SEPULTÚRĂ, sepulturi, s. f. (Rar) Loc de înmormântare; mormânt. – Din fr. sépulture, lat. sepultura.

SEPULTÚRĂ, sepulturi, s. f. (Rar) Loc de înmormântare; mormânt. – Din fr. sépulture, lat. sepultura.

sepultúră (rar) s. f., g.-d. art. sepultúrii; pl. sepultúri

sepultúră s. f., g.-d. art. sepultúrii; pl. sepultúri

SEPULTÚRĂ s. v. groapă, îngropare, îngropat, înhumare, înmormântare, mormânt.

SEPULTÚRĂ s.f. (Franțuzism) Loc de înmormântare; mormânt. [< fr. sépulture].

SEPULTÚRĂ s. f. loc de înmormântare; mormânt. (< fr. sépulture, lat. sepultura)

sepultură s. v. GROAPĂ. ÎNGROPARE. ÎNGROPAT. ÎNHUMARE. ÎNMORMÎNTARE. MORMÎNT.