SFEN, sfenuri, s. n. Silicat natural de titan și de calciu cristalizat în sistemul monoclinic, de culoare galbenă-brună, lucios, frecvent în rocile eruptive. – Din fr. sphène.

SFEN, sfenuri, s. n. Silicat natural de titan și de calciu cristalizat în sistemul monoclinic, de culoare galbenă-brună, lucios, frecvent în rocile eruptive. – Din fr. sphène.

!sfen s. n., pl. sfénuri

sfen s. n., pl. sfénuri

SFEN s. (MIN.) titanit.

SFEN s.n. (Chim.) Titanit. [< germ. Sphen, cf. gr. sphen – colț].

SFEN1 s. n. titan. (< germ. Sphen)

SFEN2(O)- elem. „colț, unghi”. (< fr. sphén/o/-, cf. gr. sphen)

SFEN n. 1) Mineral de culoare galbenă, brună sau verde, silicat natural de calciu și de titan întrebuințat ca piatră semiprețioasă și ca materie primă pentru obținerea oxidului de titan; titanit. 2) Piatră semiprețioasă corespunzătoare. /<fr. sphene

SFEN s. (MIN.) titanit.

SFEN ( fr.; {s} gr. sphen „colț”) s. n. Silicat natural de titan și de calciu, cristalizat în sistemul monoclinic. Are culoarea galbenă-brună, luciul adamantin sau gras și apare frecvent ca mineral accesoriu al rocilor eruptive și metamorfice; fiind un mineral chimic stabil, se acumulează în aluviuni. Poate servi ca materia primă pentru obținerea oxidului de titan.