SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (în expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă.

SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o sfecli = a ajunge într-o situație neplăcută, a o păți; a o băga pe mânecă. – Cf. sfeclă.

SFECLÍ, sfeclesc, vb. IV. Tranz. (Numai în expr.) A o sfecli = a o păți, a o băga pe mînecă. Ei, cum văzură pe Prîslea, o sfecliră. ISPIRESCU, L. 93. Cum m-a văzut, a sfeclit-o... A-ntors capu-ncolo și a început să bea din țigară, știi așa, niznai. CARAGIALE, O. I 47. Na! Dănilă – zise el în gîndul său – așa-i c-ai sfeclit-o? CREANGĂ, P. 56.

!sfeclí (a o ~) (pop., fam.) (sfe-cli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o sfeclésc; imperf. 3 sg. o sfecleá; conj. prez. 3 să o sfecleáscă

sfeclí vb. (sil. -cli), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfeclésc, imperf. 3 sg. sfecleá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfecleáscă

SFECLÍ vb. v. păți.

A SFECLÍ ~ésc tranz.: A o ~ a nimeri într-o situație neplăcută; a o păți. [Sil. sfe-cli] /Din sfeclă

sfeclì v. fam. a-și pierde cumpătul: băiatului îi veni inima la loc, căci o cam sfeclise ISP. [Lit. a se face roșu ca sfecla (v. făstâcì)].

sfeclésc v. tr. (d. sfeclă, pin aluz. la roșeața celuĭ surprins și rușinat. Cp. cu buclarisesc). Fam. A o sfeclĭ, a te emoționa, a începe să simțĭ frică, a o băga pe mînică: văzînd lupiĭ, o sfeclirăm. V. împătrez și mă fîstîcesc.

sfecli vb. v. PĂȚI.

sfeclí, sfeclesc, vb. intranz. – În expr. a o sfecli = a o păți. – Din sfeclă (< sl. sveklǔ), aluzie la roșeața celui surprins (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).