SFĂNȚUIÁLĂ, sfănțuieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei. – Sfănțui + suf. -eală.

SFĂNȚUIÁLĂ, sfănțuieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei. – Sfănțui + suf. -eală.

SFĂNȚUIÁLĂ, sfănțuieli, s. f. (Familiar) Acțiunea de a sfănțui și rezultatul ei; dare sau luare de mită; corupere. Judecă don premar Mai strașnic ca un jandar... Căci îi cere sfănțuială Și-n cap cîte-o miruială. ȘEZ. XII 35.

sfănțuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. sfănțuiélii; pl. sfănțuiéli

sfănțuiálă s. f., g.-d. art. sfănțuiélii; pl. sfănțuiéli

SFĂNȚUIÁLĂ s. v. mită, mituială, mituire, șperț, șperțuială.

sfănțuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a sfănțuĭ.

sfănțuială s. v. MITĂ. MITUIALĂ. MITUIRE. ȘPERȚ. ȘPERȚUIALĂ.

sfănțuială, sfănțuieli s. f. 1. mituire 2. acceptare de mită