cociórbă sf vz cociorvă1

cociórvă2 sf vz cocioabă

coriándră sf vz coriandru

cristelniță sf [At: DOSOFTEI, V. S. 52/2 / V: (înv) cârs~, ~teal~, cres~ / Pl: ~țe / E: sl кpътиχинцa] (Bis; rit ortodox) Vas mare cu apă sfințită, în care se afundă copilul la botez Si: (înv) colimvitră, (ltî) baptisteriu.

SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Epitet dat divinității. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul Părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Hristos. Sfântul Mormânt = mormântul în care a fost depus Isus Hristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul Soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. S. m., s. f. 1. S. m. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în niciun caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către Biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.

SFẤNT, -Ă, sfinți, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipând suprema perfecțiune și puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificați de biserică. ◊ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ◊ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și a propovăduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. Subst. 1. S. m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu. ◊ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S. m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. ◊ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S. f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S. m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.

SFÎNT1, -Ă, sfinți, -te, adj. I. 1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipînd perfecțiunea și puritatea. Slavă ție, Sfîntă Născătoare. GALACTION, O. I 164. Să nu dea dumnezeu cel sfînt, Să vrem noi sînge, nu pămînt. COȘBUC, P. I 209. Bun lucru a mai lăsat dumnezeu sfîntul și tovărășia asta. CREANGĂ, P. 119. Doamne sfinte și părinte! Mai așază-mi gîndurile, Să-mi isprăvesc rîndurile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 125. ♦ Epitet dat mucenicilor și înalților clerici, considerați a corespunde idealului religios. Mulțumește sfîntului mare mucenic Dimitrie. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Sfîntul părinte = titlu dat de către catolici papei. 2. (Despre obiectele care aparțin religiei sau sînt în legătură cu cultul) Consacrat divinității și considerat ca posedînd harul divin; sacru. Am avut un frate drag, L-a jurat neamțul sub steag... Ș-acuma departe-l duce, Nu le-ajute sfînta cruce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 297. ◊ Cele sfinte (și substantivat, în forma articulată) = cele care țin de cult, care privesc credința, biserica sau divinitatea. Ia să vă dau eu un tipic, zise părintele Oșlobanu, lăsînd sfintele încolo. CREANGĂ, A. 78. Sfînta slujbă = liturghia. Cînd sosi Alexandru-vodă, sfînta slujbă începuse. NEGRUZZI, S. I 148. Sfintele daruri v. dar4 (I 2). Sfintele taine v. taină (4). Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și propovăduit Iisus Hristos. Sfîntul mormînt = mormîntul considerat ca fiind acela în care a fost îngropat Iisus Hristos. Sfînta scriptură v. scriptură. Sfîntul scaun v. scaun (I 4). Război sfînt = război aprobat de religie, corespunzător idealului religios. Sfînta alianță = convenție politică încheiată între Rusia, Austria și Prusia în 1815, după victoria asupra lui Napoleon și avînd ca scop apărarea orînduirii monarhice în Europa. 3. (Popular) Epitet pentru elemente ale naturii (considerate ca fiind de esență divină, dătătoare de viață). Și de dragul dumitale Știe chiar și sfîntul soare: Că la tine cînd privește, Stă și nu mai asfințește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Epitet pentru zilele săptămînii. Într-o sfîntă de vineri [împăratul] iar s-a pomenit cu stema din cununa împărătească că se umflă și crește. DELAVRANCEA, S. 82. A plecat badea într-o sfîntă joi, Cu plugu. MAT. FOLK. 1476. II. (Cu sensul desprins de cel religios) 1. Care inspiră dragoste sau respect, care este vrednic de astfel de sentimente; scump, iubit, slăvit. Pămîntul nostru-i scump și sfînt, Că el ni-e leagăn și mormînt. COȘBUC, P. I 209. Și el, sărmanul, ș-a pus viața în primejdie pentru sfînta noastră tovărășie. CREANGĂ, O. A. 277. Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt in care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120. Sfîntă muncă de la țeară, izvor sacru de rodire, Tu legi omul cu pămîntul în o dulce înfrățire! ALECSANDRI, P. III 42. ♦ Fig. Detașat de cele pămîntești, eteric, imaterial. Luna pe cer trece așa sfîntă și clară. EMINESCU, O. IV 100. 2. (Familiar) Bun, perfect, desăvîrșit. Cîteva pături de hîrtie, lipite una peste alta cu său de lumînare... și aprinse c-un chibrit, mai sfînt lucru nici că se poate. CREANGĂ, A. 101. ♦ (Substantivat, exprimînd ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. Bine-ar face să-i tragă o sfîntă de bătaie! REBREANU, I. 35. M-o apucat o sfîntă de lene, de mi se rup fălcile. ALECSANDRI, T. 899. – Variante: (popular) sînt, -ă (ISPIRESCU, L. 153, EMINESCU, O. I 35, NEGRUZZI, S. II 85) adj., (înaintea numelor proprii masculine care încep cu o consoană) sîn, sîm adj. m.

SFÎNT2, -Ă, sfinți, -te, s. m. și f. 1. (Popular, numai la m. sg. art.) Dumnezeu. Ah, fetică, fețișoară, Crește, fă-te mărișoară... Să trăim cît o vrea sfîntul, Să ne despartă mormîntul. TEODORESCU, P. P. 314. ◊ (În propoziții exclamative care exprimă nedumerire, nerăbdare, ciudă) O dată s-a oprit motorul, acum a doua oară s-a rupt lanțul; a treia oară nu știu... ce sfîntul s-ar mai fi întâmplat. DAVIDOGLU, M. 67. ◊ Expr. (Cu sensul bisericesc șters) A-l vedea (pe cineva) sfîntul = a da de noroc, de chilipir sau (ironic) a o păți, a da de belea, a da de dracul. Nu tuși, că te vede sfîntul. CONTEMPORANUL, V 4. A-l uita (pe cineva) sfîntul, se spune cînd cineva zăbovește undeva prea mult și degeaba. A lăsa (pe cineva) în plata sfîntului = a lăsa (pe cineva) la voia întîmplării, a nu se mai ocupa de cineva. (Întărind o negație, o tăgăduială) Ferit-a sfîntul! = nicidecum, în nici un caz. 2. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvîrșit al vieții creștine (și consacrată după moarte de biserică ca atare). Sub icoana afumată unui sfînt cu comănac, Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU, O. I 84. Adevărat să fie aceea ce se spune De-o sfîntă apărută la noi ca o minune? ALECSANDRI, T. II 174. Și pe Gruie mi-l ducea La cel popă creștinesc, Sfînt cu chipul omenesc, Care zice din psaltire. id. P. P. 79. ◊ Expr. Pînă la dumnezeu, te mănîncă sfinții = pînă să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a se prăpădi, a muri. Apoi dă, stăpîne, în ziua de azi dacă nu-i fi și cu draci oleacă, apoi cică te fură sfinții, și iar nu-i bine. CREANGĂ, P. 163. Fiind încredințată că m-a furat sfîntu... se sculă îndată din pat fără vreo temere, zicîndu-mi: dormi, dormire-ai somn lung. GORJAN, H. I 69. Parcă ți-a ieșit un sfînt din gură = ai vorbit foarte drept și înțelept. Că bine zici, dascăle Zaharia, parcă ț-a ieșit un sfînt din gură. CREANGĂ, A. 126. A sta ca sfinții (ca niște sfinți sau ca un sfînt) = a sta nemișcat. Am să vă cînt din țiteră... Roman se plecă și începu, pe cînd, împrejur, bătrînii stăteau ca niște sfinți. SADOVEANU, P. 97. A se închina la sfinți (sau a se ruga de toți sfinții) = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, cu solicitări. Boierii... alergau unul de la altul, se adunau, se sfătuiau și nu mai știau la ce sfînt să se mai închine. GHICA, S. 492. ◊ (Precedînd numele de persoană respectiv) Într-una din zile, și chiar în ziua de sfîntul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. CREANGĂ, A. 7. ◊ Expr. Sfîntul Nicolaie = nume glumeț dat biciului cu care se aplicau altădată pedepse corporale. De fiecare greșeală să-i ardă școlarului cîte un sfînt Nicolai. CREANGĂ, A. 3. La sfîntul-așteaptă v. aștepta. 3. (În superstiții, la f. pl. art.) Iele. Sfintele, aducătoarele de boli... molipsitoare. PAMFILE, M. R. I 317. 4. (La m. pl.) Un fel de colăcei preparați cu nuci și cu miere, care se mănîncă de sărbătoarea mucenicilor; mucenici.

!Pátruzeci de Sfínți (sărbătoare) (pa-tru-) s. propriu m.

!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi

sfânt adj. m., s. m., voc. sfínte, pl. sfinți; adj. f., s. f. sfấntă, pl. sfínte; abr. (+ s. propriu) Sf.

Sfấnta Fecioáră s. propriu f., g.-d. Sfintei Fecioare

Sfấnta Scriptúră s. propriu f., g.-d. Sfintei Scripturi

Sfấnta Treíme s. propriu f., g.-d. Sfintei Treimi

Sfấntul Duh s. propriu n.

Sfấntul Mormấnt s. propriu n.

Sfấntul Scáun s. propriu n.

poála-Sfíntei-Maríi s. f.

sfânt adj. m., s. m., voc. sfínte; pl. sfínți; f. sg. sfântă, g.-d. art. sfíntei, pl. sfínte

Sfânta Fecioáră adj. + s. f.

Sfânta Scriptúră adj. + s. f.

Sfânta Treíme adj. + s. f.

Sfântul Duh adj. + s. n.

Sfântul Mormânt adj. + s. n.

Sfântul Scáun adj. + s. n.

IARBA-SFÂNTULUI-CRÍSTOFOR s. v. orbalț.

LEMN-SFÂNT s. v. lemnul-maicii-domnului.

PĂRUL-SFINTEI-MĂRÍI s. v. cuscută, torțel.

POALA-SFINTEI-MĂRÍI s. v. granat, melisă, priboi, rechie, roiniță, scatiu, sovârf, spilcuță, talpa-ursului.

SFÂNT adj. v. grozav, strașnic, teribil, zdravăn.

SFÂNT adj., s. 1. adj. (BIS.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. adj. (BIS.) (înv. și pop.) sânt. (~ul duh.) 3. s. (BIS.) sfânta treime = trinitate, (pop.) troiță. 4. s., adj. (BIS.) (pop.) sânt, (înv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism înv.) sanct. (~ul Gheorghe.) 5. s. v. Maica Domnului. 6. s. (mai ales la pl.) v. mucenic. 7. s. sfântul părinte v. papă. 8. adj. (BIS.) bisericesc, religios, (pop.) sânt. (Carte ~.) 9. adj. (BIS.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 10. s. (BIS.) sfânta scriptură = biblie, scriptură. 11. adj. divin, sacramental, sacru. (Lucrurile ~.) 12. s. (BIS.) sfânta sfintelor = sanctuar. (~ la iudei.) 13. adj. v. sacru. 14. adj. sacru, solemn. (Un jurământ ~.) 15. adj. v. inviolabil. 16. adj. desăvârșit, perfect. (~ nevinovăție!)

SFÂNTUL s. art. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul.

SFÍNTE s. pl. v. iele.

sfînt (-tă), adj. – 1. Divin. – 2. Sacru. – 3. Respectabil, venerabil. – 4. Preafericit. – 5. Epitet popular dat lunii, soarelui și zilelor săptămînii personificate. – 6. Impunător, grozav. – 7. (S. m.) Preacuvios, sanct. – 8. (S. m.) Căpetenie, ștab, persoană cu putere. – 9. (S. f.) Împărtășanie. – 10. (S. f. pl.) Iele, duhuri rele. Sl. svętŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 340; Șeineanu, Mél. Soc. Linguist., XII, 331-4). Este dubletul lui sfeti (var. sfeta, sveta), adj. (înv., sfînt), din sb. sveti, bg. sfet, cu der. sfetitel, s. m. (ierarh), din sl. svętitelĭ înv., se păstrează în numele unei biserici din Iași, Trisfetite(li), a cărui reducere se explică prin considerarea sa greșită drept f. pl. articulat, Trisfetitele; sfeștanie (var. înv., osfeștanie), s. f. (consacrare, binecuvîntare), din sl. (o)svęstenije; sfeștenic, s. m. (înv., preot) din sl. svęštenikŭ. Der. sfinți (var. înv. sfenti, sfenți, osfinți), vb. (a consacra, a binecuvînta; a hirotonisi; a sanctifica; a învinge, a triumfa; a duce la glorie), din sl. (o)svętiti; sfințenie, s. f. (calitatea a ceea ce este sfînt; pietate, religiozitate; înv., consacrare); sfinție, s. f. (pietate; sanctitate, titlu dat tututor preoților); sfințișori, s. m. pl. (mucenici de aluat, în Mold.); sfințituri, s. f. pl. (mîncare sfințită, la Paști); sfințit, adj. (cu har divin; titlu onorific al preoților); preasfințit, adj. (sfînt, titlu onorific al prelaților); sfîntulețul, s. m. (nume popular al diavolului), cf. Aghiuță (Candrea interpretează greșit drept „Dumnezeu”), rus. svjatoša „diavolul”.

SFÂNT1 ~ă (sfinți, sfínte) 1) Care inspiră sentimente luminoase și înălțătoare; demn de venerație absolută; sacru. ~a libertate. 2) Care este excepțional de important. Datorie ~ă 3) (despre unele elemente, fenomene din natură) Care se crede că ar avea proprietăți dătătoare de viață. ~ul soare. ~ul pământ. 4) (despre persoane) Care duce o viață extrem de curată din punct de vedere moral. 5) (în concepțiile religioase) Care posedă har divin. Apă ~ă. /<sl. sventu

SFÂNT2 sfinți m. 1) (la creștini) Persoană care și-a consacrat viața apărării religiei și care după moarte este considerată făcătoare de minuni. ◊ La ~ul așteaptă niciodată. Parcă i-a ieșit un ~ din gură se spune despre cineva care a enunțat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toți sfinții a) a se adresa cu rugăminți tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Ființă supremă, care a creat lumea; Dumnezeu. ◊ Ferit-a ~ul în nici un caz. /<sl. sventu

Agura (Sfânta) f. numele popular al muntelui Athos: la pusnicul Chiriac din Sfânta Agura CR. [Românizare din rus. SFETA GORA, sfântul munte]. V. Athos.

Barthélemy (Saint) m. noaptea sfântului Bartolomeu (24 August 1572), când se făcu oribilul măcel al protestanților francezi (vr’o 25.000) din ordinul lui Ca-rol IX și al mamei sale Caterina de Medicis.

Cecilia (Sfânta) f. fecioară martiră din sec. III, presupusa inventatoare a orgăi, patroana muzicanților (sărbătoare la 22 Noemvrie).

Cosma si Damian (Sfinții) pl. frați medici martirizați la Egea, în Cicilia (303). Ei deveniră patronii medicilor și ai chirurgilor. Serbați la 4 Noemvrie.

Elena (Sfânta) f. mama lui Constantin cel Mare, contribui mult la răspândirea creștinismului.

Filoftea (Sfânta) î. martiră al carii corp se află la Curtea de Argeș, serbată la 7 Decemvrie.

Gheorghe (St.) m. 1. principe din Capadocia, martirizat sub Dioclețian și despre care legenda rapoartă că s’a luptat cu un balaur; sărbătorit la 23 Aprilie; 2. sărbătoarea-i ce cade la 23 Aprilie; 3. mijlocul primăverii ca termen de mutat, în opozițiune cu St. Dumitru; 4. ordin militar rus instituit de Caterina II în 1769: crucea sfântului Gheorghe.

Gheorghe (St.) m. 1. numele unei insule între Giurgiu și Rusciuc; 2. ostrov și sat în jud. Tulcea; 3. brațul Dunării, prin care acest fluviu se varsă în Marea-Neagră.

Ierarhi (Sfinții Trei) m. pl. sau Trisfetitele, biserică frumoasă în Iași, zidită de Vasile Lupu la 1640. Monument arhitectonic de prima ordine ca și Curtea de Argeș.

Ignatie (St.) m. părinte al Bisericii, episcop din Antiohia, martirizat la Roma între 107 și 115.

Ilarion (St.) m. introducătorul vieții monacale în Palestina și Siria (291-371).

Ilie (Culmea sfântului) f. pisc de munte în jud. Prahova, desparte apa Doftanei de a Teleajenului.

Imperiu n. Imperiul Roman, fundat de August (29 a. Cr.), fu împărțit la moartea lui Teodosiu (395) în două: Imperiul de Occident, distrus de barbari (476) și Imperiul de Orient (bizantin), subzistă până la luarea Constantinopolii de Turci (1453); Imperiul romano-germanic (sfântul), fundat de Otton (962), încetă de a mai exista cu abdicarea împăratului austriac Francisc II (1806) și fu reconstituit de regele Prusiei Wilhelm III; Imperiul latin, fundat la Constantinopole în 1204 de Balduin de Flandra, căpetenia cruciaților, fu distrus în 1261; Imperiul româno-bulgar, Stat format în sec. XII prin unirea Vlahilor cu Bulgarii: el susținu lupte numeroase cu imperiul bizantin și atinse culmea cu împăratul Ioanițiu; decăzând după moartea acestuia, imperiul româno-bulgar continuă a subzista până la bătălia dela Cossova (1339). Imperiul Ceresc, numele ce Chinezii dau țării lor.

Ioachim m. 1. rege din Iuda, căzu în mâinile Iui Nabucodonosor (sec. VIII a. Cr.); 2. (St.), părintele sfintei Fecioare.

Ioan m. numele unui mare număr de sfinți: IOAN BOTEZĂTORUL (St.), vărul și înaintemergătorul lui Isus, decapitat din porunca lui Irod (32); prăznuit la 7 Ianuarie. ║ IOAN EVANGELISTUL (St.), unul din cei 12 apostoli, autorul unei Evanghelii și al Apocalipsului (7-101): serbat 8 Maiu. ║ IOAN (St.), V. Hristostom, Damaschin, Scărariu.

Luca (St.) m. unul din cei 4 evangheliști, născut în Antiohia, medic, a scris grecește Evanghelia ce-i poartă numele și Faptele Apostolilor.

Magdalena f. 1. (Sfânta Maria), sora lui Lazăr și a Martei, originară din satul Magdala, în Galilea; 2. fig. femeie păcătoasă care se pocăește.

Maria (Sfânta) f. Maica Domnului, fiica sfântului Ioachim și a sfintei Ana, soția lui losif (sărbătoare ce cade în ziua de 15 August și 8 Septembrie). ║ (Viteancă, adică din Betania), sora Martei și a lui Lazăr, a cării zi, ce cade în săptămâna luminată, e ținută de popor cu odihnă și post.

Marina (Sfânta) f. sărbătoare băbească ce cade în mijlocul Circovilor de vară (17 Iulie), zi rea pentru boale: la Marina țăranii împart pelin și puici. V. Circovii.

Marta (Sfânta) f. sora lui Lazăr și a Mariei.

Mateiu (St.) m. unul din cei 12 apostoli și unul din cei 4 evangeliști.

Mihail m. (St.), unul din cei doi arhangheli: ziua sfinților Mihail și Gavril cade la 8 Noemvrie.

Munte (St.) m. numele popular al Muntelui Athos.

Neculaiu (St.) m. V. Nicolaie.

Nicodim (St.) m. 1. unul din ucenicii Iui Isus; 2. organizatorul vieții monahale în Țara românească, rudă cu cneazul sârbesc Lazăr, ctitor de mănăstiri (Vodița, Tismana) sub Radu Basarab.

Pahomie (St.) m. pusnic din Tebaida, întemeietorul vieții monastice (sec. IV).

Pantelimon (St.) m. 1. martir serbat la 27 Iulie, poporul îi ține de frate al sfântului Ilie, și dânsul rău de trăsnete; 2. sat cu o mânăstire în jud. Ilfov, zidită de Gr. Ghica în 1750, cu spital și școală de surdo-muți: 2755 loc.

Paraschiva (Sfânta) f. cuvioasă martiră a cării sărbătoare cade la Vinerea mare (14 Oct.) și ale cării moaște, aduse de Vasile Lupu din Constantinopole, se păstrează la Tri-Sfetitele în Iași.

Pavel (St.) m. apostolul păgânilor, mai întâi persecutor al creștinilor sub numele de Șaul, convertit în cale spre Damasc, predică Evanghelia în Azia-Mică și în Grecia, fu decapitat sub Nerone (66); serbat la 29 Iunie: Epistole.

Prea-Sfânta f. Maica Domnului: la picioarele Prea-Sfintei.

Santa-Elena f. insulă engleză în Oceanul Atlantic, unde Englezii transportară în 1815 pe Napoleon I, după bătălia dela Waterloo, și unde muri în 1821.

Sava m. (St.) 1. martir creștin la Goții din Mezia, ucis din ordinul lui Atanaric (după 355); 2. unul din ucenicii apostolilor Ciril și Metodiu, episcop al Bulgarilor; 3. (Colegiul) a) școală domnească înființată în București de Șerban Cantacuzino și consacrată excluziv studiilor grecești; b) primul gimnaziu național din București, înființat în 1831, azi liceu.

Sânta-Ana f. lac minunat în Carpații orientali, format de pereții craterului din muntele Büdös.

Sânta-Maria f. V. Maria.

sf., abreviațiune pentru sfânt: Sf. Constantin, Dumitru, Grigorie, Ilie, Ion, Mihail, Nicolae, Pavel, Petru, Vasile (vezi aceste nume).

Sf. Gheorghe cap. jud. Trei-Scaune.

sfânt a. 1. ce ține de religiune, consacrat divinității: sfinte altare; 2. care trăiește după legea divină: un om sfânt; 3. conform legii divine: o vieață sfântă; 4. se zice de ființele cele mai perfecte: sfânta Fecioară, sfinții martiri; 5. demn de mare respect: sfânta dreptate; 6. epitet aplicat soarelui, considerat ca sfânt: când răsare sfântul soare POP. și, eufemistic, spiritelor rele (de ex. Moartea sau Ielele); 7. fam. sdravăn, strașnic, grozav: o sfântă frică, o sfântă de bătaie. [Vechiu-rom. svânt = slav. SVĒTI, termen bisericesc alăturea de sinonimul popular sânt (dublet analog cu oltar și altar); sensul 7 e o generalizare analogă cu fr. sacré]. ║ adv. ca un sfânt, liniștit: vrind [!] seara să-l găsească sfânt PANN. ║ m. 1. cel canonizat de Biserică: sfinții Părinți; 2. (absolut) D-zeu: ferit-a Sfântul! a-l fura sfântul, a adormi liniștit (în opozițiune cu a-l fura Aghiuță).

sfânta-sfintelor f. partea cea mai interioară și mai sacră în templul lui Solomon.

sfântu-Așteaptă m. V. Așteaptă.

Sofia (Sfânta) f. cuvioasă martiră la Roma sub Adrian, căreia era consacrată măreața biserică cu acest nume la Constantinopole, transformată apoi în moschee.

Spiridon (Sf.) m. născut în insula Cipru, mort în 348, făcător de minuni.

Ștefan m. 1. nume a 9 papi (254-1058); 2. numele mai multor regi ai Ungariei dintre care cel mai cunoscut e ȘTEFAN I (cel Sfânt), care domni 41 ani, converti poporul la creștinism și primi dela papa Silvestru II o coroană (Coroana sfântului Ștefan), ce azi încă e simbolul unității naționale pentru Unguri (997-1038); Ordinul sfântului Ștefan, înființat în 1764 de Maria Terezia.

Tereza (Sfânta) f. călugăriță spaniolă, celebră prin viziunile si prin misticismul ei (1515-1582).

Toma (St.) m. unul din cei 12 apostoli, a cărui necredință trecătoare în învierea lui Isus ajunse proverbială (Toma necredinciosul); sărbătoare la 3 Martie.

Trei-Ierarhi (Sfinții) m. pl. 1. V. Ierarhi; 2. mânăstire monumentală în Iași, zidită de Vasile Lupu, unde se și înmormântă (1661).

Ursula (Sfânta) f. martiră creștină din sec. IV.

Vartolomeiu (St.) m. unul din cei 12 apostoli, martir serbat la 11 Iunie: la Vartolomeiu e mijlocul verii.

Varvara (Sfânta) f. V. Barbura.

Vasile (St.) m. 1. cel Mare, arhiepiscop din Cezarea Capadociei, unul din cei mai iluștri părinți ai Bisericii ortodoxe, fundatorul vieții monahale și aprig luptător în contra arianismului: Omelii (329-379); 2. ziua de 1 Ianuarie, Anul Nou; 3. unul din sfinții trei Ierarhi.

sf., prescurtare îld. sfîntu.

sfînt, -ă adj. (vsl. sventŭ, bg. svet, rus. svêat. Latinu sanctus a rămas numaĭ în sînt-, sîn-. V. sînt- și sfet). Al luĭ Dumnezeu, al religiuniĭ: sfînta Treime, sfînta biserică a luĭ Hristos. Foarte moral, foarte curat la suflet: om sfînt, vĭată sfîntă, sfînta Fecioară, sfințiĭ martirĭ. Demn de mare respect, suveran, imaculat: sfĭnta dreptate. Fig. Suveran, foarte eficace: chinina e un medicament sfînt contra frigurilor, apa e cea maĭ sfîntă băutură. Iron. Zdravăn, țeapăn: o sfîntă de bătaie, o sfîntă de frică. Adv. Ca un sfînt, bine, adevărat: sfînt a-ĭ vorbit! Subst. Ființă divinizată de biserică și căreĭa ne închinăm: sfîntă Maria, sfîntu Petru. Sfințișor (de aluat). F. pl. Pop. (în descîntece ș.a.). Zîne care fac rău. Sfîntu soare, epitet respectuos adresat soareluĭ. Domnu sfînt, Dumnezeŭ. Ferească (saŭ: ferit-a) sfîntu, ferească (sau: ferit-a) Dumnezeŭ! A te fura sfîntu, a adormi (V. aghios). A te vedea sfîntu, a o păți, a-țĭ merge răŭ (cînd facĭ răŭ): să nu puĭ mîna, că te vede sfîntu! Sfînta sfintelor, sanctuaru templuluĭ luĭ Solomon. Prov. După cum e sfîntu, și tămîĭa, daĭ fiecăruĭa atențiune după puterea luĭ. Pînă la Dumnezeŭ, te mănincă sfințiĭ, pînă să obțiĭ dreptatea de la autoritatea supremă, te nimicesc subalterniĭ. – Pl. sfințĭ, sfinte.

sfîntu Așteaptă (la) loc. adv. Iron. Nicĭ-odată: a plătĭ la sfîntu Așteaptă.

iarba-sfîntului-Cristofor s. v. ORBALȚ.

lemn-sfînt s. v. LEMNUL-MAICII-DOMNULUI.

părul-Sfintei-Marii s. v. PĂRUL-MAICII-DOMNULUI.

părul-Sfintei-Mării s. v. CUSCUTĂ. TORȚEL.

pita-lui-sfîntu-Ioan s. v. ROȘCOVĂ.

poala-Sfintei-Mării s. v. GRANAT. MELISĂ. PRIBOI. RECHIE. ROINIȚĂ. SCATIU. SOVÎRF. SPILCUȚĂ. TALPA-URSULUI.

sfinte s. pl. v. IELE.

sfînt adj. v. GROZAV. STRAȘNIC. TERIBIL. ZDRAVĂN.

SFÎNT adj., s. 1. adj. (BIS.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sînt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. adj. (BIS.) (înv. și pop.) sînt. (~ duh.) 3. s. (BIS.) sfinta treime = trinitate, (pop.) troiță. 4. s., adj. (BIS.) (pop.) sînt, (înv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism înv.) sanct. (~ Gheorghe.) 5. s. (BIS.) Sfînta Fecioară = madona (art.), născătoarea (art.), preacurata (art.), preanevinovata (art.), preasfînta (art.), precista (art.), Fecioara Maria, Maica Domnului, (înv.) bogorodnița (art.), preacinstita (art.). 6. s. (mai ales la pl.) mucenic, sfințișor, (reg.) bradoș, brăduleț, brînduș. (De 9 martie se mănîncă ~i.) 7. s. (BIS.) sfîntul părinte = papă, pontiful roman, pontiful Romei, suveranul pontif. 8. adj. (BIS.) bisericesc, religios, (pop.) sînt. (Carte ~.) 9. adj. (BIS.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 10. s. (BIS.) sfînta scriptură = biblie, scriptură. 11. adj. (BIS.) divin, sacramental, sacru. (Lucrurile ~.) 12. s. (BIS.) sfînta sfintelor = sanctuar. (~ la iudei.) 13. adj. sacru. (Numele ~ al patriei.) 14. adj. sacru, solemn. (Un jurămînt ~.) 15. adj. intangibil, inviolabil, sacru, (livr.) sacramental, sacrosanct, (rar) sacral. (Drept ~.) 16. adj. desăvîrșit, perfect. (~ nevinovăție!)

sfîntul s. art. v. ATOTPUTERNICUL. CREATORUL. DIVINITATE. DOMNUL. DUMNEZEIRE. DUMNEZEU. PĂRINTE. PROVIDENȚĂ. PUTERNICUL. STĂPÎNUL. TATĂL. ZIDITORUL.

spinul-Sfintei-Marii s. v. ARMURAR.

SFÂNTUL ILIE patronul piloților de supersonice.

DOMINIC, Sfântul (Guzmán) (c. 1170-1221), predicator spaniol. Fondator al Ordinului Fraților Predicatori (1215). A dus o viață de ascet și a fost misionar devotat, în special printre membrii sectei albigenzilor din S Franței. Canonizat (1234).

DUHUL SFÂNT (SFÂNTUL DUH), al treilea ipostas al Sfintei Treimi, alături de Tatăl și Fiul. Doctrina despre D. S. a fost fixată de cel de-al doilea sinod ecumenic (Constantinopol, 381). D. S. poartă diferite denumiri: D. Tatălui, D. lui Hristos, D. Domnului, D. adevărului, Mângâietorul. Potrivit învățăturii creștine, i-a inspirat pe profeți, apostoli și pe scriitorii cărților „Noului Testament” și lucrează asupra Bisericii. În iconografie, D. S. este reprezentat ca un porumbel pogorându-se peste Iisus botezat, ca nor luminos când are loc Schimbarea la față a Domnului, în chip de limbi de foc la Cincizecime.

DUMINICA SFINȚILOR ROMÂNI, sărbătoare prăznuită în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române „în fiecare an, în a doua duminică după Pogorârea Duhului Sfânt”. A fost hotărâtă de Sfântul Sinod la 20 iun. 1992 „pentru a cinsti după pravilă, cu slujbă specială și cu acatist, toți sfinții din neamul nostru știuți și neștiuți”.

HARALAMBIE, Sf. ~, sfânt mucenic, făcător de minuni și patron al bolilor, pe care le ține în lanț (în special ciuma), slobozindu-le, potrivit credinței populare, asupra celor ce-i nesocotesc ziua. De origine păstor, H. este considerat și ocrotitor al animalelor domestice. Prăznuit la 10 febr.

HOMO RES SACRA HOMINI (lat.) omul e lucru sfânt pentru om – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 95, 35. Replică la maxima lui Plaut: Homo homini lupus.

IGNATIE TEOFORUL (Sfântul) (?-c. 110), episcop al Antiohiei. Cunoscut pentru cele șapte scrisori (șase adresate mai multor comunități creștine, iar a șaptea lui Policarp, episcop al Smirnei) pe care le-a scris în timpul călătoriei spre Roma, unde, condamnat la moarte, avea să fie sfâșiat de fiare în arenă. Scrisorile sale, prin care povățuiește comunitatea creștină să se apere de influența gnosticismului, reprezintă o sursă de informații în privința credințelor bisericii creștine timpurii. Prăznuit la 20 dec.

ISAAC, Sfântul ~ (numit și Armeanul sau Isaac cel Mare) (c. 345-439), călugăr armean. Conducător al Bisericii armene (din c. 388, cu întreruperi între 428 și 432), căreia i-a conferit independența. A creat, împreună cu Mesrop Mastos, un nou alfabet (c. 391), mai adecvat foneticii limbii armene, pe care l-a folosit cu ocazia primei traduceri a „Bibliei” (c. 435) în această limbă.

ISIDOR din Sevilla (Sfântul) (Isidorus Hispalensis) (c. 560-636), prelat și învățat spaniol. Arhiepiscop al Sevillei (c. 600). Organizator al Bisericii spaniole. Autor a numeroase lucrări cu caracter enciclopedic („De natura rerum”, „Etimologiae...” – celebră în Evul Mediu). Canonizat (1598).

LEGENDA SF. GERARD, scriere hagiografică în care este înfățișată viața lui Gerard, primul episcop de Cenad (1030-1046). Cuprinde informații cu caracter social și politic privitoare la societatea contemporană lui din Banat.

LIGA SFÂNTĂ, denumire dată unor coaliții antiotomane din sec. 16-17 alcătuite din state creștine. 1. L.S. de la sfârșitul sec. 16, cuprindea Imp. Habsburgic, Spania, Veneția, Toscana ș.a.; în 1594 s-a raliat și domnul Moldovei, Aron Tiranul. S-a destrămat la sfârșitul războiului antiotoman din 1606. 2. L.S. constituită în 1684 prin aderarea Veneției la alianța austro-polonă; în 1686 i s-a alăturat și Rusia. Și-a încetat activitatea în urma încheierii cu turcii a Tratatului de Pace de la Karlowitz (1699).

LOCURILE SFINTE, ansamblu de localități și monumente celebrate de o religie în amintirea unor momente semnificative pentru propria istorie. În mod particular, această denumire este folosită în legătură cu locurile din Palestina care amintesc de prezența lui Iisus Hristos (Grota de la Bethlehem, Nazareth, muntele Tabor, Sfântul Mormânt ș.a.), venerate de religiile mozaică, creștină și musulmană. După începutul diasporei ebraice (135 d. Hr.) și al construirii (c. 330) în timpul lui Constantin cel Mare, a bisericilor creștine Sfântul Mormânt, la Ierusalim și a Naivității, la Bethlehem, regiunea a trecut sub dominația arabă (638). Recucerirea L.s. de către creștini a constituit principalul obiectiv al cruciadelor, care vor garanta trecerea Ierusalimului sub protecție occidentală, dar numai pentru scurte perioade (1099-1187 și 1129-1244). În timpul dominației mamelucilor (1260-1516), a fost fundată (1342) pe muntele Sion o mănăstire franciscană cu scopul apărării intereselor creștinătății. A urmat dominația otomană, care s-a prelungit până la sfârșitul primului război mondial, perioadă în care, conform unui acord diplomatic din 1535 și reconfirmat în 1673, 1690 și 1742, Franța a fost cea care a reprezentat interesele creștinătății. Între 1850 și 1853 a avut loc așa-numita „afacere a L.s.”, care opune Franța Rusiei pentru preluarea tutelării acestora. În 1923, regiunea a trecut sub protectorat britanic. În 1947, O.N.U. a propus internaționalizarea L.s. și stabilirea unui nou statut adoptat în Adunarea Generală (1950). După războiul de 6 zile (1967), statul Israel ale de facto controlul asupra tuturor L.s. din regiune.

MARIA (NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU, FECIOARA MARIA, SFÂNTA FECIOARĂ, MAICA DOMNULUI, MADONNA) (reprezintă forma gr.-lat. a ebr. Miriam „doamna/stăpâna”), mama lui Iisus Hristos, născut prin puterea Duhului Sfânt. Fiica lui Ioachim și a Anei, originară din Galileea, care nu au avut copii până la o vârstă înaintată. Rudă cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. La vârsta de 3 ani, a fost adusă la Templu și lăsată aici până la vârsta de 12 ani, când a fost logodită cu mai vârstnicul Iosif, care i-a respectat legământul de a rămâne veșnic fecioară. Primește apoi de la arhanghelul Gavriil vestea că va naște un fiu, „Fiul Celui Preaînalt”, care va primi tronul lui David. Potrivit tradiției, ca urmare a ordinului împăratului roman August de a se efectua numărătoarea populației, se reîntoarce în Bethlehem, cetatea ei de baștină. Aici îl va naște pe Iisus (Mesia). Datorită poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul la nașterea lui Mesia) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, M. și Iosif, împreună cu pruncul lor, s-au refugiat în Egipt, de unde au revenit, după trei ani, în Nazaret, unde Iisus a trăit până la vârsta de 30 ani, când și-a început misiunea de mântuire. După cum cereau legile religioase evreiești, când Iisus a împlinit 12 ani, M. și Iosif l-au prezentat la Templul din Ierusalim, unde Simeon le-a proorocit că fiul lor este Mântuitorul. M. a fost adeseori alături de fiul ei (la nunta din Cana, pe Golgota, unde, împreună cu alte femei și cu ucenicii, s-a aflat sub Crucea Răstignirii, când Iisus a încredințat-o discipolului său, Ioan, spre a-i purta de grijă). Potrivit „Noului Testament”, după Răstignirea și Învierea lui Iisus, M. a mai trăit 11 ani, alături de grupul apostolilor din Ierusalim, fiind, probabil, martora Pogorârii Duhului Sfânt. Conciliul de la Efes (431) i-a conferit M. calitatea de „Maică a Domnului”, atribuindu-i o contribuție proprie la lucrarea dumnezeiască a mântuirii. De atunci, dar mai ales în sec. 17-19, sărbătorile în onoarea ei se înmulțesc, religia catolică dezvoltând în teologie ideea Imaculatei Concepțiuni, care, în 1854, a fost adoptată ca dogmă prin bula papală Ineffabilis Deus (dată de Pius IX). Conciliul Vatican II (1862-1865) îi conferă titlul de „Mamă a Bisericii”. Biserica ortodoxă o prăznuiește în patru zile din an: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Întrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 nov.), Buna Vestire (25 mart.) și Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).

NOAPTEA SFÂNTULUI BARTOLOMEU, nume dat evenimentului sângeros petrecut la Paris în noaptea de 23 spre 24 august 1572, în care au fost masacrați peste 2.000 de hughenoți. Moment principal al războaielor religioase din Franța (1562-1598). Masacrul a fost pus la cale de Caterina de Medici, mama regelui Carol IX.

O, SANCTA SIMPLICITAS! (lat.) o, sfântă naivitate! – Exclamația lui J. Hus la vederea unei bătrâne, care în speranța unei răsplăți cerești, aruncă vreascuri pe rugul pe care el era ars. Constatare a unui act de ignoranță inconștientă sau de conformism naiv.

PATRICK, Sfântul ~ (c. 385-461), călugăr din Gallia, originar din Britannia. Capturat, timp de șase ani a fost sclav în Irlanda, după care s-a reîntors în Britannia. Ca episcop (din 432), pleacă misionar în Irlanda, reușind în următoarele trei decenii să impună aici creștinismul. Sanctificat, a devenit patronul spiritual al acestei țări. Sărbătorit pe 17 mart.

PETRU, Sfântul ~ (inițial Simon) (c. 10-67) (în „Noul Testament”), unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos. Conform tradiției, s-a născut în Betsaida Galileii, fiind fiul lui Ioan și fratele lui Andrei. Pescar de meserie, a fost chemat de Iisus ca să devină „pescar de oameni” și i-a schimbat numele de Simon cu Petru. Când Iisus a fost prins, s-a lepădat de el, dar căindu-se amarnic a fost iertat după înviere și a primit din partea apostolilor recunoașterea întâietății de vârstă. Susținând, împotriva lui Pavel, practica iudaică a tăierii împrejur, a acceptat însă hotărârea Sinodului de la Ierusalim, ca primirea păgânilor în creștinism să se facă doar prin botez. A propovăduit învățătura lui Hristos la Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon, iar în ultima parte a vieții la Roma; aici a fost martirizat împreună cu Pavel (29 iun. 67), fiind răstignit pe cruce cu capul în jos. Pe lângă cele opt cuvântări din „Faptele Apostolilor”, a mai scris două epistole („Întâia” și „A doua epistolă sobornicească a Sf. Apostol Petru”). Tradiția catolică în consideră ca primul Papă la Roma, întemeietorul Papalității. Sărbătorit la 29 iun. împreună cu Pavel.

ROCH, Sfântul ~ (1300-1350), personaj semilegendar, cunoscut ca patron al câinilor.

SAINT HELENA (SFÂNTA ELENA), ins. britanică în S Oc. Atlantic, situată la 1.850 km V de țărmul SV al Africii, la 15°15′ lat. S și 5°42′ long. V; 122 km2; 16,9 km lungime; 10,5 km lățime. Orașe pr.: Jamestown, Longwood. Relief accidentat, de origine vulcanică, cu alt. max. de 823 m (Diana Peak), fragmentat de văi cu numeroase chei. Climă tropicală blândă, cu temp. medii de 22°C vara și 18°C iarna. Descoperită la 21 mai 1502 de navigatorul portughez João da Nova Castella la întoarcerea din Indii, vizitată de englezi în 1588 și revendicată de olandezi în 1633, care au ocupat-o între 1645 și 1651. În 1659 a fost inclusă în Compania britanică a Indiilor de Est, care a folosit-o ca stație pe drumul maritim ce leagă Anglia de India. Compania a stăpânit-o până în 1834, cu excepția anilor 1815-1821, când ea a fost administrată direct de Coroana britanică. Și-a pierdut din importanță o dată cu deschiderea Canalului Suez (1869). Împreună cu ins. vulcanice Ascension (88 km2), Tristan da Cunha (104 km2), Inaccessible (10 km2), Nightingale (1,3 km2) și Gough (93 km2) formează o dependență britanică cu capitala la Jamestown, administrată de un guvernator propriu. Pe ins. S.H. a fost exilat (1815-1821) împăratul Napoleon I și tot aici a murit în localit. Longwood, unde există un muzeu memorial.

SAN PIETRO IN VATICAN, bazilică în Roma, lângă Palatul Vaticanului. Cea mai mare bazilică creștină, a cărei primă formă a fost ridicată de Constantin cel Mare și consacrată în 326. În 1452 papa Nicolae V îi încredințează refacerea lui B. Rossellino. Lucrările, întrerupte în 1455, sunt reluate din inițiativa papei Iuliu II care-i încredințează lui Bramante continuarea bazilicii gândită ca un edificiu în formă de cruce grecească și cupolă centrală. Un nou proiect este propus de Rafael în 1514. O dată cu Michelangelo și B. Peruzzi (1547) este reluat proiectul lui Bramante. G. della Porta și D. Fontana ridică (1588-1589), marea cupolă concepută de Michelangelo. Bazilica a fost consacrată în timpul papei Urban VIII (1626). În fața altarului principal se află grandiosul baldachin în bronz al lui Bernini, iar la intrare „Pietà” lui Michelangelo. Bazilica adăpostește mormintele mai multor suverani pontifi.

SEBASTIAN, SFÂNTUL ~ (?-c. 288), martir creștin ucis în vremea persecuțiilor din timpul domniei împăratului roman Dioclețian. Originar din Galia, a venit la Roma pentru a servi în armata romană. Condamnat la moarte pentru că a ajutat pe creștini și i-a reproșat împăratului că îi persecută pe aceștia. Patron al arcașilor. Frecvent în arta plastică. Prăznuit în Biserica Răsăriteană la 18 dec., iar în cea Apuseană la 20 ian.

SFÂNTA ALIANȚĂ, organizație internațională creată la 26 sept. 1815, la Paris, de către împărații Aleksandru I al Rusiei, Francisc I al Austriei și Frederic Wilhelm III, regele Prusiei, cu scopul apărării celor convenite la Congresul de la Viena (1815) și al descurajării mișcărilor cu caracter liberal din Europa, în numele principiilor creștine de pace și justiție. La S. A. au aderat majoritatea monarhilor Europei. Marea Britanie a refuzat să adere. A intervenit cu forța armată în Regatul Neapolelui (1820-1821) și în Spania (1823). S-a destrămat în urma revoluțiilor de la 1848-1849.

SFÂNTA ANA, lac aflat în craterul vulcanic al masivului Puciosu (Carpații Orientali), situat în apropiere de Băile Tușnad, la 950 m alt. Lacul S. A., singurul de acest gen din țară, are o formă aproximativ circulară, cu aspect de paletă de ping-pong (620 m lungime și 460 m lățime max.) și se alimentează de la ploi, zăpezi și izvoare subterane. Supr.: 22 ha; vol.: 786360 m3; ad. max. 7,1 m (în scădere, din cauza infiltrării apei în fisuri: în 1870 avea o adâncime max. de 12 m). Transparență mare (c. 5 m). În apa lacului s-a aclimatizat, în condiții bune, somnul pitic (Ictalurus nebulosus). Rezervație științifică, inclusă pe lista monumentelor naturii. Obiectiv turistic. În apropiere, la c. 1 km NE de S. A., se află tinovul sau mlaștina Mohoș, numit „Lacul cu mușchi”, care ocupă cuveta unui alt crater vulcanic.

SFÂNTA DUMINICĂ (în mitologia românească), divinitate binevoitoare, având chipul unei bătrâne blânde, care dispune de diverse instrumente magice, cu care îi ajută pe eroi.

SFÂNTA ELENA v. Saint Helena.

SFÂNTA LUCIA v. (Saint Lucia).

SFÂNTA MARIA-CRICOV, Schitul ~, v. Urlați.

SFÂNTA MIERCURI (în mitologia românească), divinitate folclorică, de obicei silvestră, cu înfățișare monahală sau de maică bătrână îmbrăcată în alb. Are puteri miraculoase: îngrijește și hrănește animale sălbatice, ajută călătorii sau pe cei rătăciți. Posedă o cutie minunată, din care scoate diverse obiecte magice, ce împlinesc dorințele eroilor.

SFÂNTA SCRIPTURĂ, denumire dată „Bibliei” în scrierile religioase.

SFÂNTA SOFIA DIN CONSTANTINOPOL, capodoperă a arhitecturii de cult bizantin, construită (532-537) în timpul împăratului Iustinian de către arhitecții Anthemios din Tralles și Isidor din Milet; refăcută ulterior (558-562). Concepută ca bazilică, este acoperită de o imensă cupolă (32 m diametru) și de două semicupole. Decorații interioare în marmură colorată și mozaic aurit. În sec. 9 i s-a adăugat mozaicul „Fecioara cu Pruncul”. Transformată, după căderea Constantinopolului (1453), în moschee; astăzi, restaurată în forma ei inițială, a devenit muzeu, din 1935.

SFÂNTA VINERI (în mitologia românească), divinitate duală. Ca personaj nefast este închipuită ca o văduvă bătrână, uscățivă și rea, ce pedepsește femeile care torc și cântă vinerea, iar pe cele leneșe le preface în nevăstuici. Ca divinitate fastă este cea mai importantă dintre personificările zilelor săptămânii. Este tot bătrână și uscățivă, îmbrăcată în alb și este protectoarea femeilor, a călătorilor, a animalelor și păsărilor. Uneori echivalată cu Sf. Parascheva.

SFÂNTUL IMPERIU ROMAN (SFÂNTUL IMPERIU ROMANO-GERMAN, de la sfârșitul sec. 15 – SFÂNTUL IMPERIU ROMAN DE NAȚIUNE GERMANĂ), denumire oficială, începând din sec. 12, a imperiului întemeiat de Otto I. Cuprindea terit. Germaniei, precum și o parte din Italia, Cehia, Burgundia, Țările de Jos și alte terit. care, în diferite perioade, nu erau subordonate împăratului decât nominal. A existat formal până în 1806, când a fost desființat de Napoleon I.

SFÂNTUL LAURENȚIU v. Saint Lawrence.

SFÂNTUL MUNTE v. Athos.

SFÂNTUL VINCENȚIU v. Saint Vincent.

SFÂNTUL VINCENȚIU SI GRENADINELE v. Saint Vincent și Grenadinele.

SFÎNT-SÎNT subst. I. Cu subst. vechi romînesc sînt- (sîn-, sîmt-) < lat. sanctus s-au format numele unor sărbători în compunere cu numele patronului zilei: Sîntion, Sîntămărie, Sînpietru etc., luate uneori și ca prenume sau nume de familie; fără numele patronului aflăm cîteva cazuri, care s-ar putea explica și prin Axinte (< Auxentius): 1. Sîntu s. ard: Sîntescu, Ion, 1783, ard. iobag (Var 14). 2. Prezența acestei forme în numirea unor sate ardelene ca Sîntandrei, Sîncrai, Sîndominic, Sîntimbru, Sînmihai etc. se explica prin romînizarea toponimelor ungurești, formate sub influența confesiunii catolice, cu magh. szent „sfînt”. Pentru top. ard. Săvădisla < Sănvădislav, vezi Petrovici (Balcania, VIII 233). II. SFÎNT, ca nume de persoană; 1. Sfîntu (Sd X). 2. Sfăntoai = Sfintoai, Bălașa, n, marital (Sd XXII 62, 64); Sfinteni s. vechi mold. 3. Sfinteș pren. (P13 fila 43; Ac Bz 43). 4. Cu afer.: Fintea jupan (13 – 15 B 62); Fintești s. (ib 229). Derivatele lui Fintea s-au confundat cu cele formate din alt nume, Fintea, probabil de origine ungurească (v. Partea II-a). 5. Din pluralul SFINȚI: Sfinț/escu fam.; -eni și -ești ss. (Ur XXII 176). 6. Cu afer.: Finți, artist dramatic; Fințul(Sd XVI); – N. (Bîr III); Fințești s. (r. Buzău), numit în acte vechi: Fintești (16 BI 23,II 166)sau Hințești și Hențești (Sd XVI); cf. Hința s. olt. (16 B II 392); Hințea b. (C Ștef; 16 BI 15, 127); Hinț/escu, Lupașco (Aș Br 155); – ești s. (C Bog). III. Din sl. svent сьети „sfînt”, forme străine: A. Sub influență cultă. 1. Svințiu, T. (IS. 276). 2. Sventești s. (16 B II 373 și V47). b. Forma populară: Sfete < sl. сьети: Sfetulescu, 1642 (Gorj. 366) 2. *Sfete, Fete b. (Dm; Ștef; C Ștef); Fete, R. (16 B I 79). 3. Sfetea, C., ard. librar; cu afer.: Fetea (16 B I 153; 17 B I 388; Tec); Featea b. mold., 1636 (BCI V 189); Feteș, I. (Sur VII); Fetești s., sau din Fătu, Fata. 4. + -cu: Sfetcu, și Fetcu. 5. + -ic *Sfetic > Fetic act. sau din făt, fată. 6. + -ici: Sfetici, Giura, balcanic (Hur 100); Sfeticescu zis Sfetițescu, G. (Hur 124, 129).

sfânt, -ă, sfinți, -te adj., subst. 1. Adj. Epitet dat divinității, întruchiparea supremei perfecțiuni și purități. ◊ Sfântul Duh v. duh. ♦ Epitet dat celor sanctificați de Biserică. ◊ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ Care ține de divinitate sau de religie. ◊ Sfântul Sinod v. sinod. Sfântul Munte v. Athos. ♦ Locurile sfinte = locurile menționate în Biblie ca fiind acelea în care a trăit și a propovăduit Iisus Hristos. ◊ Sfântul giulgiu v. giulgiu. ◊ Sfântul mormânt = mormântul unde a fost îngropat Iisus Hristos. ◊ Sfânta Sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. ◊ Sfânta Scriptură v. Biblia. ◊ Sfântul aer = epitaf. ◊ Sfânta evanghelie v. evanghelie ◊ Sfântul Graal v. Graal. ◊ Sfânta masă = pristol, jertfelnic. ◊ Sfânta Treime v. treime. ◊ Sfânta Vineri v. vineri. ◊ Sfânt mărturisitor v. mărturisitor. ♦ Care constituie un obiect de cult sau de venerație. ♦ (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii (de ex. sfântul soare). ♦ Desăvârșit, infailibil, perfect (de ex.: Ce-am vorbit e sfânt). ♦ (Substantivat, urmat de un subst. introdus de prep. „de”, exprimând superlativul) Strașnic, zdravăn (de ex.: O sfântă fr bătaie). 2. S. m. și f. Persoană sanctificată de către Biserică după moarte. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 4. S. m. pl. Mucenici. 5. S. f. pl. (În superstiții) Iele. – Din sl. sventŭ.

Ștefan cel Mare și Sfânt, domn al Moldovei (1457-1504), apărătorul creștinătății. A fost numit de poporul român „mare” și „sfânt”: mare pentru iscusința cu care a condus țara cu dreptate, răsplătind pe cei buni și pedepsind pe cei lacomi și trădători; sfânt pentru lupta dusă în apărarea întregii creștinătăți în fața păgânilor care năvăleau spre apusul Europei, precum și pentru marele număr de m-ri și biserici zidite de el în Moldova, Muntenia, Transilvania și muntele Athos, în număr de 40. Profund pătruns de credința în Dumnezeu, și-a petrecut viața ca un adevărat creștin, având ca părinte și povățuitor duhovnicesc pe sfântul Daniil Sihastrul, pe care l-a vizitat de multe ori. Este înmormântat la m-rea Putna, ctitoria sa. Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române l-a canonizat la 20 iunie 1992, fiind sărbătorit la 2 iulie.

„Viețile sfinților” v. viață.

a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât.

la sfântu’ așteaptă expr. (pop.) niciodată.

sfânt, sfinți s. m. (șc.) nota opt.