SFANȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în Țările Române la începutul sec. XIX; sorocovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ◊ Expr. A nu avea niciun sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].

SFÁNȚIH s. m. v. sfanț.

ȘFANȚ s. n. v. sfanț.

SFÁNȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul sec. XIX; sorcovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ◊ Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er].

SFÁNȚIH s. m. v. sfanț.

ȘFANȚ s. m. v. sfanț.

SFANȚ, sfanți, s. m. 1. Veche monedă austriacă de argint, avînd o valoare de aproximativ doi lei. Se-ntoarse acasă și tocmi zece oameni muncitori, cu plată un sfanț, de fiecare. VISSARION, B. 82. Venea... să-și citească paraclisul pe un sfanț. MACEDONSKI, O. III 32. Taica, maica tot mă-ntreabă D-un murg cu coamă sireapă, Eu le spui că l-am avut, Dar pe bani că l-am vîndut: Numa-n sfanți și-n icosari, Numa-n galbeni d-ăia mari. TEODORESCU, P. P. 306. 2. (Mai ales în construcții negative) Ban în general; para. Nu dă un sfanț la cutia bisericii... și acasă nomol de galbeni bătuți și ferecați. DELAVRANCEA, H. T. 10. Dă-mi o jumat’ de rublă... – N-am nici sfanț, nene Ghiță, zic eu tare. CARAGIALE, O. II 76. Vorba vine că n-am sfanț; așa tot am cîțiva franci. id. ib. 222.

SFÁNȚIH, sfanțihi, s. m. (Învechit) Sfanț (1). Acei bani îi avea cu dînsul în trăsură, în două traiste cu sfanțihi. GHICA, S. A. 158. – Variante: svánțih (ALECSANDRI, T. 1037), zvánțig (ODOBESCU, S. I 469) s. m.

SVÁNȚIH s. m. v. sfanțih.

sfanț s. m., pl. sfanți

sfanț s. m., pl. sfanți

SFANȚ s. 1. v. pitac. 2. (înv. și reg.) husăș. (Vechea monedă maghiară numită ~.)

SFANȚ s. v. ban, franc, gologan, para.

sfanț (-ți), s. m. – 1. (Înv.) Monedă austriacă de 20 de bani. – 2. Bani. – Var. înv., sfanțig, sfanțih, svanțih. Mr. sfanțic. Germ. Zwanziger (Borcea 205), cf. ngr. σφαντζίϰι, it. svanzica. – Der. sfănțoaică, s. f. (monedă de 10 creițari); sfănțui, vb. (a mitui); sfănțuială, s. f. (mituire).

sfanț m. veche monedă de argint în valoare de douăzeci creițari sau 90 parale (în Principate): umpluse de sfanți chimirașul PANN. [Mold. svanțih = nemț. ZWANZIG(ER)].

svanțih m. Mold. sfanț: svanțihi fără bortă și galbeni netăiați AL.

sfanț și sfánțic m. (germ. zwanziger, d. zwanzig, doŭă-zecĭ. Cp. cu husăș și icosar). O veche monetă austriacă de argint în valoare de 20 crăițarĭ, în Mold. (la 1826) 20 de parale (lorga. Negoț. 225) ĭar în ultimu timp la Galațĭ 130 de parale saŭ 3 leĭ și un ort. La 1877 valora 80 de banĭ (centime). A nu avea nicĭ un sfanț, a nu avea nicĭ o lețcaĭe, nicĭ o para chĭoară, nicĭ un ban. – Și sfánțih. V. sorocovăț.

sfanț s. v. BAN. FRANC. GOLOGAN. PARA.

SFANȚ s. 1. pitac, sorocovăț. (Moneda rusească numită ~.) 2. (înv. și reg.) husăș. (Vechea monedă maghiară numită ~.)