sfadă definitie

16 definiții pentru sfadă

SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. sŭvada.
SVÁDĂ s. f. v. sfadă.
SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. svada.
SVÁDĂ s. f. v. sfadă.
SFÁDĂ, sfezi, s. f. 1. Ceartă. Mai bine orice sărăcie decît necontenită zarvă și sfadă și inimă grea. REBREANU, R. I 150. După multă sfadă și ciorovăială, fiecare cap de familie cu copiii lui își găsise vatra. ANGHEL-IOSIF, C. L. 55. Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În construcție cu verbele «a căuta»,«a se lua») Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Acum toți v-ați strîns grămadă, Ca cum ați căuta sfadă. TEODORESCU, P. P. 170. ◊ Fig. Doi cocoși se iau la sfadă Nu știu din ce cauză. TOPÎRCEANU, P. 224. În cîteva minute porni o sfadă și o gălăgie în neamul păsăresc, de credeai c-a dat gaia în ele. DUNĂREANU, CH. 71. Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. EMINESCU, O. I 45. 2. Conflict, neînțelegere, divergență (de opinii sau de interese); zîzanie. De ce bagi tu sfadă între noi, Ioanie? DUMITRIU, N. 202. – Variantă: svádă (ODOBESCU, S. III 67) s. f.
SVÁDĂ s. f. v. sfadă.
sfádă (pop.) s. f., g.-d. art. sfézii; pl. sfezi
sfádă s. f., g.-d. art. sfézii; pl. sfezi
SFÁDĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, controversă, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, dușmănie, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, ostilitate, pornire, ură, vorbă, vrajbă, vrăjmășie, zarvă, zâzanie.
sfádă (-fézi), s. f. – Ceartă, dispută, neînțelegere, zîzanie. – Var. înv. svadă. Sl. svada (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337; Conev 94). Nu se folosește în Munt.Der. sfădi, vb. refl. (a se certa, a se dojeni, a se hărțui), din sl. sŭvaditi sę; sfădălie, s. f. (ceartă); sfădalnic (var. sfădicios, sfadnic, sfadăuș), adj. (certăreț, gîlcevitor), ultima var. prin contaminare cu bătăuș.
SFÁDĂ sfezi f. 1) Schimb de vorbe răstite, adesea ofensatoare (între două sau mai multe persoane); ceartă. ◊ A se lua la ~ a începe a se certa. 2) Schimb de păreri contradictorii; controversă. [G.-D. sfezii] /<sl. suvada, svada
sfadă f. Mold. ceartă: o gură deschisă pentru sfadă EM. [Și svadă = slav. SŬVADA].
svadă f V. sfadă: a valurilor svadă EM.
sfádă f., pl. sfezĭ și (vechĭ) sfade, sfăzĭ (vsl. sŭvada, svada, sfadă). Est. Rar vest Ceartă. Ps. S. 40, 10. Sedițiune.
sfa s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. CONTROVERSĂ. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. DUȘMĂNIE. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VORBĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZARVĂ. ZÎZANIE.
sfádă, s.f. – Ceartă, gâlceagă, conflict: „La cealaltă casă, soții se băteau întruna și întruna o țineau în certuri și în sfadă” (Bilțiu, 1999: 360). – Din vsl. sǔvada, svada „ceartă” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

sfadă dex

Intrare: sfadă
sfadă substantiv feminin
svadă