sfărâmătură definitie

16 definiții pentru sfărâmătură

SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură.
SFĂRMĂTÚRĂ s. f. v. sfărâmătură.
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură.
SFĂRMĂTÚRĂ s. f. v. sfărâmătură.
SFĂRÎMĂTÚRĂ, sfărîmături, s. f. (Și în forma sfărmătură) Obiect spart în bucăți mici; fragment dintr-un astfel de obiect. În curtea cea mare sînt tot felul de sfărîmături. CAMIL PETRESCU, O. I 205. S-ar putea culege încă numeroase versuri... Ele sînt ca niște sfărîmături din marea inimă a poetului patriot. DEMETRESCU, O. 163. ◊ Fig. Noaptea creștea umedă, iar din mahala veneau cînd și cînd sfărmături de cîntece și chiote. DUNĂREANU, CH. 39. – Variante: sfărmătúră, sfărămătúră (SADOVEANU, O. VI 56, NEGRUZZI, S. I 21) s. f.
SFĂRMĂTÚRĂ s. f. v. sfărîmătură.
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
SFĂRÂMĂTÚRĂ s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucățică, fărâmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din...)
SFĂRÂMĂTÚRĂ s. v. fracție.
SFĂRÂMĂTÚRĂ ~i f. Lucru spart în bucăți mici. 2) Fragment dintr-un astfel de lucru. [G.-D. sfărâmăturii] /a sfărâma + suf. ~tură
sfărămătură f. lucru sfărămat.
fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr’o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne. – Și sf-: sfărmăturĭ de zid. Și fărămătură, fărîmătură și (vest) fărămitură, firimitură și frimitură.
sfărmătúră V. fărmătură.
sfărîmătu s. v. FRACȚIE.
SFĂRÎMĂTU s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărîmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucățică, fărîmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din...)

sfărâmătură dex

Intrare: sfărâmătură
sfărâmătură substantiv feminin
sfărmătură