SARASÍR s. n. v. serasir.

SERASÍR s. n. (Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [Var.: sarasír s. n.] – Din tc. seraser.

SARASÍR s. n. v. serasir.

SERASÍR s. n. (Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [Var.: sarasír s. n.] – Din tc. seraser.

SARASÍR s. m. v. serasir.

SERASÍR s. m. (Învechit; și în forma sarasir) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. Pe rochia ei de sarasir clipeau safire și pîlpîiau rubine. MACEDONSKI, O. III 102. În cap purta naltul calpac de hîrșie fumurie cu fund de serasir. ODOBESCU, S. I 133. – Variantă: sarasír s. m.

serasír (înv.) s. n.

serasír s. n., pl. serasíruri

serasír (-ruri), s. n. – Brocart de aur. – Var. sarasir. Tc. (per.) ser a ser „de la un capăt la celălalt” (Șeineanu, III, 107; Lokotsch 1846). Sec. XIX, înv.

serasir n. od. brocat de aur: o rochie de serasir cu gurile de fir OD. [Turc. SERASER, lit. (daurit) dela un cap la altul].

serasír n., pl. urĭ (turc. seraser, d. pers. ser-a-ser, serta-ser, de la un capăt la altu, peste tot). Vechĭ. Un fel de stofă țesută nu maĭ cu fir de aur, brocat, zarpa.