sef definitie

49 definiții pentru sef

ex-șef, ~ă smf [At: GHEREA, ST. CR. I, 274 / Pl: ~i, ~e / E: ex- + șef] Fost șef.
SAFÉ s. n. v. seif.
SAFÉU s. n. v. seif.
SEF s. n. v. seif.
SEIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe.
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.
SAFÉ s. n. v. seif.
SAFÉU s. n. v. seif.
SEF s. n. v. seif.
SÉIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează, de obicei într-o instituție bancară, bani, hârtii și obiecte de valoare; casă de bani. ♦ Încăpere specială, bine asigurată (la arhive sau la biblioteci publice), în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. [Var.: safé, saféu, sef s. n.] – Din engl. safe.
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.
SAFÉ s. n. v. seif.
SAFÉU s. n. v. seif.
SEF s. n. v. seif.
SEIF, seifuri, s. n. Dulap sau ladă de fier în care se păstrează (de obicei într-o instituție bancară) bani, hîrtii și obiecte de valoare; casă de bani. (Atestat în forma sef) Filioreanu asfixiase cu depozite sefurile unei bănci bine garantate. BASSARABESCU, S. N. 176. ♦ Încăpere specială (la arhive, biblioteci publice) în care se păstrează manuscrise, documente și alte obiecte de valoare. – Variante: sef (sub influența ortografiei engleze și franceze), saféu, safé s. n.
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o instituție, o organizație, o armată etc. Caporalul Florea Costea era șeful vagonului în care călătorea Mitrea. SADOVEANU, M. C. 82. Era acum cu adevărat șeful familiei. CAMIL PETRESCU, U. N. 27. Tatăl lui, mare moșier, fusese în județ șeful partidului conservator. BUJOR, S. 157. ◊ Fig. Opinia mea e că cu încetul această revistă se va face șeful ce dorim. GHICA, A. 427. ◊ Șef de cabinet v. cabinet. Șef de post = comandant al unui post de poliție, de jandarmi, de grăniceri etc. A doua zi dimineața, Costandin veni iarăși, împreună cu șeful de post, întors de la Oltenița. DUMITRIU, N. 244. Batista, inelul sau tabacherea unui șef de post. sînt talismanuri pentru santinelă, care lasă liberă trecerea bărcii fără control. BART, E. 326. Șef de echipaj = persoană care conduce echipajul unui vapor. «Echipajul la posturile de plecare» răsună vocea șefului de echipaj. BART, S. M. 14. Șef de gară (sau al gării) = funcționar care conduce serviciul într-o gară. Are chiar vremea să vadă pe șeful gării lîngă linie. SP. POPESCU, M. G. 29. Șef de catedră = profesor universitar care are direcția activității și a lucrărilor din cadrul unei discipline de studiu într-o facultate. Șef de birou = funcționar care conduce lucrările dintr-un birou (avînd un grad superior în ierarhia administrativă). Proaspăt primenit și îmbrăcat corect ca un șef de birou luni dimineața, se așeza la masa de scris. C. PETRESCU, C. V. 142. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; mai-mare, superior. Primul om pe care trebuia să-l văd... era firește judecătorul, șeful meu. GALACTION, O. I 93. Inițiații erau formați în grupuri de cîte zece, fiecare frate cunoscînd numai pe șeful său imediat. GHICA, S. A. 148. ♦ (La vocativ) Cuvînt cu care cineva se adresează, familiar, unei persoane, indiferent de gradul ierarhic al acesteia. Alergi cu mine, șefule, dacă nu vrei să legi măgarul la gard. PAS, Z. i 152. Stai, șefule, ascultă, că acuma vine tea cea mai tare! REBREANU, R. II 24. 2. (Regional, m.) Fiecare dintre stîlpii de susținere fixați la colțurile casei sau în pereți (și în care se fixează ușile și ferestrele).
contábil-șéf s. m. (dar contabilul său șef), pl. contábili-șéfi
inspéctor-șéf s. m., pl. inspéctori-șéfi
redáctor-șéf s. m., pl. redáctori-șéfi
redáctor-șéf adjúnct s. m. + adj.
seif [pron. seif] s. n., pl. séifuri
șef s. m., pl. șefi
redáctor-șef s. m., pl. redáctori-șefi
redáctor-șef adjúnct s. m. + adj.
seif s. n., pl. séifuri[1]
șef s. m., pl. șefi
SEIF s. casă de bani.[1]
ȘEF s. 1. v. superior. 2. v. conducător. 3. v. conducător. 4. (MUZ.) șef de orchestră = dirijor. 5. (MIL.) cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vârhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oștirii.) 6. v. conducător.
SAFÉ s.n. v. seif.
SAFÉU s.n. v. seif.
SEF s.n. v. seif.
SEIF s.n. Casă de bani. ♦ Încăpere bine asigurată folosită pentru păstrarea banilor, a hârtiilor și a obiectelor de valoare. [Pron. seif, var. safe, safeu, sef s.n. / < engl. safe].
ȘEF, -Ă s.m. și f. Persoană care se găsește în fruntea unei instituții, a unei organizații, a unei armate etc.; conducător, cap, căpetenie. [< fr. chef].
SEIF s. n. casă de bani. ◊ încăpere bine asigurată, pentru păstrarea banilor, a hârtiilor și a obiectelor de valoare. (< engl. safe)
ȘEF, -Ă s. m. f. 1. persoană care conduce un colectiv, o instituție, o organizație, un compartiment de muncă etc.; conducător (II). ♦ ~ de orchestră = dirijor. 2. ~ de lucrări = grad didactic în învățământul superior, între asistent și conferențiar. (< fr. chef)
șef (-fi), s. m.1. Conducător, cap. – 2. (Arg.) Nene, bade. Fr. chef. – Der. șefie, s. f. (conducere); șefuleasă, s. f. (nevastă de șef; Arg., femeie, fato!), curios der. cu suf. f. -easă, pornind de la forma art. șeful, sau mai probabil cu l expresiv infix; subșef, s. m., după fr. sous-chef.
SEIF ~uri n. 1) Dulap sau ladă specială în care se păstrează bani, hârtii de valoare, documente, obiecte de preț; casă. 2) Încăpere, special amenajată, în care se află asemenea dulapuri. [Monosilabic] /<engl. safe[1]
ȘEF ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care se află la conducere; conducător; cap. ~ de policlinică. 2) Persoană aflată într-un post înalt, luată în raport cu altele din subordinea sa; superior. Bucătar-~. Medic-~. /<fr. chef
șef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care oprește ieșirea căldurii după ce s-a stins focul.
șef m. cel ce e în frunte, cel ce dirijează sau comandă: șeful armatei, șef de biurou, de orchestră (= fr. chef).
*șef m. (fr. chef, d. lat. caput, cap). Cap, căpitan, comandant, director, maĭ-mare: regele e șefu statuluĭ; șef de gară, de bĭuroŭ, de orchestră. – Fam. și fem. șefă (ca membră). V. ajutor.
SEIF s. casă de bani.
ȘEF s. 1. superior. (~ul și subalternii săi.) 2. conducător, (fam.) ștab. (~ al unei instituții.) 3. conducător, vătaf, (înv.) staroste. (~ al breslei cojocarilor.) 4. (MUZ.) șef de orchestră = dirijor. 5. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, (înv. și reg.) tist, (Transilv.) birău, (înv.) călăuz, căpitan, comandir, nacealnic, povățuitor, proprietar, tocmitor, vîrhovnic, voievod, (latinism înv.) prepozit. (~ al oștirii.) 6. conducător, (rar) diriguitor, (înv.) principal. (~ al mișcării de eliberare.)
bucătar-șef s. m. sg. (tox.) șeful unui laborator clandestin de preparare a drogurilor.
caraliu-șef s. m. sg. ministru de interne.
ceasu’, șefu! expr. (adol.) (la fotbal) ai atins mingea cu mâna!; ai făcut henț!
safé! interj. s-a făcut!, e-n regulă!
ȘEF DE BANDĂ caid, capelmaistru, carete, călifar, faraon, jupânar, mahăr, naș, pașă, regizor, shogun, staroste.
șefu’ s. m. (la vocativ) termen cu care cineva se adresează unei persoane socotite egală sau inferioară.

sef dex

Intrare: șef
șef admite vocativul substantiv masculin
Intrare: seif
seif substantiv neutru
safe
safeu
sef
Intrare: contabil-șef
contabil-șef admite vocativul substantiv masculin
Intrare: redactor-șef
redactor-șef admite vocativul substantiv masculin
Intrare: inspector-șef
inspector-șef substantiv masculin