semen definitie

3 intrări

28 definiții pentru semen

SEÁMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna2 (derivat regresiv).
SÉMEN1 s. m. v. seamăn.
SEMÉN2, semeni, s. m. Drug de fier în patru muchii, cu vârf ascuțit și cu mâner de lemn, folosit de pescari la spargerea gheții. – Et. nec.
SEÁMĂN, semeni, s. m. Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: sémen s. m.] – Din semăna2 (derivat regresiv).
SÉMEN1 s. m. v. seamăn.
SÉMEN2, semeni, s. m. Drug de fier în patru muchii, cu vârf ascuțit și cu mâner de lemn, folosit de pescari la spargerea gheții. – Et. nec.
SÁMĂN s. m. v. seamăn.
SEÁMĂN, semeni, s. m. (Mai ales la pl.) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om. Ca o cometă pe bolta stelelor fixe Am rătăcit printre semeni. BENIUC, V. 38. Eu nu sînt în stare să jignesc pe semenii mei. SADOVEANU, P. M. 24. El nu ura atunci pe nimeni, fiindcă în fiecare seamăn descifra o suferință secretă. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, cum nu mai este altul. Vecinic ar visa acea oară fără seamăn. EMINESCU, N. 75. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a nu avea pereche, asemănare, a nu mai exista altul la fel. Auziși ce-am spus, domniță? Ce făcut-ai seamăn n-are! EFTIMIU, Î. 23. O sfrijită de lighioaie, mai urîtă decît ciuma... cocoșată și cucuiată, de seamăn pe lume nu mai avea. ISPIRESCU, I. 206. Ștefan, Ștefan, domn cel mare, Seamăn pe lume nu are Decît numai mîndrul soare! ALECSANDRI, T. 1480. – Variante: (regional) sámăn (SADOVEANU, O. VIII 174), sémen (SADOVEANU, E. 194) s. m.
SÉMEN1 s. m. v. seamăn.
SÉMEN2, semeni, s. m. Drug de fier în patru muchii, cu vîrf ascuțit și cu mîner de lemn, întrebuințat de pescari la spargerea gheții.
!seámăn (fắră ~) loc. adj., loc. adv.
!sémen (persoană, drug de fier) s. m., pl. sémeni
seámăn/sémen (persoană, asemănare) s. m., (persoane) pl. sémeni
sémen (persoană, asemănare) v. seamăn
sémen (drug de fier) s. m., pl. sémeni
SEÁMĂN s. egal, pereche, potrivă, seamă. (Nu are ~ în lume.)
SÉMEN s. aproapele (art.), (înv. și pop.) soț, (înv.) priatnicul (art.). (Ajută-ți ~ul!)
SÉMEN s. (TEHN.) ghin. (~ pentru tăierea copcilor în gheață.)
SEÁMĂN sémeni m. Persoană care este la fel cu alta. ◊ Fără (de) ~ fără asemănare; neasemuit. A nu (mai) avea ~ (pe lume) a nu (mai) avea asemănare; a nu (mai) avea pereche (pe lume). [Var. semen] /Din a semăna
SÉMEN ~i m. mai ales la pl. Ființă care seamănă perfect cu altă ființă; pereche potrivită. /v. a semăna
seamăn m. 1. care este asemenea sieș, aproapele: iubiți pe semenii voștri; 2. se zice de lucruri sau de ființe asemenea: n’are seamăn pe lume AL. [Lat. SIMILIS].
sámăn V. seamăn și semăn.
1) seámăn m., pl. sémenĭ (lat. simĭlis, asemenea. V. semăn 2). Care seamană cu tine, aproapele tăŭ, om: ĭubește-l pe seamănu tăŭ ca pe tine însuțĭ, semeniĭ noștrĭ. Fără seamăn, fără egal, fără asemănare, fără păreche, fără potrivă: un viteaz fără seamăn. A nu avea seamăn, a nu avea egal, a-ĭ întrece pe toțĭ. – Și fem., pl. semene: semenele noastre. Fals semen în L. M. Cp. cu geamăn, geamăt.
SEAMĂN s. egal, pereche, potrivă, seamă. (Nu are ~ în lume.)
SEMEN s. aproapele (art.), (înv. și pop.) soț, (înv.) priatnicul (art.). (Ajută-ți ~!)
SEMEN s. (TEHN.) ghin. (~ pentru tăierea copcilor în gheață.)
SEMAN-SEMEN. Temă incertă, de origine complexă, cf. ucr. Ceмeн < Simeon (Grinc), omofon cu Semen de altă origine, în uz la moți și crișeni (O. Dens); cf. și unele cuvinte ca: subst. semen și verbele omonime: a semăna („a pune sămînța” și „a fi la fel”). I. Seman: 1. – munt. (16 B II 160); călăraș, 1655 (Sd IV 38); „județ” (17 B III 353); olt. (Hur); – vătămanul 1634 din Chelmești, mold./1 și un sat. 2. Scurtat: a) Sema (16 B VI 312); – vameș (17 A IV 217); b) Semul din Paia, olt. (Sur VI). 3. + Andrei sau Andron: Semandraact., A., act. 4. Semăn, munt. (16 B II 233); cf. Semănăuca, t. 5. Semeanu, I., munt. act. (Mz Pl I 138). 6. Cu schimbarea părții finale: Semac (16 B VI 254). 7. + subst. seimen: Săimanu, Ioan, act. și Sămanul, Gh., mold., 1804 (Sd XXI). 8. Cu schimb. p fin.: Samașcani s. 9. Săman, munt. (16 B I 100). II. Semen: 1. – olt. (Rel; Tis; 13-15 B 97; 16 B I 100, II 53, 233); – ard. (O Dens); 1202 (11-13 C I 25); boier (Flor 95); -escul, Vlad, mold. (16 A II 138); – zis Seman, Simeon și Simion stolnic (15 B 97, 105 etc.) an 1437-1445. 2. Semenea și Seminea b. (C Bog); Semenea și Semeni ss. Cf. m-tele Semenic din Banat. 3. Seamen, Vîrlan, olt. (AO III 249). 4. Sămen, Miloiu, olt. (Sd XV 327); -u, I. -ul, C., olteni (Sd XXII). 5. – +șa: Semșa, din Răsnicel, olt. (Sur VI). III. Srb.-cr. Semko, Simka < Simeon (Rad 82 p. 147). 1. Semca spătar (16 B I 62, IV 367); – sulger (ib 131); olt. (Tis). 2. Semcuța, b. Ard. V. și Siminc Partea II-a.
Semen, -ea, -escul, -i, v. Seman II 1.

semen dex

Intrare: semen
semen substantiv masculin
Intrare: seamăn
seamăn substantiv masculin
semen substantiv masculin
samăn substantiv masculin
Intrare: Semen
Semen