SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste făcând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. XVII-XVIII, în Țara Românească și Moldova) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste facând parte dintre boierii de divan. Serdar de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. 2. (În sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. – Din tc. serdār.

SERDÁR, serdari, s. m. 1. (În sec. al XVII-lea) Comandant de oaste, mai ales de călărime. ◊ Marele serdar (sau serdarul mare) = comandant de oaste avînd rangul între marele clucer și marele sluger. Serdarul de mazili = comandantul călărimii formate din boierii mazili. (Cu pronunțare regională) Călărimea sărdarului de mazili... se alcătuia de toți boierii ieșiți din slujbă, ce se numeau mazili. BĂLCESCU, O. I 14. 2. (În sec. al XVIII-lea și al XIX-lea) Titlu de boierie, boier care se încadra ca rang între boierii de clasa a II-a și a III-a. Înaintat în cinul boieresc, serdarul luase, cu prilejul mergerii la școală a lui Costache, numele de Bălcescu. CAMIL PETRESCU, O. I 148. Serdarul Pipirig mă înștiințează că are să vie la soupé. ALECSANDRI, T. 740. Buna mumă... rămase încîntată văzînd... că cere pe fiică-sa un postelnic, pe dînsa, fată de serdar. NEGRUZZI, S. I 72. 3. (Turcism învechit; numai în expr.) Serdar-ecrem = șeful cavaleriei la turci. Să se înțeleagă domnul vostru cu serdar-ecremul turcesc. ODOBESCU, S. III 438.

serdár s. m., pl. serdári

serdár s. m., pl. serdári

serdár (-ri), s. m. – 1. General turc, de cavalerie. – 2. (Mold.) Comandant militar de la frontiera Nistrului. – 3. (Munt.) Boier de rang mijlociu, primul din categoria lui, șeful armatei, inspector general al poștelor și comunicațiilor. – 4. În sec. XVIII-XIX, titlu nobiliar, boier de rangul al treilea, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan. – Var. sărdar. Tc. (per.) serdar (Roesler 603; Șeineanu, II, 319; Lokotsch 1851). – Der. serdăreasă, s. f. (nevastă de serdar); serdăresc adj. (de serdar); serdărie, s. f. (funcția de serdar); cîrcserdar, s. m. (în primele decenii ale sec. XIX, căpitan de jandarmerie rural), din tc. kirkserdar.

SERDÁR ~i m. 1) (în evul mediu) Comandant de oaste și, mai ales, de călărime. 2) (în sec. XVIII-XIX) Boier de rang mijlociu. /<turc. serdar

serdár, serdári, s.m. (înv.) 1. (în sec. XVI-XVII) comandant de oaste, mai ales de călărime. 2. (în sec. XVIII-XIX) boier de rang mijlociu. 3. general de cavalerie în armata otomană. 4. (reg.) călău.

serdar m. Mold. od. 1. comandant al cavaleriei, rang inferior hatmanului; 2. mai târziu, rang de boierie: serdari, căminari și ciuceri mari GHICA. [Turc. SERDAR, general, lit. care stă în cap].

serdár m. (turc. serdar, d. pers. ser-dar [ser, cap, și dar, care tine]; ngr. serdáris, bg. sîrb. serdar. V. ser-ascher, sermaĭa, salahor, cîrcserdar). La Turcĭ, comandantu ĭernicerilor dintr’un district; la Moldoveni, comandantu călărimiĭ din ținuturile Orheĭ, Lăpușna și Soroca pentru respingerea Cazacilor și Tătarilor (în rang venea îndată după hatman); în Țara Românească, căpitanu menzilurilor (poștelor) și îngrijitoru conacelor (Avea supt el o ceata de oștenĭ, salahoriĭ și carele de proviziunĭ); maĭ pe urmă, un boĭer de rangu al doilea (Șăin.) – Și sărdar, mold. sardar. Fem. serdăreasă și sărdăreasă, pl. ese, soție de serdar.