senin definitie

2 intrări

31 definiții pentru senin

SĂRÍN, -Ă adj. v. senin.
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.
SĂRÍN, -Ă adj. v. senin.
SENÍN, -Ă, senini, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre cer) Fără nori, limpede, clar; liniștit. ♦ Luminos. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestările lor) Care exprimă liniște, mulțumire sufletească; netulburat, luminos, liniștit, fericit. 3. S. n. Seninătate, limpezime, claritate (a cerului). ◊ Loc. adv. Din (chiar) senin = dintr-o dată, pe neașteptate, fără veste; fără motiv (vizibil). [Var.: (înv. și reg.) sărín, -ă adj.] – Lat. serenus.
SĂRÍN, -Ă adj. v. senin2.
SENÍN1 s. n. Seninătate, claritate (a cerului), limpezime. În ziua aceea... era un senin pe ceri și așa de frumos și de cald afară, că-ți venea să te scalzi pe uscat, ca găinile. CREANGĂ, A. 64. Luna răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede ca seninul ceriului. EMINESCU, N. 6. ◊ (Poetic) Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in Ce-n mîini cu amforele goale își umplu ochii de senin. MACEDONSKI, O. I 64. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170. ◊ Loc. adv. (Așa ca) din senin = dintr-o dată, pe neașteptate, pe negîndite, fără veste, fără motiv. Mă tem, mamă! Mă tem pentru viața lui. – Ce-i cu tine? Așa din senin? Nu te-nțeleg. DAVIDOGLU, M. 17. Bătăi însă a suferit nenumărate, mai pe dreptate, dar mai mult din senin. REBREANU, I. 116. De cum începu hora, fata cea frumoasă... veni ca din senin și iară se prinse lîngă dînsul. ISPIRESCU, L. 187.
SENÍN2, -Ă, senini, -e, adj. 1. (Despre cer) Fără nori; (despre timp) limpede, clar, curat, liniștit, calm. Cerul e senin și albastru; în depărtare, catargele își flutură în bătaia vîntului steagurile colorate. DUNĂREANU, CH. 84. Sirenele-ți cîntau în nopți senine Eternele legende-ale iubirii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 141. Era ziua mult senină, Munții pluteau în lumină, Văile-n tăcere lină. ALECSANDRI, P. I 110. ♦ (Poetic) Luminos. Trecu o zi, trecură trei Și iarăși, noaptea, vine Luceafărul deasupra ei Cu razele-i senine. EMINESCU, O. I 171. 2. Fig. (Despre oameni, despre expresia figurii lor, despre manifestări ale lor) Care exprimă mulțumire sufletească, care nu e tulburat de frămîntări; luminos, liniștit. Și-a luat căciula, a zvîrlit dăsaga pe umăr și a pornit-o senin spre casa lui. POPA, V. 100. De-a mai mare dragul să fi privit pe Davidică, flăcău de munte... cu pletele crețe și negre ca pana corbului; cu fruntea lată și senină. CREANGĂ, A. 85. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lîngă poartă; și-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cîntece mîndre și senine. EMINESCU, N. 6. – Variantă: serín, -ă (COȘBUC, P. II 138) adj.
senín1 adj. m., pl. seníni; f. senínă, pl. seníne
senín2 s. n.
senín adj. m., pl. seníni; f. sg. senínă, pl. seníne
senín s. n.
SENÍN adj. v. lin, liniștit, netulburat, tihnit.
SENÍN adj., s. v. calm.
SENÍN s. v. astâmpăr, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă.
SENÍN adj., s. 1. adj. albastru, clar, curat, limpede, pur, străveziu, (livr.) limpid, (Transilv.) tistaș, (înv.) seninat, seninos, (fig.) spălat. (Un cer ~.) 2. s. albastru, albăstrime, azur, claritate, limpezime, seninătate, (rar) limpeziș, (înv. și reg.) seninat, (reg.) vineție, (Mold. și Bucov.) sineală, (înv.) senineală. (~ul cerului.) 3. adj. frumos, însorit, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~) 4. adj. limpede, luminos. (Zori ~.) 5. adj. frumos, (înv.) seninos. (Nopți ~.) 6. adj. (livr. fig.) olimpian. (Un spirit ~.)
Senin ≠ înnorat, noros
senín (-nă), adj. – Limpede, clar. – Var. Trans. serin, sărin. Mr., megl. sirin. Lat. serēnus (Pușcariu 1579; REW 7843), cf. vegl. saran, prov., cat. serè, fr. serein. Asimilarea rin › nin este recentă. – Der. seninare, s. f. (Trans., stîncă de piatră lustruită sau strălucitoare); seninătate (var. seninețe), s. f. (claritate), pe care Pușcariu 1580 îl reduce la lat. serēnitas; (în)senina, vb. (a se face senin).
SENÍN1 n. Lipsă de nori; seninătate; limpezime. ◊ Din ~ deodată; pe neașteptate. /<lat. serenus
SENÍN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre cer, timp etc.) Care este fără nori; limpede. 2) fig. Care vădește liniște sufletească; calm; netulburat. Privire ~ă. /<lat. sarenus
senín senínuri, s.n. (reg.) stâncă.
senin a. 1. limpede, dulce și lin: cer senin, vreme senină; 2. fig. neturburat: suflet senin; 3. pașnic și fericit: zile senine. [Lat. SERENUS]. ║ n. 1. seninătate: seninul (cerurilor) insuflă sfială și mirare GR. AL.; 2. fig. fericire: nu e senin fără nori; din chiar senin, fără niciun cuvânt, cu totul pe neașteptate.
sărín V. senin.
senín, -ă adj. (lat. sĕrênus, it. sp. sereno, pv. cat. seré, fr. serein). Fără nourĭ, limpede, clar: cer, aer, timp senin; zi, noapte senină. Fig. Neturburat, liniștit, fără grijĭ, vesel: om senin, fală senină. Fericit, vesel: zile senine. S. n., pl. urĭ. Seninătate (vorbind de cer). Din senin, fără nicĭ un motiv: s’a supărat din senin, chear din senin (și din chear senin, ceĭa ce e maĭ urît exprimat). – Și serin, sărin (Trans.). V. posomorit.
senin s. v. ASTÎMPĂR. LINIȘTE. ODIHNĂ. PACE. REPAUS. TIHNĂ.
senin adj., s. v. CALM.
senin adj. v. LIN. LINIȘTIT. NETULBURAT. TIHNIT.
SENIN adj., s. 1. adj. albastru, clar, curat, limpede, pur, străveziu, (livr.) limpid, (Transllv.) tistaș, (înv.) seninat, seninos, (fig.) spălat. (Un cer ~.) 2. s. albastru, albăstrime, azur, claritate, limpezime, seninătate, (rar) limpeziș, (înv. și reg.) seninat, (reg.) vineție, (Mold. și Bucov.) sineală, (înv.) senineală. (~ cerului.) 3. adj. frumos, însorit, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~.) 4. adj. limpede, luminos. (Zori ~.) 5. adj. frumos, (înv.) seninos. (Nopți ~.)
sărín, adj. – v. sein („oaie sură”).
sărín, adj. – v. sein.
SENÍN b. ard., 1138 (11 – 13 C I 3) munt. (17 B IV 132) < subst.
din senin expr. pe neașteptate.

senin dex

Intrare: senin
senin adjectiv substantiv neutru
sărin
Intrare: Senin
Senin