Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru servitute

SERVIT├ÜTE, servitu╚Ťi, s. f. 1. (├Än Evul Mediu) Stare de dependen╚Ť─â, de aservire fa╚Ť─â de st─âp├ónul feudal; robie, servitudine. ÔÖŽ Obliga╚Ťie, constr├óngere. 2. (Jur.) Sarcin─â care greveaz─â un imobil, denumit fond aservit, ├«n favoarea altuia, denumit fond dominant, ╚Öi care ia na╚Ötere prin voin╚Ťa proprietarilor celor dou─â fonduri. ÔÇô Din lat. servitus, -utis.
SERVIT├ÜTE, servitu╚Ťi, s. f. 1. (├Än evul mediu) Stare de dependen╚Ť─â, de aservire; robie, servitudine. ÔÖŽ Obliga╚Ťie, constr├óngere. 2. (Jur.) Sarcin─â care greveaz─â asupra unui bun imobiliar, izvor├ónd din situa╚Ťia natural─â a bunului sau dintr-o conven╚Ťie, care are ca scop s─â serveasc─â utilitatea public─â sau particular─â. ÔÇô Din lat. servitus, -utis.
SERVIT├ÜTE, servitu╚Ťi, s. f. 1. Stare de dependen╚Ť─â, de aservire; robie. ÔÖŽ Obliga╚Ťie, constr├«ngere. Era o func╚Ťiune liber─â de servitu╚Ťile biroului. GALACTION, O. I 27. 2. (Jur.) Sarcin─â care greveaz─â asupra unui bun imobiliar (izvor├«nd din situa╚Ťia natural─â a bunului sau dintr-o conven╚Ťie) ╚Öi care se instituie fiind de utilitate public─â sau particular─â.
servit├║te s. f., g.-d. art. servit├║╚Ťii; pl. servit├║╚Ťi
servit├║te s. f., g.-d. art. servit├║╚Ťii; pl. servit├║╚Ťi
SERVIT├ÜTE s. v. aservire, at├órnare, captivitate, constr├óngere, datorie, dependen╚Ť─â, for╚Ť─â, iob─âgie, ├«ndatorire, ├«nrobire, obliga╚Ťie, robie, rum├ónie, sclavie, sil─â, silnicie, subjugare, subordonare, supunere, ╚Öerbie, vecin─âtate, vecinie, violen╚Ť─â.
SERVIT├ÜTE s.f. 1. Stare de dependen╚Ť─â, de servire; servitudine; robie. ÔÖŽ Obliga╚Ťie, constr├óngere. 2. (Jur.) Sarcin─â care greveaz─â asupra unui bun imobiliar, izvor├ónd din situa╚Ťia natural─â a bunului sau dintr-o conven╚Ťie, care are ca scop s─â serveasc─â utilitatea public─â sau particular─â. [< lat. servitus].
SERVIT├ÜTE s. f. 1. stare de dependen╚Ť─â, de supunere; servitudine. ÔŚŐ obliga╚Ťie, constr├óngere. 2. (jur.) sarcin─â care greveaz─â asupra unui bun imobiliar, izvor├ónd din situa╚Ťia natural─â a bunului sau dintr-o conven╚Ťie. (< lat. servitus)
SERVIT├ÜTE ~╚Ťi f. Stare a celui aservit. /<lat. servitus, ~utis
servitute f. 1. starea de serv; 2. dependen╚Ť─â, supunere: viea╚Ťa e o servitute perpetu─â; 3. Jur. obliga╚Ťiuni impuse proprietarului unui imobil, c├ómp sau cas─â, ca: scurgerea apei, dreptul de trecere, etc.
*servit├║te f. (lat. s├ęrvitus, -├║tis). Starea de serv (rob sa┼ş ╚Öerb), robie: Spartani─ş ├«─ş reduser─â ├«n servitute pe Mesenien─ş. Fig. Dependent─â, supunere: v─şa╚Ťa e o servitute perpetu─â. Jur. Obliga╚Ťiune impus─â une─ş propriet─â╚Ť─ş fa╚Ť─â de alta, precum: dreptu de trecere (servitute juridic─â) sa┼ş nevo─şa de a prim─ş apele care se scurg de la una de ma─ş sus (servitute natural─â): ÔÇô Rar servit├║dine (lat. servit├║do, -├║dinis).
servitute s. v. ASERVIRE. AT├ÄRNARE. CAPTIVITATE. CONSTR├ÄNGERE. DATORIE. DEPENDEN╚Ü─é. FOR╚Ü─é. IOB─éGIE. ├ÄNDATORIRE. ├ÄNROBIRE. OBLIGA╚ÜIE. ROBIE. RUM├éNIE. SCLAVIE. SIL─é. SILNICIE. SUBJUGARE. SUBORDONARE. SUPUNERE. ╚śERBIE. VECIN─éTATE. VECINIE. VIOLEN╚Ü─é.

Servitute dex online | sinonim

Servitute definitie

Intrare: servitute
servitute substantiv feminin