SENZUALÍSM s. n. 1. Doctrină filosofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume. 2. Înclinare spre plăcerile simțurilor; erotism. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualisme.

SENZUALÍSM s. n. 1. Doctrină filozofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume. 2. Înclinare spre plăcerile simțurilor; erotism. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. sensualisme.

SENZUALÍSM s. n. 1. Doctrină filozofică, bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume. 2. Înclinare spre plăcerile simțurilor; erotism.

senzualísm (-zu-a-) s. n.

senzualísm s. n. (sil. -zu-a-)

SENZUALÍSM s. v. senzualitate.

SENZUALÍSM s.n. 1. Concepție gnoseologică care consideră senzația ca principala sursă a cunoașterii. 2. Fel de a fi al celor înclinați spre plăceri trupești; senzualitate. [Pron. -zu-a-. / cf. fr. sensualisme, it. sensualismo].

SENZUALÍSM s. n. 1. concepție gnoseologică potrivit căreia senzația ar fi unica sursă a cunoașterii. 2. senzualitate. (< fr. sensualisme)

SENZUALÍSM n. 1) Concepție gnoseologică care consideră senzațiile ca principala sursă a cunoștințelor despre lume. 2) v. senzualItate. /<fr. sensualisme

sensualism n. 1. sistemă filozofică care rapoartă la simțuri origina tuturor ideilor noastre; 2. purtarea celor ce se dau la plăcerile simțurilor.

*sensualízm n. (d. sensual). O sistemă filosofică după care toate ideile provin din sensațiunĭ: sensualizmu a fost susținut de Condillac († 1780). Iubirea de plăceri sexuale. -Fals senz-.

SENZUALISM s. erotism, senzualitate, simțuri (pl.), (rar) sexualism, (înv.) simțualism, simțualitate. (O viață dominată de ~.)