Dicționare ale limbii române

21 definiții pentru sfarm C4 83-piatr C4 83

SFĂRÂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma.
SFĂRMÁ vb. I v. sfărâma.
SFĂRÂMÁ, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma.
SFĂRMÁ vb. I v. sfărâma.
SFĂRÎMÁ, sfărî́m, vb. I. (Și în forma sfărma). 1. Tranz. A sparge (în bucăți mici); a zdrobi. Oamenii pun mîna pe ciocan, pe daltă și pe dinamită și încep să sfărîme stînca. BOGZA, Ț. 53. E de mirare, domnule, cum de nu i-a sfărmat capul. C. PETRESCU, C. V. 35. În cîteva clipe sfărîmară tot ce se găsea în odaie. REBREANU, R. II 204. Bocănește el cît bocănește, cînd pîrrr! cade copacul peste car, de-l sfarmă, și peste boi, de-i ucide. CREANGĂ, P. 46. ◊ (Poetic) Un izvor Sfărîmă bobi de aur și de mărgăritare. EFTIMIU, C. 118. ◊ Expr. A sfărîma lanțurile robiei = a recuceri libertatea. A-și sfărîma capul (sau mintea) = a se frămînta; a-și bate capul. Am destule necazuri ale mele... ca să-mi mai sfarm eu capul și să mă amestec unde n-am cădere. C. PETRESCU, R. DR. 159. De ce să-și sfarme capul cu atîta carte? REBREANU, I. 52. Oricît îmi sfărm capul... nu-i chip s-o scot la cale. RETEGANUL, P. III 37. ◊ Refl. Focul, în umbra odăii, pîlpîie, scade, se sfarmă într-o grămadă de jar. SADOVEANU, O. VII 334. Roata de dinainte se izbi de el în repegiune și se sfărmă pe loc. ALECSANDRI, O. P. 259. (Poetic) Lăsă să-i lunece de-a lungul obrajilor două lacrimi grele ce i se sfărîmară în stropi de-argint. MIRONESCU, S. A. 86. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să nalțe dreapta lui de fier, Să prindă fulgerul din cer? COȘBUC, P. I 146. Cine ești? Spune, că te sfărîm! ALECSANDRI, T. I 268. ◊ Refl. (Prin exagerare) Fiică-sa însă plîngea de se sfărma. SBIERA, P. 126. 3. Tranz. Fig. (Complementul este un abstract) A destrăma, a spulbera, a risipi, a împrăștia. Vuietul morii sfărma tăcerea zăvoaielor și se ridica deasupra freamătului apelor. SADOVEANU, O. I 68. Titu observă decepția tovarășului său de drum, îi părea rău că i-a sfărîmat o speranță și nu știa cum s-o dreagă. REBREANU, R. I 161. Necinstea în politică sfărîmă datoriile și drepturile unei națiuni întregi. DEMETRESCU, O. 207. ◊ Refl. Unitatea falsă, la care... supuse prin silă lumea, trebui să se sfarme, ca să facă loc unei organizări progresive. BĂLCESCU, O. II 6. (Poetic) În suflet simt cum negura se sfarmă Și se-mpletește albă dimineață. GOGA, P. 26. ♦ Refl. Fig. A se zbate, a se frămînta, a se chinui, a se strădui să... Dar de, boierule, nici ei n-au pămînt și de aceea se tot sfarmă să cîștige. REBREANU, R. I 191. De cînd așteptăm și ne sfărîmăm. GALKACTION, O. I 200. – Variante: sfărmá, sfarm și sfărm, sfărămá (NEGRUZZI, S. I 139) vb. I.
SFĂRMÁ vb. I v. sfărîma.
Sfármă-Piátră (-Pia-tră) s. propriu m.
sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme
Sfármă-Piátră s. pr. m.
sfărâmá vb., ind. prez. 1 sg. sfărâm, 3 sg. și pl. sfărâmă, 1 pl. sfărâmăm; conj. prez. 3 sg. și pl. sfărâme
SFĂRÂMÁ vb. v. canoni, căzni, chinui, consuma, crăpa, despica, distruge, forța, frământa, munci, necăji, nimici, osteni, sforța, sili, sparge, spinteca, strădui, tăia, trudi, zbate, zbuciuma.
SFĂRÂMÁ vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ un obiect de pământ.) 2. a (se) fărâma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ pahaul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapă.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (A ~ nuci, alune.) 5. a fărâmița, a mărunți, (rar) a amănunți, (Ban. și Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 6. a mărunți, a pisa, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 7. v. zdrobi. 8. a (se) zdrobi, (înv. și reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stânci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 10. v. nimici. *11. (fig.) a (se) destrăma, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)
A SFĂRÂMÁ sfărâm tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se sfărâme. 2) A face să eșueze; a zădărnici. ◊ ~ lanțurile robiei a scăpa de robie, dobândind libertatea. /Din fărâma
A SE SFĂRÂMÁ mă sfărâm intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-și pierde integritatea, prefăcându-se în cioburi; a se sparge în bucăți. 2) fig. (despre persoane) A depune maximum de efort (pentru realizarea unei acțiuni); a se strădui din răsputeri. /Din fărâma
șfarm, șfármuri, s.n. (reg.) grupă de soldați.
sfărămà v. 1. a sparge în fărâme: a sfărâma lanțurile; 2. a nimici: a sfărăma fermece. [V. fărămà].
sfărmà v. (poetic) a sfărăma.
fărî́m și sfărî́m orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărî́m, a și fărim, a ) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav.
sfarm V. fărîm.
sfărîma vb. v. CANONI. CĂZNI. CHINUI. CONSUMA. CRĂPA. DESPICA. DISTRUGE. FORȚA. FRĂMÎNTA. MUNCI. NECĂJI. NIMICI. OSTENI. SFORȚA. SILI. SPARGE. SPINTECA. STRĂDUI. TĂIA. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.
SFĂRÎMA vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ paharul de pămînt.) 2. a (se) fărîma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ paharul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapă.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (~ nuci, alune.) 5. a fărîmița, a mărunți, (rar) a amănunți, (Ban. și Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gură.) 6. a mărunți, a pisa, a zdrobi, (înv. și pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisălogi, a pisăza, (fam.) a pisăgi. (A ~ sare.) 7. a zdrobi, (înv. și reg.) a răzbi. (I-a ~ capul.) 8. a (se) zdrobi, (înv. și reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stînci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 10. a distruge, a nimici, a potopi, a prăpădi, a zdrobi, a zvînta, (înv. și pop.) a pierde, a răpune, a risipi, (pop.) a isprăvi, a zdrumica, (înv. și reg.) a sodomi, (reg.) a litrosi, (prin Transilv.) a potroși, (înv.) a cura, a nimicnici, a potrebi, a stropși, a tîrî, a zdruncina, (grecism înv.) a afanisi, (fig.) a secera, a spulbera. (I-a ~ pe dușmani.) 11.* (fig.) a (se) destrăma, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)

Sfarm C4 83-piatr C4 83 dex online | sinonim

Sfarm C4 83-piatr C4 83 definitie