SAIDECÁR, saidecari, s. m. (Înv.) Meșter care lucra odoare bisericești. [Var.: seidicár s. m.] – Din tc. sadekár.

SEIDICÁR s. m. v. saidecar.

SAIDECÁR, saidecari, s. m. (Înv.) Meșter care lucra odoare bisericești. [Var.: seidicár s. m.] – Din tc. sadekár.

SEIDICÁR s. m. v. saidecar.

SAIDECÁR, saidecari, s. m. (Învechit; și în forma seidicar) Meșter care lucra în fir odoarele bisericești. Este un studiu curios asupra acelei arte a... cusăturilor religioase... exercitată de breslele seidicarilor și ceaprazarilor. ODOBESCU, S. I 347. – Variantă: seidicár s. m.

SEIDICÁR s. m. v. saidecar.

saidecár (înv.) (sai-) s. m., pl. saidecári

saidecár s. m. (sil. sai-), pl. saidecári

saidecár (saidecári), s. m. – Bijutier, argintar. Tc. (per.) sade-kiar (Șeineanu, II, 307). Sec. XVIII, înv.

SAIDECÁR ~i m. Meșter argintar care broda cu fier odoarele bisericești. /<turc. sadekâr

saidecar m. meșter argintar, broda în fireturi odoarele bisericești: breslele saidecarilor și ceaprazarilor OD. [Turc. SADE KYAR, lit. lucrător în (aur) curat].

saĭdecár m. (turc. pers. sade-kiar, d. sade, curat, sadea, subînț. „aur”, și kiar, lucrător). Vechĭ. Argintar care lucra odoare bisericești ș.a. – Și seĭdicar.

seĭdicár V. saĭdecar.