SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală.

SFÂRȘEÁLĂ, sfârșeli, s. f. Stare, senzație de slăbiciune, de leșin. – Sfârși + suf. -eală.

SFÎRȘEÁLĂ, sfîrșeli, s. f. Sleire (de puteri), slăbiciune (mare), leșin. O sfîrșeală îi cuprinse inima. CAMILAR, N. I 97. Răsuflăm încet, dar nu putem vorbi de sfîrșeală. CAMIL PETRESCU, U. N. 364. Nu mă doare... Mă ia cu sfîrșeală de la lingurea. DELAVRANCEA, O. II 207. O trecea un fel de sfîrșeală cînd se gîndea că iară vor primi bani în fieștecare lună. SLAVICI, N. I 303.

sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli

sfârșeálă s. f., g.-d. art. sfârșélii; pl. sfârșéli

SFÂRȘEÁLĂ s. 1. v. extenuare. 2. moleșeală, slăbiciune, (reg.) zălezitură. (E nedormit și simte o ~ greu de învins.) 3. (reg.) leșială, leșie, leșuială. (Un cardiac care are o senzație de ~.) 4. leșin. (Simte o ~ din cauza foamei.) 5. lihneală. (~ unui om înfometat.)

sfârșeală f. 1. sfârșit; 2. leșin, slăbiciune: îi vine o sfârșeală.

sfîrșeálă f., pl. elĭ (d. a se sfîrși). Mare slăbicĭune, sleirea puterilor, leșin: a-tĭ veni sfîrșeală. – Vechĭ și pop. fîrș-.

SFÎRȘEALĂ s. 1. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuire, slăbiciune, sleire, surmenaj, surmenare, vlăguire, (înv. și reg.) slăbie, (înv. livr.) marasm. (Stare de totală ~ a unui om muncit.) 2. moleșeală, slăbiciune, (reg.) zălezitură. (E nedormit și simte o ~ greu de învins.) 3. (reg.) leșială, leșie, leșuială. (Un cardiac care are o senzație de ~.) 4. leșin. (Simte o ~ din cauza foamei.) 5. lihneală. (~ unui om înfometat.)