei sfielnic. CAMIL PETRESCU, V. 117.

sfiélnic (sfi-el-) adj. m., pl. sfiélnici; f. sfiélnică, pl. sfiélnice

sfiélnic adj. m. (sil. sfi-el-), pl. sfiélnici; f. sg. sfiélnică, pl. sfiélnice

SFIÉLNIC adj. v. rușinos, sfiicios, sfios, timid.

sfiélnic, -ă adj. Lit. Sfiĭcios (VR. 1928, 2, 200).

sfielnic adj. v. RUȘINOS. SFIICIOS. SFIOS. TIMID.