seriozitate definitie

13 definiții pentru seriozitate

SERIOZITÁTE s. f. 1. Însușirea, calitatea de a fi serios; p. ext. comportare, ținută care denotă această însușire; gravitate, importanță, însemnătate. ◊ Loc. adv. Cu seriozitate sau cu toată seriozitatea = a) cu mare atenție, cu conștiinciozitate, temeinic; b) cu convingere, cu tărie, dinadins; c) (în construcție cu verbe ca „a zice”, „a spune” etc.) cu ton profund, cu gravitate, cu pătrundere, convins. ♦ Expresie a figurii lipsită de veselie, de zburdălnicie. 2. Profunzime, intensitate; temeinicie, autenticitate. ♦ Calitate a ceea ce necesită o deosebită atenție, o deosebită grijă; gravitate. Seriozitatea momentului. ♦ Calitatea a ceea ce este lucrat, executat cu conștiinciozitate, cu atenție. [Pr.: -ri-o-] – Serios + suf. -itate.
SERIOZITÁTE s. f. 1. Însușirea, calitatea de a fi serios; p. ext. comportare, ținută care denotă această însușire; gravitate, importanță, însemnătate. ◊ Loc. adv. Cu seriozitate sau cu toată seriozitatea = a) cu mare atenție, cu conștiinciozitate, temeinic; b) cu convingere, cu tărie, dinadins; c) (în construcție cu verbe ca „a zice”, „a spune” etc.) cu ton profund, cu gravitate, cu pătrundere, convins. ♦ Expresie a figurii lipsită de veselie, de zburdălnicie. 2. Profunzime, intensitate; temeinicie, autenticitate. ♦ Calitate a ceea ce necesită o deosebită atenție, o deosebită grijă; gravitate. Seriozitatea momentului. ♦ Calitatea a ceea ce este lucrat, executat cu conștiinciozitate, cu atenție. [Pr.: -ri-o-] – Serios + suf. -itate.
SERIOZITÁTE s. f. 1. (În opoziție cu superficialitate) Însușirea de a fi serios, de a adînci lucrurile, de a le privi cu atenția și cu conștiinciozitatea necesară, de a nu lua nimic în glumă; p. ext. comportare, ținută care denotă această însușire. În multe privințe, șeful de aci se asemăna cu cel de la «Minerva», prin seriozitate, bună purtare și spirit de dreptate. PAS, Z. I 300. Nu putea să-și creadă ochilor văzînd cu ce seriozitate s-așterne pe lucru din prima zi. VLAHUȚĂ, O. A. III 52. În van vorba ta blînd povățuiește, La seriozitatea ta surîd! EMINESCU, O. IV 68. ◊ Loc. adv. Cu seriozitate sau cu toată seriozitatea = a) cu atenție, cu conștiinciozitate, temeinic. Întreprinderile industriei noastre grele au datoria să se preocupe cu toată seriozitatea și de sporirea producției, și de lărgirea sortimentului bunurilor de larg consum. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2880. Nu cumva... să-i vină răul gînd de a lepăda cartea ta din mînă, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate. ODOBESCU, S. III 11; b) cu convingere, cu tărie, dinadins, fără glumă. Și ți-ai închipuit vreodată, băiete, cu toată seriozitatea, că te iubesc? DEMETRIUS, C. 52; c) (în construcție cu verbe ca «a spune», «a zice» etc.) cu ton profund, convins; cu pătrundere, cu greutate. Maică-sa se opri din rîs și vorbi cu seriozitate. MIHALE, O. 244. Copilul cel mărunțel îmi vorbea cu seriozitate și cu durere, ca un om mare. SADOVEANU, O. VIII 122. Da! făcu bătrînul cu seriozitate. REBREANU, R. I 157. ♦ Expresie a figurii lipsită de veselie, de zburdălnicie. Seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. EMINESCU, N. 35. ♦ (În opoziție cu frivolitate) Atitudine ponderată, sobră; cumințenie. 2. Profunzime, intensitate; temeinicie, autenticitate. Dacă n-ar fi la mijloc seriozitatea și solemnitatea sentimentului ce mi-ați inspirat, ar trebui să rîd. GALACTION, O. i 335. ♦ Calitate a ceea ce necesită o deosebită atenție, o deosebită grijă; gravitate. Se potrivea prea puțin cu seriozitatea clipei. CAMIL PETRESCU, O. II 275. ♦ Calitate a ceea ce este lucrat, executat cu conștiinciozitate, cu atenție. Seriozitatea unei lucrări științifice. ▭ Dezbaterile au avut un ton susținut de seriozitate. SADOVEANU, E. 41.
seriozitáte (-ri-o-) s. f., g.-d. art. seriozitắții
seriozitáte s. f. (sil. -ri-o-), g.-d. art. seriozității
SERIOZITÁTE s. 1. (înv.) serios. (Se poartă cu o ~ demnă de remarcat.) 2. gravitate, solemnitate. (~ făcu loc jovialității.) 3. severitate. (~ liniilor feței.) 4. maturitate, profunzime, temeinicie. (~ gândirii, a sentimentelor cuiva.) 5. soliditate, tărie, temeinicie. (~ obiecției, a argumentării sale.) 6. v. capacitate. 7. adâncime, importanță, însemnătate, profunzime. (~ prefacerilor survenite.) 8. importanță, însemnătate, valoare. (~ contribuției sale.) 9. gravitate, pericol, periculozitate, primejdie, (rar) severitate. (~ bolii de care suferă.)
SERIOZITÁTE s.f. 1. Însușirea de a fi serios; ținută, comportare care denotă această însușire. ♦ Mină serioasă, gravitate. 2. Profunzime; temeinicie. 3. Parte gravă, importantă a unui lucru. [Pron. -ri-o-. / cf. germ. Seriosität].
SERIOZITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi serios; ținută, comportare care denotă această însușire. ◊ mină serioasă, gravitate. 2. profunzime; temeinicie. 3. parte gravă, importantă a unui lucru. (< germ. Seriosität)
SERIOZITÁTE f. Caracter serios. ~ea situației.Cu ~ (sau cu toată ~ea) a) într-un mod foarte conștiincios; b) cu convingere. [G.-D. seriozității; Sil. -ri-o-] /<lat. seriositas, ~atis
seriozitate f. 1. aer serios, gravitate: a păstra seriozitatea; 2. parte gravă sau importantă: seriozitatea unei afaceri.
*seriozitáte f. (d. serios, ca curiozitate d. curios; fr. rar azi sériosité). Caracteru serios: seriozitatea unuĭ om, uneĭ vorbe, uneĭ afacerĭ, uneĭ promisiunĭ.
SERIOZITATE s. 1. (înv.) serios. (Se poartă cu o ~ demnă.) 2. gravitate, solemnitate. (~ făcu loc jovialității.) 3. severitate. (~ liniilor feței.) 4. maturitate, profunzime, temeinicie. (~ gîndirii, a sentimentelor cuiva.) 5. soliditate, tărie, temeinicie. (~ obiecției, argumentării sale.) 6. capacitate, competență, destoinicie, pregătire, pricepere, valoare, vrednicie, (înv. și pop.) hărnicie, (înv.) practică, volnicie. (Demonstrează o mare ~ în...) 7. adîncime, importanță, însemnătate, profunzime. (~ prefacerilor survenite.) 8. importanță, însemnătate, valoare. (~ contribuției sale.) 9. gravitate, pericol, periculozitate, primejdie, (rar) severitate. (~ bolii de care suferă.)
SERIOZITATE. Subst. Seriozitate, maturitate, profunzime, profunditate (livr.), temeinicie. Înțelepciune, cumințenie, cuminție (rar), luciditate, minte; chibzuință, chibzuială, chibzuire, socotință (pop.); cumpătare, cumpăt, cumpăneaiă, cumpănire (fig.), măsură, moderare, moderație, ponderație (rar). Conștiinciozitate, corectitudine, principialitate; scrupulozitate, meticulozitate; acribie (livr.). Statornicie, constanță, fermitate; perseverență, stăruință. Stăpînire de sine, reținere, sobrietate; gravitate, severitate, rigiditate (fig.), austeritate, intransigență. Adj. Serios, matur, maturizat, profund, temeinic. Înțelept, cuminte, lucid, rațional, rezonabil, cu judecată; chibzuit, socotit, cumpătat, cumpănit, măsurat (fig.), cu măsură, moderat, ponderat, echilibrat (fig.), așezat, la locul lui. Conștiincios, corect, principial; scrupulos, meticulos. Statornic, constant, ferm; perseverent, stăruitor. Stăpînit, reținut, calm, sobru; grav, sever, rigid (fig.), aspru, auster, intransigent. Vb. A fi serios, a fi chibzuit, a fi la locul lui; a-și măsura vorbele (cuvintele), a cumpăni, a socoti, a chibzui, a sta la chibzuială. Adv. Cu seriozitate, cu temeinicie, (în mod) serios, temeinic; cu chibzuială, cu socotință. V. conștiinciozitate, fermitate, maturitate, modestie, prudență, stăpînire de sine, temperament.

seriozitate dex

Intrare: seriozitate
seriozitate substantiv feminin
  • silabisire: -ri-o-