SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.

SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărâre, decizie a unui tribunal, pronunțată în primă instanță. ♦ Hotărâre a unei comisii de arbitraj. ♦ Fig. Stigmatizare, oprobriu, blam. 2. Maximă, aforism, adagiu. ♦ Deviză. – Din fr. sentence, lat. sententia.

SENTÍNȚĂ, sentințe, s. f. 1. Hotărîre, decizie a unei instanțe judecătorești. Desfășură hîrtia ce i se boțise în mînă și citi sentința curții marțiale a diviziei care osîndea la moarte prin ștreang pe sublocotenentul Svoboda. REBREANU, P. S. 23. Într-un proces pentru restituire de salar... tînărul Priboianu, printr-o sentință foarte bine motivată, a respins acțiunea ministerului ca nefundată. VLAHUȚĂ, O. A. III 22. Publicul numeros așteaptă cu nerăbdare ca un judecător aspru, care are să-și dea sentința. ALECSANDRI, O. P. 131. ◊ Sentință de moarte = sentință de aplicare a pedepsei cu moartea. Sta în fereastră neliniștit parcă aștepta sentința de moarte, nu știa ce să gîndească, nici gîndea ceva, era un amestec fără șir de icoane turburi, îmbătătoare. EMINESCU, N. 75. ♦ Fig. Veștejire, blam. Nu meritam aspra-ți sentință. CARAGIALE, O. III 214. 2. Maximă, aforism. Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare, pe mărgini cu portretele lui Platon și Pitagora și cu sentințe grecești. EMINESCU, N. 45. ◊ (Ironic) Păstrează înțeleptele-ți sentințe pentru copiii tăi. BOLINTINEANU, O. 364. ♦ Deviză. Minutu-acela-n veci mă muncește Ca o sentință e-n mintea mea. ALEXANDRESCU, M. 64.

sentínță s. f., g.-d. art. sentínței; pl. sentínțe

sentínță s. f., g.-d. art. sentínței; pl. sentínțe

SENTÍNȚĂ s. 1. (JUR.) decizie, hotărâre, verdict, (rar) judecată, (înv.) județ, lege, proces. (~ într-un litigiu.) 2. aforism, cugetare, dicton, maximă, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (O celebră ~.)

SENTÍNȚĂ s.f. 1. Hotărâre, decizie a unei instanțe judecătorești. ♦ (Fig.) Blam. 2. Maximă, aforism. [< lat. sententia, cf. fr. sentence, it. sentenza].

SENTÍNȚĂ s. f. 1. hotărâre a unui tribunal pronunțată în instanță, a unei comisii de arbitraj. ◊ (fig.) blam. 2. maximă, aforism. (după fr. sentence, lat. sententia)

SENTÍNȚĂ ~e f. 1) Decizie a unei instanțe judecătorești. 2) Formulă lapidară conținând o cugetare sau un gând adânc, o normă de conduită; aforism; maximă. [G.-D. sentinței] /<lat. sententia, fr. sentence

sentință f. 1. V. sentență; 2. deciziunea unui tribunal: sentință de moarte.

*sentență f., pl. e (lat. sententia, d. sentire, a simți, a gîndi, a judeca). Maximă, cugetare morală: sentențele luĭ Seneca. Hotărîre, deciziune, verdict: judecătoru pronunță sentența de moarte. – Fals sentință.

SENTINȚĂ s. 1. (JUR.) decizie, hotărîre, verdict, (rar) judecată, (inv.) județ, lege, proces. (~ într-un litigiu.) 2. aforism, cugetare, dicton, maximă, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (O celebră ~.)

maximă sau sentință (fr. maxime, sentence, „opinie”, „idee strălucită”), figură de stil care constă în a sublinia obiectul (ideea) printr-un enunț concis exprimând o reflecție profundă și generalizatoare asupra lui. M. are această funcție stilistică atunci când este solicitată de un context pe care ea-și propune să-l lumineze (I): „Seara ea plângea pe înfundate în culcușul ei. Ea, care nu se abătuse nici pe o clipă din calea cea dreaptă, prea era umilită în fața lumii, prea căzută în gândul semenilor săi, și fire de om avea, de om care, orișicât de fericit ar fi, se simte nenorocit când semenii lui îl prețuiesc mai prejos de ceea ce este.” (I. Slavici) Sin. adagiu, aforism, apoftegmă, pareneză.

sentință v. maximă.