SEU s. n. Grăsime animală obținută din țesuturile grase ale bovinelor, ovinelor și cabalinelor, folosită în industrie și, mai rar, în alimentație. ♦ Fig. Avere, bogăție, bunăstare personală. ◊ Expr. A trăi din seul său = a trăi numai din ceea ce a agonisit singur; a trăi din resurse proprii. A face (sau a prinde) seu = a se îmbogăți. A pune (sau a prinde etc.) seu = a se îngrășa. A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a avea avere; a-i merge foarte bine. – Lat. sebum.

SEU s. n. Grăsime animală obținută din țesuturile grase ale bovinelor, ovinelor și cabalinelor, întrebuințată în industrie și, mai rar, în alimentație. ♦ Fig. Avere, bogăție, bunăstare personală. ◊ Expr. A trăi din seul său = a trăi numai din ceea ce a agonisit singur; a trăi din resurse proprii. A face (sau a prinde) seu = a se îmbogăți. A pune (sau a prinde etc.) seu = a se îngrășa. A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a avea avere; a-i merge foarte bine. – Lat. sebum.

SEU s. n. (Și cu pronunțare regională său) Grăsime de animale rumegătoare (mai ales de vacă și de oaie), întrebuințată în industrie și în alimentație. Deșca a aprins o lumînare de seu pe un scăunel cu trei picioare. SADOVEANU, M. C. 58. Merse... pe Podu Mogoșoaiei, care începuse de cîtva timp să fie luminat cu felinare de seu. CAMIL PETRESCU, O. I 336. Fă-mă lumină de seu Și mă pune-n sînul tău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ♦ Fig. Avere, bogăție, bunăstare personală. Poale crezi c-avem ceva seu... dar de cînd mi-i bolnav omul, tot s-a dus pe gura lupului. CONTEMPORANUL, VII 496. ◊ Expr. A trăi din seul său = a trăi din ceea ce a adunat, fără a mai munci. Numai negustorul, zicea moș Nichifor, trăiește din săul său și pe sama lui. CREANGĂ, P. 111. A face (sau a prinde) seu = a se îmbogăți. A avea seu la rărunchi = a fi înstărit, a poseda bani, avere. Cum te văd, sameni a avea său la rărunchi. CREANGĂ, P. 201.

seu s. n., art. séul

seu s. n., art. séul; pl. séuri

SEU s. v. avere, avut, avuție, bogăție, bun, mijloace, situație, stare.

seu (-uri), s. n. – Grăsime animală. – Mr., megl. seu, istr. sew. Lat. sēbum (Diez, I, 382; Pușcariu 1553; REW 7762), cf. it. sego, logud., prov., cat. seu, v. fr. siu (› fr. suif), sp., port. sebo. – Der. soios, adj. (cu seu, murdar, gras), în loc de *seuios; soi (var. soaie), s. n. și f. (jeg, grăsime, murdărie), formație regresivă (după Tiktin, legat de zoaie; după Giuglea, LL, II, 53, din lat. suillus „purcel”); soi, vb. (a murdări, a unge). Cf. soili.

SEU ~uri n. Grăsime de animale rumegătoare, folosită mai ales în industrie. ~ de oaie. ◊ A avea ~ a avea o situație materială bună; a fi înstărit. A prinde la ~ (sau a face ~) a deveni avut. /<lat. sebum

șeu! interj. (reg.) strigăt cu care se alungă găinile.

seu n. V. său.

seŭ (vest) și săŭ (est) n., pl. urĭ (lat. sêbum și sêvum, seŭ; it. sevo, pv. cat. seu, fr. suif, sp. pg. sebo. V. sebaceŭ). Grăsime de vacă saŭ de altă vită: lumînare de seu. Fig. Avere, putere: a avea seŭ (În est și a avea săŭ la rărunchĭ). V. bleaz, cirviș, osînză, slănină, untură.

seu s. v. AVERE. AVUT. AVUȚIE. BOGĂȚIE. BUN. MIJLOACE. SITUAȚIE. STARE.

SEU subst. 1. Săoani s. (17 A II 245). 2. Săoariul, Hristodor, mold. (Sd. XI 93) < varianta mold. „său”.