sever definitie

3 intrări

33 definiții pentru sever

SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.
ȘÉVER, șevere, s. n. Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecționată din oțel aliat, folosită pentru șeveruire. – Din rus. șever, engl. shaver.
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judecă și pedepsește fără indulgență; exigent, pretențios, riguros. ♦ Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstanțe atenuante; rigid. Lege severă. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestările oamenilor) Lipsit de blândețe, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fără multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.
ȘÉVER, șevere, s. n. Unealtă în formă de disc, cremalieră sau melc, confecționată din oțel aliat, folosită pentru șeveruire. – Din rus. șever, engl. shaver.
SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care judecă și pedepsește fără indulgență, care cere îndeplinirea cu strictețe a obligațiilor; exigent, pretențios, riguros, strașnic. Eram... stăpînit de o salutară teamă față de severul moșneag de pe catedră, dascălul meu de latinește. GALACTION, O. I 57. Din prag simțeai că intri în locuința unui om sever. VLAHUȚĂ, O. A. III 83. ◊ (Adverbial) Șeful (sever): Ce poftești d-ta? SEBASTIAN, T. 189. Miron Iuga o ascultă puțin cu ochii mari și pe urmă o opri, sever. REBREANU, R. I 254. ♦ Care exprimă severitate, lipsit de blîndețe, grav; p. ext. solemn. Chelnerul aștepta înclinat de mijloc, cu fața rasă, neclintită și severă. C. PETRESCU, Î. I 5. 2. (Despre noțiuni abstracte) Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu recunoaște circumstanțe atenuante; aspru, rigid.A stat închis doi ani la o mănăstire, Plumbuita, în condiții extrem de severe și de mizerie. SADOVEANU, E. 49. Ordine superioare, severe ca toate ordinele superioare, impuneau măsuri extreme. BRĂESCU, V. A. 95. 3. Sobru, auster. Arhitectură severă.
sevér adj. m., pl. sevéri; f. sevéră, pl. sevére
șéver s. n., pl. șévere
sevér adj. m., pl. sevéri; f. sg. sevéră, pl. sevére
șéver s. n., pl. șévere
SEVÉR adj. 1. v. exigent. 2. v. aspru. 3. v. riguros. 4. v. auster. 5. auster, grav, sobru, (rar) aspru. (O frumusețe ~; linii ~ ale feții.)
SEVÉR adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.
SÉVER s. v. miazănoapte, nord.
Sever ≠ blând, indulgent
SEVÉR, -Ă adj. 1. Aspru, lipsit de blândețe; grav. ♦ Pretențios; strașnic, riguros. 2. Rigid, aspru, serios. 3. Lipsit de ornamente inutile; sobru; auster. [< fr. sévère, it. severo, lat. severus].
ȘÉVER s.n. (Tehn.) Unealtă așchietoare pentru supernetezirea roților dințate. [< engl. shaver].
SEVÉR, -Ă ASPRU, LIPSIT DE BLÂNDEȚE; grav. ◊ exigent, pretențios; strașnic, riguros. 2. rigid, serios, solemn. 3. lipsit de ornamente inutile; sobru; auster. (< fr. sévère, lat. severus)
ȘÉVER s. n. unealtă așchietoare de oțel folosită pentru șeveruire, pentru supernetezirea roților dințate. (< rus. șever, engl. shaver)
SEVÉR ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; fără indulgență; exigent; aspru; dur. 2) și adverbial (despre manifestări ale persoanelor) Care vădește neînduplecare; exigent; auster; dur; aspru. 3) Care nu admite nici o abatere de la normele sau regulile stabilite. 4) (despre prescripții, reguli, legi) Care este în conformitate cu anumite prevederi; rigid; strict. 5) Care se impune prin gravitate; cuprins de seriozitate; grav; serios. Aspect ~. 6) Care conține strictul necesar de ornamente; sobru; auster. Stil ~. Arhitectură ~ă. /<fr. sévère, lat. severus
ȘÉVER ~e n. Unealtă în formă de disc, confecționată din oțel și folosită pentru netezirea dinților la roțile dințate. /<rus. șever, engl. shaver
séver s.n. sg. (înv.) 1. nord, septentrion. 2. nume de vânt care bate dinspre nord.
Alexandru (Sever) m. împărat roman, just și virtuos, fu ucis de soldați din cauza severității sale (235).
Septimiu-Sever m. împărat roman, părintele lui Caracalla, bătu pe Parți, coprinse Babilonul, Seleucia, etc. (193-200).
sever a. 1. strașnic, care cere o extremă regularitate, puțin dispus la indulgență: legislator sever, lege severă; 2. fără ornamente: arhitectură severă; 3. fig. care denotă rigoarea: o privire severă. ║ n. ceeace este sever.
Sever m. V. Septimiu și Alexandru.
séver n., pl. e (vsl. sĭeverŭ). L. V. Nord. Vînt de nord.
*sevér, -ă adj. (lat. severus. V. perseverez). Aspru, riguros, fără indulgentă: judecător, examin sever. Care exprimă severitate: privire severă. Aspru, auster, serios: moravuri severe. Fără multe ornamente: arhitectură severă. Adv. În mod sever.
sever s. v. MIAZĂNOAPTE. NORD.
sever adj. v. GRAV. GREU. MALIGN. PERICULOS. PRIMEJDIOS. SERIOS.
SEVER adj. 1. exigent, pretențios, riguros, (rar) pretensiv. (Un profesor ~.) 2. aspru, drastic,. (fig.) dur. (O pedeapsă ~.) 3. aspru, riguros, strașnic, strict, (rar) strîns. (O ~ disciplină; un regim alimentar ~.) 4. aspru, auster, sobru, spartan. (Duce o viață ~.) 5. auster, grav, sobru, (rar) aspru. (O frumusețe ~; linii ~.)
AXENTE SEVER, Ioan (1821-1906, n. Frîna, azi com. Axente Sever, jud. Sibiu), om politic român. Prof. la Blaj și București, participant la revoluția de la 1848-1849 din Țara Românească și din Transilvania, prefect în oastea lui Avram Iancu. Unul dintre conducătorii mișcării de eliberare națională a românilor transilvăneni.
SEPTIMIU SEVER (Lucius Septimius Severus), împărat roman (193-211), întemeietorul dinastiei Severilor. Proclamat împărat de legiunile din Iliria; în timpul războiului civil, i-a învins pe ceilalți pretendenți la tron (Didius Iulianus, Pescenius Niger și Clodius Albinus). În urma războiului împotriva parților (197-202) a creat prov. Mesopotamia. Sprijinit de jurisconsulții Papinian și Ulpian, a realizat o serie de reforme care au întărit autoritatea imperială.
SEVERI, dinastie de împărați romani (193-235), întemeiată de Septimiu Sever.
SEVER și SEVERIN lat. Severus și Severinus < adj. severus. Sinaxarul ortodox conține trei nume Sever, doi Severin și trei Severian; aceste nume explică satisfăcător pe cele de mai jos, folosite în trecut și chiar astăzi, pentru locuri și persoane, spre a nu mai recurge la alte etimologii; în calendarul catolic este și Severinus din Noric, după care un rege ungur a botezat castrul Severin, construit la 1230-33. Greșita etim. lui D. Dan, după tribul slav Severi, și a lui Drăganu din sl. severŭ „vînt nordic” (Drăg p. 261 – 264). Forma calendaristică explică suficient toponimele iugoslave, ungurești și romînești; I. SEVER, 1. -a f. mold., sec. XV (Ștef). 2. Săveri, 1674 (Răc 24). 3. Actuale: Sever, -a, -ia (Paș). 4. + -an: Severani (16 A IV 250) sau Severeni s. (Ștef). II. SEVERIN, frecv. începînd din sec XVI. 1. – mar. (M mar); – mold. (Sd V 221); – cu soră-sa Dronța (16 A IV 196); – munt. (16 B II 304 și VI 26; 17 B II 69 și III 491; Puc; etc.); – Ivan (Sd XVI 217); – ard., 1726 (Paș, Ard); -olt., 1636 (Sd VII 5); Severin sat morlac (Mori 14) și -u fost s. lîngă T-viște (17 B III 112). 2. Seaverin clucer, 1719, mold. (Sd VII 339). 3 + -ca: Severinca f. sec. XVII (Tut 90). III. SEVERIAN. 1. Sevirian (Syn). 2. Severian diacon (Băl I); Severiian (17 A V 303); mon. (17 A III 187); pren. act. (Paș).

sever dex

Intrare: sever
sever adjectiv
Intrare: șever
șever substantiv neutru
Intrare: Sever
Sever