SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârteca o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârteca^ a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare.

SFÂȘIÁ, sfấșii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mâna în bucăți, în fâșii, a sfârtica o pânză, o hârtie etc. fără a folosi instrumente tăioase. ♦ Fig. A chinui, a îndurera pe cineva. ◊ Expr. A sfâșia (sau, refl., a i se sfâșia) cuiva inima = a produce (sau a simți) o mare durere. ♦ (Despre animale) A mușca, a sfârtica, a rupe pe cineva sau ceva cu colții, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu îndârjire, cu răutate; a defăima, a bârfi. [Pr.: -și-a] – Lat. *exfasciare.

SFÎȘIÁ, sfî́șii, vb. I. Tranz. 1. A rupe în bucăți, a sfîrtica. Luă ghergheful și într-o clipă îl făcu bucăți, sfîșiind cu înverșunare etamina. CĂLINESCU, E. O. I 94. Era să-i sfîșie niște cîini de la o turmă de oi care pășteau pe padină. CAMIL PETRESCU, O. I 151. Teodat, tu rîzi? Dar moarta cea lipsită de sicriu Își va răscula poporul, să te sfîșie de viu! COȘBUC, P. I 121. Niște porci îi sfîșiară mantela. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ Fig. Strigătele vrăbiilor sfîșiau tăcerea ca niște chiote. SADOVEANU, O. III 568. Luntrea, un vis de aur, pînza albastră-a mării O sfîșie – și aproape ea vine-acum de mal. EMINESCU, O. IV 170. ◊ Refl. reciproc. Fiarele se-nfiorează Și-mprejur, arzînd de dorul de-a se sfîșia-ntre ele, Se așază. EMINESCU, O. I 166. (Fig.) Apoi iaca ce, oameni buni: de sute de ani două țări surori... Moldova noastră și Valahia, sau Țara Muntenească, de care poate-ți fi auzit vorbindu-se, se sfîșie și se mănîncă între dînsele. CREANGĂ, A. 162. ♦ (Cu complementul «inima») A chinui, a îndurera. Această șerpoaică de văduvă, care a sfîșiat atîtea inimi, se va tîrî la pămînt. GANE, N. III 81. Ieri am luat seama, ți-a adresat o ocheadă, care mi-a sfîșiat inima. BOLINTINEANU, O. 328. ◊ Refl. Rătăceau... printr-o jale ș-o pustietate de li se sfîșia inima. SADOVEANU, O. I 573. 2. Fig. A defăima, a bîrfi, a critica cu răutate. De te urăsc, de te sfîșie Vrăjmașii tăi – ce-mi pasă mie! VLAHUȚĂ, O. A. 29. Unii te laudă foarte ca pe-un strălucit viteaz; Alții, adică boierii, te sfîșie cu necaz. HASDEU, R. V. 59. Unii critică și sfîșie pe ceilalți. La GHICA, A. 688. – Variantă: sfășiá (NEGRUZZI, S. I 66) vb. I.

sfâșiá (a ~) (-și-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfấșii, 3 sfấșie (-și-e), 1 pl. sfâșiém; conj. prez. 3 să sfấșie; ger. sfâșiínd (-și-ind)

sfâșiá vb. (sil. -și-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sfâșii, 3 sg. și pl. sfâșie (sil. -și-e), 1 pl. sfâșiém; ger. sfâșiínd (sil. -și-ind)

SFÂȘIÁ vb. 1. a ciopârți, a sfârteca, (pop. și fam.) a căsăpi, (pop.) a dumica, (reg.) a crâmpoți, a măcelări, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocârti, (prin Mold.) a cârnosi, (prin Ban.) a cârti, (Mold. și Bucov.) a hăcui. (A ~ un animal, la tăiere.) 2. (înv.) a (se) smăcina. (Îi ~ carnea de pe el.) 3. a sfârteca, (înv. și reg.) a murseca. (L-au ~ lupii.) 4. a sfârteca, (înv. și reg.) a spârcui. (L-au ~ cu săbiile.) 5. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) zdrențui, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!) 6. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) uza, a (se) zdrențui, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 7. a rupe, a spinteca, (înv.) a sparge. (Își ~ hainele și-și smulgea părul.) 8. a (se) zdrențui, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. și Munt.) a (se) șofili. (Cearșaful s-a ~.)

A SFÂȘIÁ sfâșii tranz. 1) A rupe în bucăți (cu mâinile, cu dinții, cu colții, cu ghearele etc.); a sfârtica. 2) fig. A supune unor suferințe morale; a mâhni adânc; a îndurera. ◊ ~ cuiva inima a pricinui cuiva o durere sufletească. 3) rar A ataca vehement cu vorba; a defăima. [Sil. -și-a] /<lat. exfasciare

sfășià v 1. a rupe în bucăți: fiara era gata să te sfășie; 2. fig. a amărî foarte: a sfășia inima; 3. a defăima cu răutate: a sfășia pe semenii săi; 4. a turbura prin dușmănii: a sfășia o țară. [Lat. EXFASCIARE, lit. a rupe în fășii].

sfî́șiĭ, a -á v. tr. (d. fîșie, fășie saŭ lat. exfasciare, de unde s’a făcut a *sfășa, ca înfășa, apoi sfîșia după fîșie). Rup în fîșiĭ (trupu, haĭnele): lupu sfîșie oile, mĭ-am sfîșiat hainele pin mărăcinĭ. Fig. întristez adînc: vestea asta ĭ-a sfîșiat inima. Calomniez, atac cu răutate pin bîrfire: a-ĭ sfîșia pe semeniĭ săĭ. Turbur pin lupte politice saŭ războaĭe: a sfîșia o țară. – În vest sfășiĭ, a sfășia. V. julesc, jărcănesc.

SFÂȘIA vb. 1. a ciopîrți, a sfîrteca, (pop. și fam.) a căsăpi, (pop.) a dumica, (reg.) a crîmpoți, a măcelări, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocîrti, (prin Mold.) a cîrnosi, (prin Ban.) a cîrti, (Mold. și Bucov.) a hăcui. (A ~ un animal, la tăiere.) 2. (înv.) a (se) smăcina. (Îi ~ carnea de pe el.) 3. a sfîrteca, (înv. și reg.) a murseca. (L-au ~ lupii.) 4. a sfîrteca, (înv. și reg.) a spîrcui. (L-au ~ cu săbiile.) 5. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) rupe, a (se) zdrențui, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!) 6. a (se) găuri, a (se) rupe, a (se) uza, a (se) zdrențui, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 7. a rupe, a spinteca, (înv.) a sparge. (Își ~ hainele și-și smulgea părul.) 8. a (se) zdrențui, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. și Munt.) a (se) șofili. (Cearșaful s-a ~.)