Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

9 defini╚Ťii pentru semantem

SEMANT├ëM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de baz─â a cuv├óntului, ├«n cadrul unei familii lexicale (egal─â, de obicei, cu r─âd─âcina cuv├óntului), considerat─â ca purt─âtoare a sensului lexical. ÔÇô Din fr. s├ęmant├Ęme.
SEMANT├ëM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate de baz─â a cuv├óntului, ├«n cadrul unei familii lexicale (egal─â, de obicei, cu r─âd─âcina cuv├óntului), considerat─â ca purt─âtoare a sensului lexical. ÔÇô Din fr. s├ęmant├Ęme.
SEMANTÉM, semanteme, s. n. (Lingv.) Unitate semantică de bază a cuvîntului.
semant├ęm s. n., pl. semant├ęme
semant├ęm s. n., pl. semant├ęme
SEMANT├ëM s.n. Unitate de baz─â a unui cuv├ónt ├«n cadrul unei familii lexicale, purt─âtoare a sensului lexical. [< fr. s├ęmant├Ęme, cf. gr. semainen ÔÇô a ├«nsemna].
SEMANT├ëM s. n. (lingv.) cea mai mic─â unitate semantic─â a unui cuv├ónt, identificabil─â adesea cu r─âd─âcina acestuia, care constituie suportul semnifica╚Ťiei lexicale; lexem. (< fr. s├ęmant├Ęme)
SEMANT├ëM ~e n. lingv. Parte de cuv├ónt considerat─â ca purt─âtoare a sensului lexical. /<fr. s├ęmanteme
SEMANT├ëM s. n. (< fr. s├ęmanth├Ęme, cf. gr. semainen ÔÇô a ├«nsemna): v. lex├ęm.

Semantem dex online | sinonim

Semantem definitie

Intrare: semantem
semantem substantiv neutru