semantic definitie

13 definiții pentru semantic

SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri; semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -e, adj. (Lingv.) Care ține de semantică, care se referă la sensurile cuvintelor. Cuvîntul are o formă (sonoră) și un sens (înțeles, însemnare sau, mai rar, accepție), un element formal și unul semantic. IORDAN, L. R. 37.
semántic adj. m., pl. semántici; f. semántică, pl. semántice
semántic adj. m., pl. semántici; f. sg. semántică, pl. semántice
SEMÁNTIC adj., s. 1. adj. (LINGV.) semasiologic. (Modificări ~ suferite de un cuvânt.) 2. s., adj. (FILOZ.) semanticist. (~ii provin din logica simbolică.)
SEMÁNTIC, -Ă adj. Referitor la sensurile cuvintelor; semasiologic. [< fr. sémantique, cf. gr. semantikos < sema – semn].
SEMÁNTIC, -Ă I. adj. referitor la semantică; semasiologic. ♦ câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția lor în timp; semasiologie. ◊ sens lexical; (p. ext.) semnificație; semantism. ♦ ă artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor în limbajul literar. 2. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate. ♦ (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic și pragmatic. 3. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj. ◊ teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat. (< fr. sémantique)
SEMÁNTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de semantică; propriu semanticii. Valoare ~că. Studiu ~. /<fr. sémantique
semantic a. ce ține de semasiologie.
*semántic, -ă adj. (vgr. semantikós, d. semaino, însemn, am însemnare. V. simandicos). Gram. Relativ la însemnarea cuvintelor: valoarea semantică a unuĭ cuvînt. S. f., pl. ĭ. Știința evoluțiuniĭ înțelesurilor. Adv. În privința semanticiĭ.
SEMANTIC adj., s. 1. adj. (LINGV.) semasiologic. (Modificări ~ suferite de un cuvînt.) 2. s., adj. (FILOZ.) semanticist. (~ii provin din logica simbolică.)
SEMÁNTIC, -Ă adj. (< fr. sémantique, cf. gr. semantikos < sema – semn): în sintagmele conținut semantic, evoluție semantică, modificare semantică, structură semantică și teorie semantică (v.).

semantic dex

Intrare: semantic
semantic adjectiv