SESTÉRȚ, sesterți, s. m. Monedă romană de argint, mai târziu de bronz, subdiviziune a dinarului. [Var.: (înv.) sestérțiu s. n.] – Din lat. sestertius.

SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.

SESTÉRȚ, sesterți, s. m. Monedă romană de argint, mai târziu de bronz, subdiviziune a dinarului. [Var.: (înv.) sestérțiu s. n.] – Din lat. sestertius.

SESTÉRȚIU s. n. v. sesterț.

SESTÉRȚ, sesterți, s. m. (Și în forma sesterțiu) Monedă romană de aramă. Îi producea un venit anual de 60000 sesterții, adică, pe banii de acum, 12000 lei noi. ODOBESCU, S. III 26. Pe-o mie de sesterții sînt gata să ți-l vînd. ALECSANDRI, T. II 246. – Variantă: sestérțiu s. m.

SESTÉRȚIU s. m. v. sesterț.

sestérț s. m., pl. sestérți

sestérț s. m., pl. sestérți

SESTÉRȚ s.m. Monedă de argint la romani, având valoarea de aproximativ un sfert de dinar. [Var. sesterțiu s.m. / cf. lat. sestertius, fr. sesterce].

SESTÉRȚIU s.m. v. sesterț.

SESTÉRȚ s. m. monedă (de argint) la romani, de aproximativ un sfert de dinar. (< lat. sestertius)

sesterțiu n. monedă romană în valoare cam de 30 de centime.

*sestérțiŭ și ob. -érț m. (lat. sestertius). O mică monetă de argint care valora un sfert de dinar saŭ 2 așĭ și jumătate saŭ vre-o 20 și ceva de banĭ la vechiĭ Romanĭ. Marele sesterț (lat. sestertium, care e un gen. pl. îld. mille sestertiorum saŭ sestertium, care, uzitat singur, a fost considerat ca un n. sing.), o monetă de socoteală care valora 1000 de sesterțiĭ. – Sesterțiŭ (declinat ca propriŭ) face pl. -țiĭ, art. -țiiĭ, ĭar sesterț, pl. -țĭ, art. -țiĭ.