SEMNIFICÁ, pers. 3 semnifică, vb. I. Intranz. și tranz. A avea înțelesul de..., a însemna. – Din fr. signifier, lat. significare (după semn).

SEMNIFICÁ, pers. 3 semnífică, vb. I. Intranz. și tranz. A avea înțelesul de..., a însemna. – Din fr. signifier, lat. significare (după semn).

SEMNIFICÁ, pers. 3 semnífică, vb. I. Intranz. A avea înțelesul de..., a însemna.

semnificá (a ~) vb., ind. prez. 3 semnífică; conj. prez. 3 să semnífice

semnificá vb., ind. prez. 1 sg. semnífic, 3 sg. și pl. semnífică; conj. prez. 3 sg. și pl. semnífice

SEMNIFICÁ vb. 1. a închipui, a înfățișa, a reprezenta, a simboliza. (Aceste romburi ~...) 2. a însemna, a simboliza, a spune, (înv.) a semna. (Această poreclă nu ~ nimic.) 3. a fi, a însemna. (Ce ~ când visezi un porumbel?) 4. a ilustra, a însemna, a marca, a reprezenta. (Acest roman ~ o dată importantă în literatură.)

SEMNIFICÁ vb. v. notifica.

SEMNIFICÁ vb. I. tr. A însemna, a avea înțelesul de...; a avea o semnificație. [P.i. 3,6 -că. / < lat. significare, cf. fr. signifier, după semn].

SEMNIFICÁ vb. tr. a avea înțelesul de...; a însemna. (după fr. signifier, lat., it. significare)

A SEMNIFICÁ pers. 3 semnífică intranz. A fi dotat cu o anumită semnificație; a însemna. /<fr. signifier

semnificà v. 1. a fi semn despre; 2. a notifica pe calea justiției: a semnifica o sentință.

*semnifíc, a -á v. tr. (lat. significo, -áre [d. signum, semn și facere, a face]; fr. signifier, după rom. semn). Rar. Însemn, am însemnare de: asta nu semnifică nimic. Notific, arăt: a-țĭ semnifica voința.

SEMNIFICA vb. 1. a închipui, a înfățișa, a reprezenta, a simboliza. (Aceste romburi ~...) 2. a însemna, a simboliza, a spune, (înv.) a semna. (Această poreclă nu ~ nimic.) 3. a fi, a însemna. (Ce ~ cînd visezi un porumbel?) 4. a ilustra, a însemna, a marca, a reprezenta. (Acest roman ~ o dată în literatură.)

semnifica vb. v. NOTIFICA.