LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa.

LĂSÁTA s. f. art. v. lăsat1.

SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

SÉCOL, secole, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de la unitate până la completarea sutei inclusiv); răstimp de o sută de ani (socotit de la orice dată); veac. ♦ Fig. Veșnicie. ♦ (La pl.) Timpul considerat în desfășurarea lui; p. ext. generațiile contemporane acestor etape de desfășurare. 2. Epocă istorică dominată de un eveniment sau de o personalitate excepțională. Secolul lui Pericle. 3. (înv.; în sintagma) Secolul de mijloc = Evul Mediu. [Pl. și: (înv., m.) secoli. – Var.: (înv.) sécul s. m.] – Din lat. saeculum, it. secolo.

SÉCUL s. m. v. secol.

LĂSÁT1 s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau lăsata) secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsáta s. f. art.] – V. lăsa.

LĂSÁTA s. f. art. v. lăsat1.

SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. ◊ Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

SÉCOL, secole, s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de la unitate până la completarea sutei inclusiv); răstimp de o sută de ani (socotit de la orice dată); veac. ♦ Fig. Veșnicie. ♦ (La pl.) Timpul considerat în desfășurarea lui; p. ext. generațiile contemporane acestor etape de desfășurare. 2. Epocă istorică dominată de un eveniment sau de o personalitate excepțională. Secolul lui Pericle. 3. (Înv.; în sintagma) Secolul de mijloc = evul mediu. [Pl. și: (înv., m.) secoli. – Var.: (înv.) sécul s. m.] – Din lat. saeculum, it. secolo.

SÉCUL s. m. v. secol.

LĂSÁT s. n. (Numai în expr.) Lăsatul- (sau lăsata-) secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului mare); petrecere, ospăț care se face de obicei cu acest prilej. Am fost cu ei în seara de lăsata-secului. GALACTION, O. I 96. Aseară a fost lăsata-secului. CARAGIALE, O. I 99. În ziua de lăsatul-secului de postul Sîn-Petrului, făcînd mama un cuptior zdravăn de alivenci... cheamă pe mătușa Măriuca. CREANGĂ, A. 59. – Formă gramaticală: lăsata s. f. art.

LĂSÁTA s. f. art. v. lăsat.

SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. (Despre fîntîni, izvoare) Lipsit de apă, din care a dispărut apa; uscat. Trecem prin pădure, prin albia seacă a unui șuvoi. SADOVEANU, O. VII 193. Dă și ea... de fîntîna cea mîlită și seacă și părăsită. CREANGĂ, P. 291. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. fără rod, arid, neproductiv; pustiu. Sub pași răsună Cîmpul sec și înghețat. ALECSANDRI, P. III 357. ♦ (Despre lucruri) Care este lipsit sau care dă impresia că este lipsit de umezeală. Se ridică... atinse cu buza ei seacă lacrîma cea răce și o supse în adîncul sufletului său. EMINESCU, N. 4. Muiați în lapte o cojiță Și le dați ca să înghiță, Să nu stea cu gura seacă. TEODORESCU, P. P. 172. Frunză verde foi de varză, Vezi urîtul, focu-l arză, Șede-n deal pe piatră seacă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 463. ◊ Timbru sec = ștampilă în relief, imprimată pe anumite acte, cu o mașină specială, fără tuș. Regim sec = regim care prevede interzicerea băuturilor spirtoase. Tuse seacă = tuse uscată, fără flegmă. Ș-atunci îl apuca o tuse seacă, ce-i sfărîma pieptul. VLAHUȚĂ, N. 41. Ger sec = ger uscat, fără zăpadă; frig mare, năprasnic. ◊ Expr. A scoate (sau, rar, a aduce) ceva (și) din piatră seacă = a dobîndi ceva cu orice preț, indiferent de condiții; a izbuti într-o întreprindere foarte grea. De nu mi-a aduce sluga mea sălăți de acestea și din piatră seacă, mare lucru să fie. CREANGĂ, P. 211. 2. (Despre recipiente, cavități) În care nu se află nimic; gol, deșert. Ciocoi mă-ntreabă de carte: Eu le-arăt flinta la spate, Să citească, de se poate. Eu le spui că este goală, Dar ciocoii fug să moară; Eu le spui că este seacă, Dar ciocoii fug de crapă. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Fig. Acum destul cu plînsul, căci inima ți-e seacă Și, chiar de ți-ar fi plină, e timp să-i zici destul. MACEDONSKI, O. I 213. ◊ Nucă seacă = nucă fără miez, cu miezul nedezvoltat. Frunză verde nucă seacă, Rîdeți, ochilor, oleacă. BELDICEANU, P. 107. Ochi sec = orbită a ochiului goală. O mînă îi lipsea din umeri și ochiul drept l-avea sec. VISSARION, B. 91. ◊ Loc. adv. În sec = în gol. Ceasul tîrziu... își țipa întîia sa notă ascuțită pe toaca de oțel atîrnată în sec. HOGAȘ, DR. II 61. ◊ (Substantivat, în expr.). A înghiți în sec = a înghiți în gol, fără a avea ceva în gură; a se reține de la ceva, a-și înfrîna o dorință (mai ales dorința de a mînca ceva). Profesorul înghite în sec, oarecum rușinat, și se retrage alături de ceilalți trei. SAHIA, N. 53. Lui Gheorghe i se părea că un nod îi înecă suflarea. Înghițea mereu în sec, ținîndu-se cît putea să nu plîngă și el; îi era rușine față de Jrina. BUJOR, S. 62. Pîrvu-nghiți în sec de cîteva ori și, fără să scoată un cuvînt, se sculă și ieși. VLAHUȚĂ, N. 129. ♦ (Despre membrele corpului omenesc) Lipsit de viață; atrofiat, paralizat. Mînă seacă. 3. (Mai ales în loc. adj. de sec) Care nu este de dulce; de post. Aceste două zile [miercurea și vinerea] sînt de sec. MARIAN, NA. 409. ◊ Vinerea seacă = vinerea din ajunul paștelui (în care creștinii țin post); vinerea mare. În vinerea seacă ne-am trezit vindecați taftă. CREANGĂ, A. 32. ◊ (Substantivat, în expr.) A se lăsa secul v. lăsa (8). Lăsatul- (sau lăsata-)secului v. lăsat. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, de folos. L-a adus în grădină de dimineață, ca pe o femeie, să-i laude florile cu niște vorbe seci, pe cînd ar fi trebuit să meargă mai întîi la grajduri. ISPIRESCU, L. 20. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin mijlocul unor vise turburi și seci. EMINESCU, N. 23. Dar în oarba-mi lăcomie Pentru-o seacă avuție, Am împins în grea urgie Pe sărmanul meu popor. ALECSANDRI, P. A. 103. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără-rost; fără efect. Umblînd mai multă vreme în sec, se întoarse la locul de despărțire. ISPIRESCU, L. 220. 5. Prost, fără minte. Din capul... ăla sec nu crez să fi ieșit cuvinte înțelepte. ISPIRESCU, L. 178. Dar al vostru sec părinte Cum nu și-a adus aminte Ceea ce i s-a-ntîmplat Cînd își părăsi locașul Și din gură lăsă cașul? ALEXANDRESCU, M. 340. ◊ (Substantivat) Mă secule! zice unchiul, Ți-e destul... Pleacă! CARAGIALE, P. 47. Așa el se duse ca un sec și prost, Și ținu, săracul, ș-a doua zi post. PANN, P. V. III 17. 6. (Despre oameni și despre manifestările lor) Lipsit de afectivitate, de căldură; aspru, rece. Ascultă, camarade... îl întrerupse Vieru, cu glas sec. Ceea ce spui tu duce la ștreang. CAMILAR, N. I 36. ◊ (Adverbial) Colonelul arătă cu mîna spre Abramovici și spuse sec: luați-l! SAHIA, N. 82. Toată lumea, cu mic cu mare, să iasă in capul satului! porunci Petre, ascuțit și sec. REBREANU, R. II 233. 7. Tare, puternic, dîrz. Masa poporului, care nu știa să meargă la băi și nici nu avea cu ce, sta acasă, ducînd șartul vieții ca întotdeauna, cu o încordare de voință seacă, așteptînd ca ziua de mîine să aducă prăpastia. D. ZAMFIRESCU, R. 52.

SÉCOL, secole, s. n., și secoli, s. m. 1. Interval de timp de o sută de ani, socotit de la anul unu pînă la anul o sută, de la anul o sută pînă la anul două sute inclusiv etc.; răstimp de o sută de ani (socotit de la orice dată); veac. Traficul cu sclavi negri s-a practicat aici mai mult ca oriunde. Secole de-a rîndul a fost cea mai mare bursă a sclavajului negru. RALEA, O. 38. Astfel miile de secoli cu vieți, gîndiri o mie, Adormite și bătrîne s-adîncesc in vecinicie. EMINESCU, O. IV 133. Cînd am început a înțelege cele ce se petrec în lume, intrase de curînd, în cursul timpului, un secol nou, secolul al XIX-lea, secol mare și luminos. GHICA, S. A. 27. O luptă care trebuia să ție mai patru secoli începu atunci, luptă în care romînii vărsară șiroaie de sînge. BĂLCESCU, O. II 12. ♦ Fig. Imensitate de timp, veșnicie. Cine-ar putea să spună Cîți secoli au trecut De-o lună, De cînd nu te-am văzut? TOPÎRCEANU, B. 30. Bani n-am mai văzut de-un secol. EMINESCU, N. 42. ♦ (La pl.) Timpul considerat în desfășurarea lui; p. ext. generațiile contemporane acestor etape de desfășurare. Și-atunci gîndurile mele îndărăt prin secoli trec Și zburînd prin Capitoliu se opresc pe-Olimpul grec. COȘBUC, P. II 139. De-oi muri -își zice-n sine- al meu nume o să-l poarte Secolii din gură-n gură și l-or duce mai departe. EMINESCU, O. I 133. Mărețul Turn... a cărui origină în secoli s-a repus. ALEXANDRESCU, M. 10. 2. Epocă istorică dominată de un eveniment sau de o figură excepțională. Secolul lui Pericle. ◊ (Învechit) Secolul de mijloc = evul mediu. Ar fi un studiu interesant... a comenta toate antichitățile secolului nostru de mijloc. ODOBESCU, S. I 337. – Variantă: sécul, seculi (EMINESCU, N. 32), s. m.

SÉCUL s. m. v. secol.

!Lăsátul-sécului/Lăsáta-sécului (sărbătoare) s. propriu n. / f.

sec adj. m., f. seácă; pl. m. și f. seci

sécol s. n., pl. sécole; abr. sec.

lăsáta-sécului s. f.

lăsátul-sécului s. n.

sec adj. m., f. seácă; pl. m. și f. seci

sécol s. n., pl. sécole

SEC adj. 1. v. secat. 2. v. arid. 3. v. uscat. (Tuse seacă.) 4. găunos, gol. (Nuci ~.) 5. (Transilv.) secăreț, (Olt.) secățiu. (Boabe de cereale ~.) 6. (reg.) sterp. (Varză seacă.)

SEC adj. v. aspru, atrofiat, costeliv, degenerat, deșert, flămând, flămânzit, gol, înfometat, jigărit, nefertil, neîncărcat, nemâncat, neproductiv, neroditor, nesătul, paralizat, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, răstit, ridicat, sărac, secetos, sfrijit, simplu, slab, slăbănog, steril, sterp, uscat, uscățiv, vid.

SEC adj., s. v. bleg, incapabil, infirm, invalid, nătăfleț, nătărău, nătâng, necapabil, neghiob, neputincios, nerod, netot, prăpădit, prost, prostănac, schilod, slăbănog, stupid, tont, tontălău.

SEC s. v. post.

SÉCOL s. veac, (înv.) sută. (În cursul ~ului al XVI-lea.)

SECOLUL DE MÍJLOC s. v. evul mediu.

Sec ≠ alcoolizat, umed

SÉCOL s.n. 1. Interval de timp de o sută de ani; veac. ♦ (Fig.) Perioadă de timp care pare a fi foarte lungă; veșnicie. 2. Epocă istorică dominată de un eveniment de seamă, de o personalitate excepțională. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < lat. saeculum, cf. it. secolo].

SÉCOL s. n. 1. interval de timp de o sută de ani; veac. ◊ (fam.) perioadă de timp foarte lungă; (p. ext.) veșnicie. 2. epocă istorică dominată de un eveniment de seamă, de o personalitate excepțională. (< lat. saeculum, it. secolo)

sec (-eácă), adj. – 1. Uscat, fără apă. – 2. Gol, deșert. – 3. Privat, lipsit de. – 4. Prost, obtuz, tont. – 5. (Trans.) Slab, descărnat. – Mr., istr. sec, megl. seac. Lat. sĭccus (Pușcariu 1569; REW 7897), cf. it. secco, prov., fr., cat. sec, sp., port. seco. Pentru ultimul sens, cf. ALR, I, 62. – Der. sec, s. n. (post, mîncare de post); seca, vb. (a usca, a deseca; a goli, a evacua; a se epuiza), mr. sec, sicare, istr. sec, din lat. sĭccāre (Pușcariu 1570; REW 7894); secăciu (var. secățiv), adj. (uscățiv), var. ca uscățiv; secăciune, s. f. (uscăciune, secetă), pe care Candrea îl derivă din lat. sĭccatiōnem; secătui, (a epuiza); secătură, s. f. (fleac, moft, plantă; tont; meseriaș, netrebnic); secetă, s. f. (uscăciune), probabil de la *secet < seca, ca tunet < tuna, urlet < urla etc. (der. din lat. sĭccĭtas, susținută de Cihac, I, 251; Candrea, Éléments, 27; Pușcariu 1576; REW 7896, este improbabilă deoarece ne-am fi așteptat la un *secetate); secetos, adj. (sec, arid). – Din rom. provin în mag. szék „vad” (Drăganu, Dacor., VII, 199), szécita „secetă” (Edelspacher 23).

LĂSÁT n. 1) v. A LĂSA. 2): Lăsatul (sau lăsata) secului ultima zi înainte de începerea unui post. /v. a (se) lăsa

SEC seácă (seci) 1) Care este lipsit de apă sau de umezeală; uscat. Teren ~. ◊ Tuse seacă tuse fără expectorație. Ger ~ ger uscat, fără zăpadă. Vin ~ vin nealcoolizat. A mânca de ~ a posti. 2) și fig. Care nu are nimic în interior; gol; deșert. Nucă seacă. ◊ Cap ~ om prost. În ~ a) în gol; b) în zadar. A înghiți în ~ a) a înghiți fără a avea ce înghiți; b) a-și înfrâna o dorință. 3) (despre membre) Care nu funcționează; atrofiat. Mână seacă. 4) și adverbial (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de căldură sufletească; rece. /<lat. siccus

SÉCOL ~e n. 1) Perioadă de timp egală cu o sută de ani; veac. 2) fig. Perioadă foarte lungă de timp; veșnicie. 3) Perioadă de timp considerată ca fiind o unitate istorică cu anumite caracteristici specifice. /<lat. saecculum, it. secolo

sec a. 1. lipsit de apă; 2. gol: nucă seacă; 3. fig. deșert: cap sec, vorbe seci; 4. neîncărcat: cu pușca seacă la vânătoare să nu pleci PANN; 5. fig. lipsit de: sec de minte, sec de noroc. [Lat. SICCUS]. ║ m. om sec de minte: secule! ║ n. 1. gol, vid: a da, a călca, a sări în sec; 2. post: lăsatul de sec; 3. doniță seacă: i-a ieșit cu sec.

secol n. 1. veac, răstimp de o sută de ani; 2. mare spațiu de timp: nu v’am văzut de un secol; 3. epocă celebră: secolul lui Pericle, lui August, lui Leon X, lui Ludovic XIV; 4. timpul în care trăim: descoperirile secolului; 5. se zice în raport cu gradul de civilizațiune, cu calitățile bune sau rele ale contemporanilor: a fi mai presus de secolul său; 6. în teologie: lumea, vieața lumească, în opozițiune cu cea religioasă.

Secu n. mănăstire de călugări în jud. Neamțu, zidită la 1560 sub Al. Lăpușneanu; ocolită de munți, ea are înfățișarea unei cetățui. Lupte între Eteriști și Turci (1821).

soare-sec n. durere de cap provenită prin insolațiune: descântec de soare-sec.

lăsát, -ă adj. Scoborît, dat în jos: cu perdelele lăsate. Părăsit: femeĭe lăsată. Hotărît, decis: lucru lăsat de Dumnezeŭ. S. n., pl. urĭ. Lăsare, acțiunea de a lăsa. Lăsatu (în vest lăsata) seculuĭ, prînzu saŭ cina pin care-țĭ ĭeĭ adiĭo de la carne și intri în post.

1) sec, seácă adj., pl. m. și f. secĭ (lat. siccus, sec, uscat, it. pg. secco, pv. fr. cat. sec, sp. seco). Prea uscat, prea lipsit de apă, prea copt: brînză seacă, ridiche seacă, pepene sec. Gol, deșert, fără mez orĭ conținut: nucă seacă, pungă seacă. Tuse seacă, tuse fără flegmă. Fig. Prost: om sec, cap sec, vorbă seacă. A scoate banĭ din peatra seacă, a cîștiga banĭ din orĭ-ce acțiune. S. n. pl. A da (a lovi) în sec, a lovi acolo unde nu se simte din cauza goluluĭ. A cădea ĭn sec, a calcă în aer (închipuindu-țĭ că calcĭ pe solid) și a fi expus căderiĭ. A inghiți în sec, a înghiți (de poftă) fără sa aĭ ceva în gură. A ĭeșĭ cuĭva înainte ca sec, a-ĭ ĭeșĭ cu cofa goală (ceĭa ce în popor se consideră de răŭ auguriŭ). A lăsa sec, a începe postu. Lăsatu seculuĭ saŭ (în vest) lăsata seculuĭ (saŭ de sec), sărbătoarea după care începe postu; mîncare, zile de sec, zile de post (ca Mercurca și Vinerea). V. frupt, dulce.

*sécol V. secul.

*sécul m., pl. e și m. (lat. séculum, generațiune, sex, timp de domnie, secul, d. secus, sexus, gen, sex; vgr. tékos). 1. Veac, timp de o sută de anĭ: a trăĭ un secul, creștiniĭ numără seculele de la nașterea luĭ Hristos, noĭ trăim in seculu al doŭăzecelea. 2. Epocă, timp (celebru): seculu luĭ Pericle, August, Leon X, Ludovic XIV. 3. Timp, lume: a trăĭ după obiceĭu secululuĭ. 4. Lumea civilă, viata lumească, în opoz. cu vĭata religioasă, și maĭ ales cu călugăria 5. Fig. Timp lung: banĭ n’am mai văzut de-un secul (Em.). – Și sécol (după it.). P. gen, cp. cu an, anĭ și veac, veacurĭ și în veciĭ vecilor.

sec adj. v. ASPRU. ATROFIAT. COSTELIV. DEGENERAT. DEȘERT. FLĂMÎND. FLĂMÎNZIT. GOL. ÎNFOMETAT. JIGĂRIT. NEFERTIL. NEÎNCĂRCAT. NEMÎNCAT. NEPRODUCTIV. NERODITOR. NESĂTUL. PARALIZAT. PIPERNICIT. PIRPIRIU. PRĂPĂDIT. PRIZĂRIT. RĂPCIUGOS. RĂSTIT. RIDICAT. SĂRAC. SECETOS. SFRIJIT. SIMPLU. SLAB. SLĂBĂNOG. STERIL. STERP. USCAT. USCĂȚIV. VID.

SEC adj. 1. secat, uscat, (înv. și reg.) sterp. (Albia ~ a unui rîu.) 2. arid, uscat, (rar) secetos, (înv. și reg.) secățiu, (înv.) secățiv. (Un teren de piatră ~.) 3. uscat. (Tuse ~.) 4. găunos, gol. (Nuci ~.) 5. (Transilv.) secăreț, (Olt.) secățiu. (Boabe de cereale ~.) 6. (reg.) sterp. (Varză ~.)

sec adj., s. v. BLEG. INCAPABIL. INFIRM. INVALID. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NECAPABIL. NEGHIOB. NEPUTINCIOS. NEROD. NETOT. PRĂPĂDIT. PROST. PROSTĂNAC. SCHILOD. SLĂBĂNOG. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

sec s. v. POST.

SECOL s. veac, (înv.) sută. (În cursul ~ al XVI-lea.)

secolul de mijloc s. v. EVUL MEDIU.

Lăsátul sécului – 1. (De Paști, în prima decadă a lui martie). Sărbătoare care marchează intrarea în postul Paștelui; se ține cu șapte săptămâni înainte de Paști și cu două zile înainte de începerea postului. Aveau loc petreceri cu joc, mâncare și băutură: „Era ultima duminică în care să făce verjel cu tinerii satului. Feciorii nămiau muzicanți și cu muzica străbăteau tot satu’ cântând și chiuind” (Bilțiu, 2009: 70-71; Bârsana). În fiecare gospodărie se prepara mâncare cu carne și se chefuia: „La lăsatu’ săcului oamenii mănâncă mâncăruri mai bune. Fiecare familie face o masă bogată” (idem; Vadu Izei); „Duminică sara, oamenii fac mâncăruri bune, mănâncă și petrec cu horincă” (idem; Poienile Izei). A doua zi, femeile curățau vesela cu cenușă, pentru a se pregăti de post: „Luni dimineață femeile leșiau toate vasele cu leșie de cenușă, ca să poți mânca de post din ele” (idem). 2. (De Crăciun, în 14 noiembrie). În sâmbăta și duminica dinaintea postului Crăciunului se organizează vergel (petrecere) – dans la șură – cu muzicanți, mâncare și băutură. Participă fetele și feciorii din sat. În gospodării, femeile își pregătesc vesela pentru zilele de post, fie spălând-o cu leșie, fie coborând din pod „vasele de post”. ♦ Potrivit tradiției, în această zi „pun în vasă crengi de măr, de păr, de piersic, pentru ca la Anu’ Nou să aibă boboci și să-nflorească” (Bilțiu, 2010: 47; Borșa).

SEACA 1. Com. în jud. Olt, situată în V. C. Boian; 2.196 loc. (2005). Biserica Sf. Troiță (1856), în satul S. 2. Com. în jud. Teleorman, situată în S. C. Boian, în lunca și pe terasele de pe stg. Dunării; 2.780 loc. (2005). Biserica Sf. Ioan Botezătorul (1821), în satul S.

SEACA DE CÂMP, com. în jud. Dolj, situată în C. Desnățuiului; 2.144 loc. (2005). Biserica Sf. Nicolae (1856), în satul S. de C.

SEACA DE PĂDURE, com. îm jud. Dolj, situată în SE piem. Bălăciței, pe râul Brabova; 1.323 loc. (2005). În satul S. de P., atestat documentar în 1535 cu numele de Siliștea Seacă, se află biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (1889-1891) și biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul (1854, reparată în 1890).

SEACA OPTĂȘANI v. Poboru.

SÉCOL (< lat., it.) s. n. 1. Interval de timp de o sută de ani (de la anul unu la anul o sută inclusiv); de ex. s. 21 – perioada de la 1 ian. 2001 până la 31 dec. 2100; răstimp de 100 de ani (socotit de la orice dată); veac. ♦ Fig. Perioadă imensă de timp; veșnicie. ♦ (La pl.) Timpul considerat în desfășurarea lui; p. ext. generațiile care trăiesc în aceste perioade. 2. Epocă istorică dominată de un eveniment de seamă, de o personalitate excepțională (ex. „secolul luminilor”, „secolul lui Pericle”).

SECOLUL 20, revistă lunară de literatură universală, editată de Uniunea Scriitorilor din România. Apare la București bianual (1957), anual (1958-1960), apoi lunar (din 1961). Din 2001 și-a schimbat denumirea în Secolul 21, fiind editată de Fundația Culturală Secolul 21, sub egida Uniunii Scriitorilor. Revista promovează schimbul de idei, prezintă fenomenul literar românesc în contextul universal, publică traduceri din literatura universală, însoțite de comentarii. În timpul „Războiului rece” și al „cortinei de fier”, a jucat un mare rol în cunoașterea literaturii și artei universale contemporane. Colaboratori: I. Hobana, Ștefan Augustin Doinaș, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ov.S. Crohmălniceanu, Geo Dumitrescu, Gellu Naum, M. Șora, V. Teodorescu, E. Jebeleanu, Fl. Potra, Dan Hăulică, Tatiana Nicolescu, A. Brezianu, N. Balotă ș.a.

SILIȘTEA SEACĂ v. Seaca de Pădure.

a avea creanga seacă expr. (pop.) a fi impotent

a intra în vinerea seacă expr. (intl.) a fi arestat, a fi închis.

a înghiți în sec expr. a dori / a pofti ceva ce are altcineva sau ce nu poate fi obținut ușor.

a stoarce apă din piatră seacă expr. a realiza un lucru imposibil.

cap sec expr. om prostănac / nătărău.