SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală.

SFÂRÂIÁLĂ, sfârâieli, s. f. Sfârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Sfârâi + suf. -eală.

SFÎRÎIÁLĂ, sfîrîieli, s. f. Faptul de a sfîrîi; zgomotul ușor, caracteristic, produs de materii grase care ard; zgomotul produs de mișcări sau lovituri ușoare, continue. V. sfîrîit. Sub împușcarea clăbucilor repezi, din pulberea încinsă... năpădi dintru-ntîi o sfîrîială cu miros acru, greu, opărit. C. PETRESCU, A. R. 45.

sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli

sfârâiálă s. f., g.-d. art. sfârâiélii; pl. sfârâiéli

SFÂRÂIÁLĂ s. v. sfârâit.

SFÂRÂIÁLĂ s. v. chilipir.

sfîrîĭálă f., pl. ĭelĭ, și sfîrîitúră f., pl. ĭ. Zgomot sfîrîit: se auzeaŭ sfîrîiturile fripturiĭ pe grătar.

sfîrîială s. v. CHILIPIR.

SFÎRÎIALĂ s. sfîrîit. (~ uleiului în tigaie.)

sfârâială, sfârâieli s. f. profit, avantaj obținut cu ușurință, chilipir, pleașcă.