Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru sfida

SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.
SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva sau ceva cu dispreț și în mod provocator; a desfide. În aeru-mbătat, de roze sfidez atingerea durerii. MACEDONSKI, O. I 64.
sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideáză
sfidá vb., ind. prez. 1 sg. sfidéz, 3 sg. și pl. sfideáză
SFIDÁ vb. 1. a brava, a desfide. (~ moartea.) 2. a brava, a înfrunta, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.)
SFIDÁ vb. I. tr. A înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide. [< it. sfidare].
SFIDÁ vb. tr. a înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide. (< it. sfidare)
sfidá (-déz, -át), vb. – A desfide. It. sfidare. – Der. sfidător, adj. (provocator).
A SFIDÁ ~éz tranz. (persoane, lucruri) A înfrunta cu dispreț (neglijând pericolele); a desfide. /<it. sfidare
*sfidéz v. tr. (it. sfidare. V. desfid). Desfid, privesc pe cineva provocator chemîndu-l la luptă saŭ la întrecere dacă-ĭ dă mîna.
SFIDA vb. 1. a brava, a desfide. (~ moartea.) 2. a brava, a înfrunta, (rar) a sfrunta. (A ~ cu curaj un pericol.)

sfida definitie

sfida dex

Intrare: sfida
sfida verb grupa I conjugarea a II-a