semeție definitie

16 definiții pentru semeție

SEMEȚÍE, s. f. 1. Mândrie, fală; trufie, îngâmfare, orgoliu. 2. Curaj, îndrăzneală; avânt. [Var.: (reg.) sumețíe s. f.] – Semeț + suf. -ie.
SUMEȚÍE s. f. v. semeție.
SEMEȚÍE, s. f. 1. Mândrie, fală; trufie, îngâmfare, orgoliu. 2. Curaj, îndrăzneală; avânt. [Var.: (reg.) sumețíe s. f.] – Semeț + suf. -ie.
SUMEȚÍE s. f. v. semeție.
SEMEȚÍE s. f. 1. Mîndrie, fală; (depreciativ) trufie, îngîmfare, orgoliu. Moș Gheorghe Soare înaintă... urcînd scărițele de piatră cu semeție și încredere, mîndru ca un mire. MIHALE, O. 520. Iată trăsurile acelei figuri ce-nsuflă îndată un simpatic respect și pe care o susține cu oareșice mîndrie portul drept al trupului și gugiumanul de samur, așezat cu semeție pe cap. ODOBESCU, S. I 262. Cei bogați... vorbesc din avuție Și se țin în semeție. TEODORESCU, P. P. 101. 2. Curaj, îndrăzneală; avînt. Șovăia pierzîndu-și mintea de putere părăsit... Semeția lui – minciună; vitejia lui – poveste. MACEDONSKI, O. I 118. Ai noștri izbesc cu semeție pe turci și tătari și îi iau în goană. BĂLCESCU, O. II 49. – Variantă: (regional) sumețíe (C. PETRESCU, C. V. 353, ALECSANDRI, T. 1399, NEGRUZZI, S. I 141) s. f.
SUMEȚÍE s. f. v. semeție.
semețíe s. f., art. semețía, g.-d. semețíi, art. semețíei
semețíe s. f., art. semețía, g.-d. art. semețíei; pl. semețíi
SEMEȚÍE s. 1. v. măreție. 2. mândrie, (pop.) dârzenie, făloșenie, făloșie. (O ținută plină de ~.) 3. v. curaj. 4. v. îngâmfare.
SEMEȚÍE s. v. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu.
Semeție ≠ simplețe, simplitate
SEMEȚÍE ~i f. 1) Caracter semeț; fală; măreție. 2) Atitudine de superioritate nejustificată fața de alții; fală; măreție; îngâmfare; înfumurare; fudulie; mândrie. [G.-D. semeției] /semeț + suf. ~ie
semeție f. aroganță.
semețíe (Munt.) și sumețíe (Mold.) f. (d. semeț, sumeț). Rar azĭ. Mîndrie foarte mare, mare încredere în sine, trufie. – Vechĭ să, sî- și si-.
semeție s. v. AROGANȚĂ. IMPERTINENȚĂ. INSOLENȚĂ. MĂGĂRIE. NECUVIINȚĂ. NEOBRĂZARE. NERUȘINARE. OBRĂZNICIE. SFRUNTARE. TRUFIE. TUPEU.
SEMEȚIE s. 1. grandoare, maiestate, măreție. (~ piscurilor albe de zăpadă.) 2. mîndrie, (pop.) dîrzenie, făloșenie, făloșie. (O ținută plină de o falnică ~.) 3. bărbăție, bravură, curaj, cutezanță, dîrzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, temeritate, (livr.) intrepiditate, petulanță, (rar) cutezare, (pop. și fam.) suflet, (pop.) inimă, voinicie, (înv.) dîrzie, îndrăznire, mărinimie, semețire, (grecism înv.) taros. (~ unui viteaz.) 4. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

semeție dex

Intrare: semeție
semeție substantiv feminin
sumeție