septembrie definitie

14 definiții pentru septembrie

SEPTÉMBRIE s. m. Numele lunii a noua a anului; răpciune. [Var.: septémvrie s. m.] – Din ngr. septémvrios.
SEPTÉMVRIE s. m. v. septembrie.
SEPTÉMBRIE s. m. Numele lunii a noua a anului; răpciune. [Var.: septémvrie s. m.] – Din ngr. septémvrios.
SEPTÉMVRIE s. m. v. septembrie.
SEPTÉMBRIE s. m. Numele lunii a noua a anului; (popular) răpciune. Tot orașul Chișinăului se adunase ca să privească alergarea de cai, ce se prelungise pînă în luna lui septembrie. NEGRUZZI, S. I 35. – Variantă: (învechit) septémvrie (SADOVEANU, O. A. III 123) s. m.
SEPTÉMVRIE s. m. v. septembrie.
septémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui septémbrie; abr. sept.; IX /.09./-09-
septémbrie s. m. (sil. -bri-e), g.-d. art. lui septémbrie; abr. sept., simb. IX (și:. 9./-9-)
SEPTÉMBRIE s. (pop.) răpciune, vinicer.
septémvrie s. m. – A noua lună a anului. – Var. septemvre, septembr(i)e. Mr. septembriu. Ngr. σεπτέμβριος, parțial prin intermediul sl. septębrĭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 130) ultima var. din lat. September (sec. XIX).
SEPTÉMBRIE m. A noua lună a anului. [G.-D. lui septembrie; Sil. -tem-bri-e] /<sl. septemvrii, ngr. septémvrios
Septemvrie m. a noua lună a anului (a șaptea în calendarul roman): Septemvrie se numește de popor Răpciune. [De origină slavo-greacă].
*Septémbre m., gen. al luĭ (lat. September, d. septem, șapte, fiindcă în vechime anu începea la Martie, și decĭ Septembre era luna a șaptea). A noŭa lună a anuluĭ. V. răpcĭune). – Vechi Septenvrie (scris -mvrie) și Septevrie, apoi -envre (mgr. septémvrios, vsl. septevriĭ, -enbrĭ, bg. -temvriĭ).
SEPTEMBRIE s. (pop.) răpciune, vinicer.

septembrie dex

Intrare: septembrie
septenvrie substantiv masculin invariabil
septevrie substantiv masculin invariabil
septenvre substantiv masculin invariabil
septembre substantiv masculin invariabil
septemvrie substantiv masculin invariabil
septembrie substantiv masculin invariabil
  • silabisire: -bri-e