SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui.

SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui.

SFÎRCUÍ, sfî́rcui, vb. IV. Tranz. A plesni cu sfîrcul biciului. Tătarii începeau a mîna pe cei prinși, a-i sfîrcui ș-a-i împunge. SADOVEANU, O. VII 15. O sfîrcui peste piept. SANDU-ALDEA, U. P. 89.

sfârcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấrcui, 3 sfấrcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá; conj. prez. 3 să sfấrcuie

sfârcuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sfârcui, 3 sg. și pl. sfârcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá