Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru semanticism

SEMANTICÍSM s. n. (Astăzi rar) Curent neopozitivist care, pornind de la problemele filosofice ridicate de formalizare, contestă caracterul obiectiv al cunoașterii la nivelul treptei raționale. – Din rus. semantițism.
SEMANTICÍSM s. n. (Astăzi rar) Curent neopozitivist care, pornind de la problemele filozofice ridicate de formalizare, contestă caracterul obiectiv al cunoașterii la nivelul treptei raționale. – Din rus. semantițizm.
SEMANTICÍSM s. n. Curent idealist răspîndit în unele țări din Apus care susține că principala problemă a filozofiei ar fi limba, pe care o identifică cu logica și cu realitatea obiectivă, înlocuind cercetarea științifică a realității prin analiza scolastică a sensului cuvintelor. Semanticismul rupe limba nu numai de istorie, ci și de gîndire, reducînd-o la un sistem de semne arbitrare. GRAM. ROM. I 9.
semanticísm s. n., pl. semanticísme
SEMANTICÍSM s. v. semantică.
SEMANTICÍSM s.n. Filozofie semantică. [Var. semantism s.n. / < rus. semantițism, cf. fr. sémantisme].
SEMANTICÍSM s. n. curent în lingvistica contemporană care susține că principala problemă a filozofiei ar fi limba, pe care o identifică cu logica și cu realitatea obiectivă, încercând să înlocuiască cercetarea științifică a realității cu analiza formală a sensului cuvintelor. (< rus. semantițism)
SEMANTICÍSM n. Curent în filozofia contemporană, care susține că problema principală a filozofiei este interpretarea sensului cuvintelor; filozofie semantică. /semantică + suf. ~ism
SEMANTICISM s. (FILOZ.) semantică.
SEMANTICÍSM s. n. (< rus. semantițism): curent lingvistic idealist, apărut la începutul secolului al XX-lea, care susține că principala problemă a filozofiei este limba, pe care o identifică cu logica și cu realitatea obiectivă, înlocuind cercetarea științifică a realității prin analiza formală a sensului cuvintelor.

semanticism definitie

semanticism dex

Intrare: semanticism
semanticism