senat definitie

15 definiții pentru senat

SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (în timpul republicii) organul suprem al puterii de stat; (în timpul imperiului) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire a Camerei superioare a Parlamentului în unele state, în care acesta este bicameral. 3. (Și în sintagma senat universitar) Consiliu al profesorilor, cu rol în conducerea instituției. 4. Loc în care se întrunesc senatorii; sediul Senatului. – Din fr. sénat, lat. senatus.
SENÁT, senate, s. n. 1. (În Roma antică) Sfatul bătrânilor; (sub republică) organul suprem de conducere a statului; (sub imperiu) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire dată camerei superioare a Parlamentului care, împreună cu Camera Deputaților, constituie corpurile legiuitoare în unele țări. 3. (Și în sintagma senat universitar) Organ de conducere a unei instituții de învățământ superior, format din profesori universitari și reprezentanți ai studenților, prezidat de rector. 4. Loc în care se adună senatorii. – Din fr. sénat, lat. senatus.
SENÁT, senate, s. n. 1. Corp legislativ în unele țări, alcătuit din membri aleși, cooptați, sau numiți și care împreună cu Camera deputaților constituie corpurile legiuitoare. Senatul insulei ajunsese a alcătui legi de drept comercial și maritim. BART, S. M. 47. 2. (Învechit) Sfat al bătrînilor, consiliu al sfetnicilor. V. divan. Craiul, în supărarea sa, chemă senatul țării, bătrînii norodului să chibzuiască și să judece ce ar fi de făcut. RETEGANUL, P. V 20. ♦ (În vechea organizare a învățămîntului universitar) Consiliu restrîns de profesori aleși de profesorii înșiși, a cărui atribuție era să ajute pe rector în conducerea universității. 3. (În Roma antică) Organ superior de conducere a statului în timpul republicii; (sub imperiu) consiliu consultativ cu un rol politic minor.
*Senát (camera superioară a Parlamentului unui stat) s. propriu n.
senát (corp legiuitor, organ de conducere) s. n., pl. senáte
senát s. n., pl. senáte
SENÁT s. 1. (IST.; în Roma antică) sfatul bătrânilor. 2. (POL.) (înv.) singlit.
SENÁT s.n. 1. (Ant.) Organul suprem de conducere al statului roman în timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunări care aveau importante puteri în sistemul de guvernare; sfatul bătrânilor. 2. Corp legislativ al unor țări cu sistem bicameral, format din membri aleși sau de drept. ♦ Loc unde se adună senatorii. 3. Consiliu de conducere al unei instituții de învățământ superior. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. sénat, it. senato, lat. senatus < senex – bătrân].
SENÁT s. n. 1. (ant.) organ suprem de conducere al statului roman în timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunări care aveau importante puteri în sistemul de guvernare; sfatul bătrânilor. 2. corp legislativ al unor țări cu sistem bicameral, din membri aleși sau de drept. ◊ loc unde se adună senatorii. 3. consiliul profesoral al unei instituții de învățământ superior. (< fr. sénat, lat. senatus)
senát (-turi), s. n. – Sfatul bătrînilor în Roma antică, parlament. Fr. sénat. – Der. senator, s. m., din fr. sénateur; senatorial, adj., din fr. sénatorial; senatoreasă, s. f. (nevastă de senator); senatorie, s. f. (funcția de senator).
SENÁT ~e n. 1) (în Roma antică) Organ suprem al puterii de stat în timpul republicii. 2) (în unele țări) Camera superioară a parlamentului. 3): ~ universitar consiliu al profesorilor pe lângă rector. /<lat. senatus, fr. sénat
senat n. 1. adunarea patricienilor, în Roma antică; 2. unul din cele două corpuri legiuitoare cari formează reprezentațiunea națională, în Statele parlamentare; 3. locul unde se reunește senatul.
*senát n., pl. e (lat. senatus, d. senex, senis, bătrîn). Adunarea legĭuitoare a patricienilor în vechea Romă saŭ în Atena, Sparta, Cartaginea ș.a. în statele parlamentare, adunarea legĭuitoare a bătrînilor aleșĭ de națiune (senatorĭ). Localu în care se adună senatoriĭ. – Senatu românesc se compune din doŭă categoriĭ de membrĭ: 88 numițĭ de rege, senatorĭ de drept și 88 aleșĭ. Ceĭ de drept sînt: principele moștenitor de la 18 anĭ împlinițĭ, toțĭ principiĭ familiiĭ regale majorĭ (18 anĭ), patriarhu, mitropolițiĭ, episcopiĭ eparhioțĭ ortodocșĭ orĭ greco-catolicĭ, capiĭ confesiunilor recunoscute de stat (dacă reprezintă cel puțin 200,000 de credincioșĭ) și foștiĭ senatorĭ de drept recunoscuțĭ pe baza înalteĭ funcțiunĭ îndeplinite în trecut în stat, dar numaĭ ceĭ care eraŭ recunoscuțĭ la promulgarea constituțiuniĭ din 1938.
SENAT s. 1. (IST.; în Roma antică) sfatul bătrînilor. 2. (POLITICĂ) (înv.) singlit.
SENATUS INTELLEGIT, CONSUL VIDET, HIC TAMEN VIVIT (lat.) senatul înțelege, consulul vede și totuși acesta trăiește – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2. Expresia unei mari indignări împotriva unei stări de lucruri scandaloase, binecunoscută de toți, dar care nu este curmată.

senat dex

Intrare: senat
senat substantiv neutru
senat