sfârșit definitie

44 definiții pentru sfârșit

SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti.
SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși.
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ♦ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti.
SFÂRȘÍT1 s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși.
SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși.
SFÎRȘÍ, sfîrșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce un lucru la capăt, a termina, a isprăvi, a mîntui. Eu pe Titi îl las să-și sfîrșească liceul. CĂLINESCU, E. O. I 29. Cum a sfîrșit de zis aceste, deodată s-a stîrnit un vînt năprasnic și... a rîdicat pe ginerele împăratului în sus. CREANGĂ, P. 88. ◊ Absol. Ți-am făcut slujbele cu care m-ai însărcinat. Socotesc că acum am sfîrșit. ISPIRESCU, L. 30. Ptiu! mă! zise frate-său după ce l-a lăsat să sfîrșească. CREANGĂ, P. 45. ♦ A aduce la îndeplinire, a executa, a săvîrși, a face. Îmi vei fi de ajutor să sfîrșesc ce am pus de gînd. ISPIRESCU, L. 16. ♦ A trage o concluzie, a încheia, a conchide. Vreau să mă duc la apa Răutului... sfîrși c-un glas blînd Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 22. Mă întorc iar la mine în sat, sfîrși bătrînul resemnat. BART, S. M. 33. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a înceta de a mai exista, a se termina; a lua sfîrșit. Noaptea asta nu se va sfîrși niciodată. CAMIL PETRESCU, U. N. 341. De la o vreme valea s-a sfîrșit și s-a început un deal. CREANGĂ, P. 41. Țesutul încetează cînd firele sfîrșesc. BELDICEANU, P. 69. Ceremonia se sfîrșise. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») Discuțiile se sfîrșeau nu rareori cu petreceri și hoinăriri pînă la ziuă. CĂLINESCU, E. 183. Digul care desparte Dunărea de mare sfîrșește cu farul verde. BART, E. 250. Apoi și luna plină cu secere sfîrșește. BELDICEANU, P. 133. ◊ Expr. A sfîrși cu ceva = a nu se mai ocupa de ceva, a nu mai vorbi despre ceva. Ia mai sfîrșește odată cu lupul cela; altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. A sfîrși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. Am crezut că am sfîrșit cu el pentru toată viața. CAMIL PETRESCU, U. N. 159. ♦ Tranz. A epuiza. Robinson a sfîrșit roadele copaciului cocos ce găsise. DRĂGHICI, R. 57. 3. Intranz. A ajunge la un sfîrșit rău. Criminalul a sfîrșit la închisoare. ◊ (Tranz., în expr.) A o sfîrși rău = a ajunge într-o situație proastă, a decădea. ♦ (Urmat de un infinitiv precedat de prep. «prin») A ajunge să... Mihai era zeflemisit cu vorba «poetul», așa încît, înghimpat adesea cu aluzii răutăcioase despre nulitatea sa, sfîrși prin a evita casa părintească. CĂLINESCU, E. 24. Sfîrșeau prin a se convinge. CAMIL PETRESCU, O. II 480. 4. Refl. A se prăpădi, a muri. Căzu la pat și se sfîrși în trei zile. C. PETRESCU, R. DR. 96. M-am deprins, în multele nopți de friguri și de nesomn, cu ideea că azi-mîine trebuie să mă sfîrșesc. VLAHUȚĂ, O. A. 424. Și de zile se sfîrșește. ALECSANDRI, P. P. 260. ♦ Tranz. A omorî. Am greșit cu săneața în vierul cel dintăi... – Eu l-am pălit în frunte, de aceea l-am sfîrșit. SADOVEANU, O. I 66. Rămaseră pe loc numai morții și răniții, pe care-i sfîrșeau de zile săbiile și sulițele. id. ib. VII 154. ♦ (Adesea urmat de determinări cauzale introduse prin prep. «de») A slăbi, a se muia, a fi istovit, a nu mai avea putere. Flămînzi copiii-n drum ne mor Și ne sfîrșim de mila lor, Dar toate le-am trăi ușor De-ar fi pămînt. COȘBUC, P. I 208. Mă sfîrșesc de foame. RETEGANUL, P. I 35. Iată, mă sfîrșesc de dragoste pentru tine. ISPIRESCU, L. 29. Vai! nu mai pot, cad pe cale, Mă sfîrșesc amar de jale. ALECSANDRI, P. P. 282. ◊ Expr. A se sfîrsi la inimă v. inimă (II 1 b).
SFÎRȘÍT1 s. n. 1. Momentul în care se sfîrșește ceva, perioadă în care se apropie de capăt, locul unde se termină ceva; fine, încetare, încheiere. Soarele bătea călduț, în acest sfîrșit de toamnă luminos și melancolic, după două săptămîni de ploaie și vînturi. C. PETRESCU, A. 425. Taina sufletului său își va avea sfîrșitul. EMINESCU, N. 40. Pe la sfîrșitul lui octobre, Caragea a putut ieși din Constantinopol. GHICA, S. A. 54. ◊ (În concepția biblică) Sfîrșitul lumii (sau al pămîntului) = prăbușirea cosmosului, isprăvirea vieții pe pămînt; judecata de apoi. V. judecată. Afară e-o mișelie ș-un potop, de parcă vine sfîrșitul lumii. SADOVEANU, O. VII 149. ◊ Loc. adj. Fără sfîrșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată; fără capăt. Gîngu cu ochii închiși ascultă curgerea ploii fără sfîrșit de afară. C. PETRESCU, S. 52. D-ta nu știi... că el mi-a făgăduit un amor fără sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Loc. adv. În sfîrșit = în cele din urmă, în fine. Ai îndrăznit în sfîrșit să te înfățișezi domnului tău. SADOVEANU, Z. C. 100. Ordonanța găsește, în sfîrșit, mult căutata pătură. CAMIL PETRESCU, U. N. 350. În sfîrșit sînt slobodă să mă mărit și eu. ALECSANDRI, T. I 59. La sfîrșit = la urmă. La sfîrșit se ridică tremurînd în picioare. DUMITRIU, N. 47. Bine! făcu la sfîrșit și ieși urmată de aproape de Grigore. REBREANU, R. I 232. ◊ Expr. Pe sfîrșite = pe terminate, aproape gata. De bătut n-au cum să ne bată, că și ei sînt pe sfîrșite. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. Uneori, seara, ieșeau amîndoi la plimbare... Toamna era pe sfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. III 90. Tîrgul era cam departe și iarmarocul pe sfîrșite. CREANGĂ, O. A. 147. A lua sfîrșit = a se termina. După patru ore, festivitatea a luat sfîrșit. STANCU, U.R.S.S. 94. A face (sau a pune) sfîrșit = a termina, a pune capăt, a face să înceteze. Sfîrșit să puie dulcii tale suferinți. VLAHUȚĂ, O. A. 34. Cu o suflare răcorești suspinu-mi, C-un zîmbet faci gîndirea-mi să se-mbete: Fă un sfîrșit durerii... vin la sînu-mi! EMINESCU, O. I 200. 2. Capătul vieții; moarte. Sfîrșitul văduvei lui Irimia-vodă a fost cel mai nenorocit dintre al tuturor doamnelor Moldovei. SADOVEANU, O. VII 172. Prin sfîrșitul ei tragic, se ridicase în ochii mahalalei. BART, E. 256. Durerea mi s-a înăsprit din ce în ce tot mai rău și acum mi-aștept sfîrșitul din ceas în ceas. MIRONESCU, S. A. 85. ◊ Expr. A-și da sfîrșitul sau obștescul sfîrșit = a muri. În odaia aceasta și-a dat Pușkin sfîrșitul. STANCU, U.R.S.S. 145. Sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41. Aici mi-e sfîrșitul = aici am să mor. Scoate-mă de-acolea, din groapă, c-aici mi-i sfîrșitu. ȘEZ. IV 195. 3. (Învechit) Scop, țintă. Aveam de gînd să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfîrșit, am citit multe din criticile ce s-au scris despre dînsul. GHEREA, ST. CR. I 7. Aceleași pietre, teșite le vedem... întrebuințate ca arme agresive de către popoarele Dunării de jos; acelea au fost adoptate, pentru același sfîrșit, în armata romînă. ODOBESCU, S. II 145. – Formă gramaticală: (în expr.) sfîrșite. – Variantă: fîrșít (BUDAI-DELEANU, Ț. 103, ȘEZ. IV 198) s. n.
SFÎRȘÍT2, -Ă, sfîrșiți, -te, adj. Istovit peste măsură, lipsit de puteri, sleit. Era sfîrșit de aerul primăverii, de drumul lui peste cîmpuri, de nemîncare. C. PETRESCU, Î. II 175. Se simți sfîrșit, gata să cadă jos. SAHIA, N. 101. Dar de-acuși, Zise el cu glas sfîrșit, Ridicînd un picioruș. Dar de-acuși s-a isprăvit. TOPÎRCEANU, P. 16.
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
în sfârșít loc. adv.
sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 să sfârșeáscă
sfârșít s. n., pl. sfârșíturi
sfârșíte (pe ~) loc. adv.
în sfârșít loc. adv.
sfârșí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfârșeáscă
sfârșít s. n., pl. sfârșíturi (și: sfârșíte în loc. pe ~)
SFÂRȘÍ vb. v. asasina, devasta, distruge, îndeplini, înfăptui, nimici, omorî, pârjoli, prăpădi, pustii, realiza, suprima, ucide.
SFÂRȘÍ vb. 1. v. termina. 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. v. desăvârși. 4. v. încheia. 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a termina. (Să ~ discuția.) 6. v. conchide. 7. v. ieși. 8. a se încheia, a se termina, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obârși. (Toate trec și se ~.) 9. v. absolvi. 10. v. solda. 11. v. lichida. 12. a înceta, a pieri. (Fericirea lui s-a ~.) 13. a se duce, a se încheia, a se termina, a trece. (S-a ~ și vacanța!) 14. v. expira. 15. v. consuma. 16. v. înceta. 17. v. muri. 18. v. extenua. 19. v. lihni.
SFÂRȘÍT s. 1. v. terminare. 2. v. capăt. 3. v. încheiere. 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ul nunții.) 5. încetare, terminare, (înv. și reg.) spargere, spart. (După ~ul horei.) 6. (înv.) săvârșenie. (~ul zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la ~.) 8. deznodământ, soartă. (~ul bătăliei s-a decis.) 9. deznodământ, epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ul acțiunii unui roman.) 10. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.) 11. consumare, epuizare, isprăvire, sfârșire, terminare. (~ul tuturor proviziilor.) 12. (fig.) apus. (A ajuns la ~ul vieții.) 13. v. moarte.
SFÂRȘÍT adj. 1. v. isprăvit. 2. v. extenuat. 3. v. lihnit.
A (se) sfârși ≠ a (se) începe, a (se) naște, a începe
Sfârșit ≠ început, introducere, nesfârșit
sfîrșí (-șésc, -ít), vb.1. A termina, a isprăvi. – 2. (Refl.) A se termina, a lua sfîrșit. – 3. (Refl.) A se prăpădi, a muri. – Var. săvîrși. Megl. sfășǫs. Sl. sŭvrušiti (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 449). – Der. sfîrșenie, s. f. (înv., terminare, moarte); sfîrșală, s. f. (slăbiciune, leșin, terminat, isprăvit; s. n., final, moarte); nesfîrșit, adj. (infinit); săvîrșitor, adj. (înfăptuitor, făuritor); desăvîrși, vb. (a isprăvi; a finisa; a perfecționa); desăvîrșit, adj. (perfect, exact).
A SFÂRȘÍ ~ésc tranz. 1) (acțiuni) A duce până la capăt; a isprăvi; a termina; a dovedi; a încheia. ◊ A o ~ rău a termina o activitate printr-un eșec. 2) pop. A face să se sfârșească; a lipsi de viață; a omorî; a ucide; a răpune; a mântui. ◊ ~ cu cineva a) a rupe relațiile cu cineva; b) a omorî pe cineva. /<sl. suvurušiti, svrusiti
A SE SFÂRȘÍ mă ~ésc intranz. 1) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se isprăvi; a se termina. 2) A avea drept sfârșit; a se încheia; a se termina. 3) A pierde forța și energia ajungând într-o stare de slăbiciune totală; a nu avea puteri; a se epuiza; a se extenua; a se consuma; a se istovi. 4) (despre persoane) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a muri; a deceda; a răposa. /<sl. suvurušiti, svrusiti
SFÂRȘÍT ~uri n. 1) Partea cu care se termină sau se încheie ceva. ~ul drumului.În ~ în cele din urmă. La ~ la urmă. A se apropia de ~ a fi aproape pe terminate. Fără ~ a) care nu se termină niciodată; b) mereu; întruna; tot timpul. 2) Element morfologic variabil care se adaugă la tema cuvintelor flexibile pentru a exprima forme sau paradigme flexionare; terminație; desinență. 3) Stingere din viață; moarte. ◊ A-și da obștescul ~ a muri. /v. a sfârși
sfârșì v. 1. a (se) termina; 2. a se consuma: a se sfârși de dragoste. [Formă redusă din săvârșì].
sfârșit n. 1. capăt, punct sau moment final: sfârșitul zilei; 2. moarte: sfârșitul s’apropie; 3. sfârșeală: niște sfârșituri îmi vin PANN. ║ a. 1. terminat: lucru sfârșit; 2. stors: sfârșit de puteri; 3. stins: cu un glas sfârșit.
sfîrșésc v. tr. (var. din săvîrșesc, ca zdreanță față de draniță; bg. svŭršam, sfuršam, sfîrșesc; rus. veršitĭ, so-veršitĭ, s-veršitĭ). Termin, daŭ gata: a sfîrși un lucru. Slăbesc la extrem, sting, ucid: un glas sfîrșit, munca asta l-a sfîrșit, om sfirșit de puterĭ. V. refl. Perd puterea, nu maĭ pot, mor: se sfîrșea de suferință. – Vechĭ și azĭ pop. și fîrș-. În Serbia fîrș- și furș-.
sfîrșít n., pl. urĭ. Capăt, fine, punct orĭ moment final: sfîrșitu pămîntuluĭ, al lumiĭ, al liniiĭ, al lupteĭ, al zileĭ. A pune sfîrșit, a pune capăt, a curma (de ex., o suferință). Moarte: ĭ-a sosit sfîrșitu. Sfîrșeală (Rar): niște sfîrșiturĭ îmĭ vin (Pan). În sfirșit, în fine, la urma urmelor: în sfîrșit, după atîta muncă, am ajuns. Pe sfîrșite, aproape de sfîrșit: baniĭ îs pe sfîrșite. – Vechĭ și pop. și fîrș-.
SFÎRȘI vb. 1. a (se) isprăvi, a (se) încheia, a (se) termina, (livr.) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) găta, a (se) găti, a (se) istovi, a (se) mîntui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) săvîrși. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 2. a finaliza, a isprăvi, a încheia, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începută.) 3. a desăvîrși, a încheia, a termina. (A ~ opera începută de alții.) 4. a epuiza, a isprăvi, a încheia, a termina, (astăzi rar) a slei, (pop.) a găta, a mîntui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. a isprăvi, a încheia, a închide, a termina. (Să ~ discuția.) 6. a conchide, a încheia, (livr.) a concluziona. (Vorbitorul a ~ astfel...) 7. a ieși, a se isprăvi, a se termina. (Cum s-o ~, să se ~.) 8. a se încheia, a se termina, (înv. și pop.) a se petrece, (înv. și reg.) a se obîrși. (Toate trec și se ~.) 9. a absolvi, a isprăvi, a termina. (A ~ liceul.) 10. a se încheia, a se solda, a se termina. (Disputa s-a ~ cu un eșec.) 11. a încheia, a lichida, a termina. (Să ~ toate socotelile.) 12. a înceta, a pieri. (Fericirea lui s-a ~.) 13. a se duce, a se încheia, a se termina, a trece. (S-a ~ și vacanța!) 14. a expira, a se isprăvi, a se încheia, a se termina. (S-a ~ termenul de garanție.) 15. a (se) consuma, a (se) epuiza, a (se) isprăvi, a (se) termina, (reg.) a (se) găti, a (se) topi. (Au ~ toate proviziile.) 16. a conteni, a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia s-a ~.) 17. a deceda, a dispărea, a se duce, a muri, a pieri, a se prăpădi, a răposa, a se stinge, a sucomba, (livr.) a repauza, (înv. și pop.) a se săvîrși, (înv. și reg.) a pristăvi, (înv.) a se proslăvi, (ir.) a crăpa, a plesni, (înv. și reg. ir.) a se sparge, (fig. și fam. ) a se curăța, (fig.) a adormi, (livr. fig.) a expira, (înv. și pop. fig.) a pica, (înv. și reg. fig.) a se muta, a se petrece, (arg.) a o mierli. (S-a ~ ieri la amiază.) 18. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a seca, a secătui, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca continuă l-a ~.) 19. a leșina. (Se ~ de foame, de oboseală.)
sfîrși vb. v. ASASINA. DEVASTA. DISTRUGE. ÎNDEPLINI. ÎNFĂPTUI. NIMICI. OMORÎ. PÎRJOLI. PRĂPĂDI. PUSTII. REALIZA. SUPRIMA. UCIDE.
SFÎRȘIT s. 1. isprăvire, isprăvit, încheiere, sfîrșire, terminare, terminat, (pop.) gătare, istovire, mîntuire, (înv.) săvîrșire. (~ tuturor treburilor.) 2. cap, capăt, final, fine, încheiere, (înv.) concenie, coneț, cumplire, săvîrșit, sfîrșenie, sfîrșitură, termen. (A dus-o cu bine la ~.) 3. încheiere, închidere, terminare. (La ~ ședinței.) 4. încheiere, (înv.) istov. (După ~ nunții.) 5. încetare, terminare, (înv. și reg.) spargere, spart. (După ~ horei.) 6. (înv.) săvîrșenie. (~ zilei.) 7. final, urmă. (A venit abia la ~.) 8. deznodămînt, soartă. (~ bătăliei s-a decis.) 9. deznodămînt. (Un roman cu un ~ fericit.) 10. epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ acțiunii unui roman.) 11. coadă, fine. (Poanta e plasată la ~.) 12. consumare, epuizare, isprăvire, sfîrșire, terminare. (~ tuturor proviziilor.) 13. (fig.) apus. (A ajuns la ~ vieții.) 14. decedare, deces, dispariție, moarte, pieire, prăpădire, răposare, stingere, sucombare, (livr.) exitus, extincție, repauzare, (mai ales în limbajul bisericesc) repaus, (înv. și pop.) săvîrșire, (pop.) pierzanie, pierzare, (reg.) pieiște, topenie, (înv.) petrecanie, petrecere, pierdere, piericiune, prăpăditură, pristăvire, săvîrșenie, săvîrșit, scădere, sconcenie, (ir.) crăpare, (arg.) mierleală, mierlire, verdeș. (~ unei persoane.)
SFÎRȘIT adj. 1. gata, isprăvit, încheiat, terminat, (înv.) săvîrșit. (Un lucru ~.) 2. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la lucru.) 3. leșinat. (Om ~ de foame.)
SFÎRȘIT. Subst. Sfîrșit, sfîrșire, moment final, punct final, final, fine (livr.), cap, capăt; coneț (înv. și reg.); extremă, extremitate, margine, limită; încheiere, încheiat, închidere, epilog (fig.). Terminare, terminat, isprăvire, isprăvit, gătire (reg.), săvîrșire, realizare, desăvîrșire, mîntuire (pop.); împlinire, înfăptuire, întregire, definitivare, definitivat (rar), finalizare. Încetare, expirare, oprire, ștagnare, suspendare, suprimare, curmare, contenire; extincție. Moarte. Finiș. Terminus. Terminație, desinență. Adj. Final, terminal; extrem. încheiat. Vb. A se sfîrși; a lua sfîrșit, a se termina, a se isprăvi, a se încheia, a expira; a se închide, a se găti (reg.), a se mîntui (pop.), a ajunge la capăt; a se săvîrși, a se realiza, a se desăvîrși, a se înfăptui; a se epuiza, a se consuma, a fi gata. A înceta, a se opri, a se curma (fig.), a conteni. A sfîrși, a termina, a face (a pune) sfîrșit, a fini (înv.), a pune capăt, a pune punct, a isprăvi, a mîntui (pop.), a găti (reg.J, a încheia; a realiza, a săvîrși, a împlini, a îndeplini, a înfăptui, a întregi, a definitiva, a finaliza, a duce la bun sfîrșit, a duce pînă la capăt, a ajunge la capăt, a da de capăt. A înceta, a opri, a stopa, a curma (fig.), a suspenda, a suprima. Adv. La sfîrșit, în final, în fine, finalmente (rar), în cele din urmă, la urmă, în sfîrșit, la urma urmelor, în încheiere; pe sfîrșite, pe terminate, pe isprăvite; pînă la capăt, pînă la sfîrșit. V. dispariție, distrugere, moarte, timp.
AB OVO USQUE AD MALA (lat.) de la ouă (până) la mere – De la început până la sfârșit. Romanii începeau prânzul cu ouă și îl terminau cu mere.
E FINITA LA COMMEDIA (it.) comedia s-a sfârșit – Cuvinte care anunțau în teatrul italian sfârșitul unei piese. V. și Acta est fabula.
FINIS CORONAT OPUS (lat.) sfârșitul încununează opera – Ovidiu, „Heroides”, II, 85. Abia la capătul unei acțiuni poate fi apreciată valoarea ei.
LE COMBAT CESSA, FAUTE DE COMBATTANTS (fr.) lupta s-a sfârșit din lipsă de luptători – Corneille, „Le Cid”, act. IV, scena 5. Astfel încheie Rodrigue relatarea bătăliei sale cu maurii, pe care a reușit să-i înfrângă până la unul. Astăzi, constatare glumeață în legătură cu o dezbatere care s-a încheiat precipitat sau la care s-a renunțat din lipsă de participanți.
MORS NATURAE FINIS EST, NON POENA (lat.) moartea este sfârșitul firesc, nu o pedeapsă – Cicero, „Pro Milone”, 37, 101.
QUIDQUID AGIS, PRUDENTER AGAS ET RESPICE FINEM (lat.) orice ai face, fă cu băgare de seamă și ai în vedere sfârșitul – „Gesta Romanorum” (culegere de povestiri, legende, anecdote inspirate din istoria poporului roman, datând din sec. 14). 103. V și Age quod agis.
USQUE AD FINEM (lat.) până la sfârșit – A rezista usque ad finem.
VOLUPTATIBUS MAXIMIS FASTIDIUM EST FINITIMUM (lat.) cele mai mari plăceri pot sfârși în dezgust – Cicero, „De oratore”, 3, 25.

sfârșit dex

Intrare: sfârși
sfârși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: sfârșit (s.n.; -uri)
sfârșit s.n.; -uri substantiv neutru
Intrare: sfârșit (adj.)
sfârșit adj. adjectiv