SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură.

SFÂȘIETÚRĂ, sfâșieturi, s. f. Locul unde s-a sfâșiat ceva; ruptură, gaură; bucată sfâșiată din ceva; sfâșiere. [Pr.: -și-e-] – Sfâșia + suf. -tură.

SFÎȘIETÚRĂ, sfîșieturi, s. f. Faptul de a sfîșia; locul unde s-a sfîșiat ceva; ruptură, gaură. Încolo, desculț, și nădragii cu sfîșieturi rușinoase. SADOVEANU, P. M. 19. Prin sfîșietura nădragilor nu se văzu nici piele, nici sînge. GALACTION, O. I 282.

sfâșietúră (-și-e-) s. f., g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri

sfâșietúră s. f. (sil. -și-e-), g.-d. art. sfâșietúrii; pl. sfâșietúri

SFÂȘIETÚRĂ s. ruptură, spintecătură, (înv.) spărtură. (~ la o haină.)

sfîșîetúră f., pl. ĭ. Parte sfîșiată. V. zdreanță și spintecătură.

SFÎȘIETURĂ s. ruptură, spintecătură, (înv.) spărtură. (~ la o haină.)