Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru secui

SEC├ÜI, secui, s. m. Persoan─â care face parte dintr-o popula╚Ťie maghiarizat─â, rezultat─â din amestecul unor popula╚Ťii turcice. ÔÇô Din magh. sz├ękely.
SEC├ÜI, secui, s. m. Persoan─â care face parte dintr-o popula╚Ťie de limb─â turcic─â asimilat─â de triburile maghiare pe care le-a ├«nso╚Ťit ├«n migra╚Ťiunea lor spre Europa ╚Öi care s-a a╚Öezat al─âturi de popula╚Ťia rom├óneasc─â ├«n partea de sud-est a Transilvaniei. ÔÇô Din magh. sz├ękely.
SEC├ÜI, secui, s. m. Persoan─â care face parte dintr-o popula╚Ťie maghiar─â, locuind ├«n partea de r─âs─ârit a Transilvaniei (Regiunea Autonom─â Maghiar─â). (Cu pronun╚Ťare regional─â) Deosebit de aceasta ei erau foarte pu╚Ťini ╚Öi s─âcuii mai mult de opt sute. B─éLCESCU, O. II 255.
sec├║i s. m., pl. sec├║i, art. sec├║ii
sec├║i s. m., pl. sec├║i, art. sec├║ii
SECU├Ź vb. (SILV.) a inela, (reg.) a certi, a ciungi, a plesura. (A ~ arborii.)
sec├║i (-i), s. m. ÔÇô Locuitor din SE Trans., de limb─â maghiar─â ╚Öi de origine necunoscut─â. ÔÇô Var. s─âcui. Mag. sz├ękely. ÔÇô Der. secuiesc, adj. (de secui); secuime, s. f. (comunitate de secui).
S─âcui pl. sau Sz├ękely, neam de Unguri cari locuesc ├«n p─âr╚Ťile r─âs─âritene ale Ardealului, pe l├óng─â Troto╚Ö, ╚śiret ╚Öi Prut. Regele Ladislau cel Sf├ónt ├«i a╚Öez─â pe la 1080 ca gr─âniceri pentru paza Transilvaniei. [Ung. SZEK, ╚Ťinut, ╚Ťara S─âcuilor fiind od. ├«mp─âr╚Ťit─â ├«n cinci ╚Ťinuturi, azi ├«n dou─â jude╚Ťe]. V. Pretoriul S─âcuilor ╚Öi T├órgul S─âcuilor.
sec├║─ş, -─şe s. (ung. Sz├ękeiv, d. sz├ęk, scaun, sedi┼ş, rezident─â. Teritoriu lor era ├«mp─âr╚Ťit odinioar─â ├«n 5 ╚Ťinutur─ş, ─şar az─ş ├«n 2 jude╚Ťe). Ungur din r─âs─âritu Ardealulu─ş, pe l├«ng─â Trotu╚Ö (Secui─ş a┼ş fost a╚Öeza╚Ť─ş aic─ş de Vladislav cel Sf├«nt [1080] ca gr─ânicer─ş p. paza Ardealulu─ş)
SECUI vb. (SILV.) a inela, (reg.) a certi, a ciungi, a plesura. (A ~ arborii.)
SEC├ÜI (cf. magh. sz├ękely, germ. Szekler) s. m. Persoan─â apar╚Ťin├ónd unei popula╚Ťii rezultate, probabil, din amestecul unor popula╚Ťii turcice, ulterior maghiarizat─â. Migr├ónd dinspre E, s. s-au al─âturat ungurilor ├«n campania de cucerire a C. Panonice (895-896); particip├ónd ╚Öi la cuceririle regilor arpadieni ├«n r─âs─ârit, s. s-au a╚Öezat, al─âturi de popula╚Ťia rom├óneasc─â, ├«n Bihor, apoi pe valea T├órnavelor, iar la ├«nceputul sec. 13 ├«n marginea estic─â a Transilvaniei.
SECUI etnic. 1. -u. 2. Secuia, Gl. (Met 48) ╚Öi s.; S─âcuia b. (Sur IV). 3. S─âcui╚Ťul, St. (Dm); -escului mun╚Ťii. 4. S─âcuian, cia╚Önic (Sur IV). 5. Din magh. szek├ęly ÔÇ×secuiÔÇŁ: Sechil, Sim. (16 A IV 140); Seachil p├«rc─âlab (16 A II 166); ÔÇô boier 1562 (G Neam╚Ť 4); Moise Secheli, general ungur, la 1600.

Secui dex online | sinonim

Secui definitie

Intrare: secui (s.m.)
secui 1 s.m. substantiv masculin admite vocativul
Intrare: Secui
Secui
Intrare: secui (verb)
secui 2 vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a