sfârcâi definitie

10 definiții pentru sfârcâi

SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi.
SFÂRCÂÍ, sfấrcâi, vb. IV. Tranz. (Reg.) A trece cu putere (și cu zgomot) aerul pe nas; a smârcâi, a smiorcăi. – Cf. smârcâi.
SFÎRCÎÍ, sfîrcîiesc, vb. IV. Tranz. A trage pe nas; a smiorcăi. Dascălul Simion Fosa din Țuțuieni, numai pentru că vorbește mai în tîlcuri decît alții și sfîrcîiește toată ziua la tabac, cere cîte trei husăși pe lună. CREANGĂ, A. 16.
sfârcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sfấrcâie, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 să sfấrcâie
sfârcâí vb., ind. prez. 1 sg. sfârcâi/sfârcâiésc, imperf. 3 sg. sfârcâiá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfârcâie/sfârcâiáscă
SFÂRCÂÍ vb. v. biciui, priza, smiorcăi, șfichiui, trage.
sfârcăì v. Mold. a trage tabac pe nas: toată ziua sfârcăiește la tabac CR. [Cf. sfară].
sfî́rcîĭ V. smîrcîî.
smî́rcîĭ și smórcăĭ și -ĭésc, a -ĭ v. Intr. (vsl. smrŭkati, rus. smórkatĭ, a-țĭ sufla nasu, d. vsl. smrŭkŭ, mucĭ; bg. smŭrkam, trag aer pe nas, smrŭk, tragere de tabac. V. smîrc, smorcăĭ). Fam. Fac smorca-smorca, ca apa’n cizme, muciĭ în nas cînd îĭ tragĭ ș. a., scîncesc, tot plîng (vorbind de copiĭ). V. refl. Îmĭ suflu nasu cu zgomot. – Și zm-. În nord și sfîrcîĭ.
sfîrcîi vb. v. BICIUI. PRIZA. SMIORCĂI. ȘFICHIUI. TRAGE.

sfârcâi dex

Intrare: sfârcâi
sfârcâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a