SECRÉȚIE, secreții, s. f. (Fiziol.) 1. Produs lichid sau solid rezultat din activitatea celulelor glandulare. ◊ Glandă cu secreție internă = glandă care varsă materia secretată în circuitul sangvin. Glandă cu secreție externă = glandă care elimină materia secretată prin pori sau prin alte orificii externe. 2. Proces de elaborare și de eliminare a unor substanțe rezultate din activitatea celulelor glandulare. [Var.: secrețiúne s. f.] – Din fr. sécrétion, lat. secretio, -onis.

SECREȚIÚNE s. f. v. secreție.

SECRÉȚIE, secreții, s. f. (Fiziol.) 1. Produs lichid sau solid rezultat din activitatea celulelor glandulare. ◊ Glandă cu secreție internă = glandă care varsă materia secretată în circuitul sangvin. Glandă cu secreție externă = glandă care elimină materia secretată prin pori sau prin alte orificii externe. 2. Proces de formare și de eliminare a produșilor de secreție (1). [Var.: secrețiúne s. f.] – Din fr. sécrétion, lat. secretio, -onis.

SECREȚIÚNE s. f. v. secreție.

SECRÉȚIE, secreții, s. f. Substanță necesară activității organismului, elaborată de glande. Consistența pielii este moale; ea este grasă, catifelată, ușor umedă, calități condiționate și de cantitatea secrețiilor fiziologice. NICOLAU-MAISLER, D. V. 28. ◊ Glandă cu secreție internă = glandă care elimină materia secretată în circuitul sanguin. Glandă cu secreție externă = glandă care elimină materia secretată, prin pori sau prin alte orificii. – Variantă: secrețiúne (MARINESCU, P. A. 57) s. f.

SECREȚIÚNE s. f. v. secreție.

secréție (se-cre-ți-e) s. f., art. secréția (-ți-a), g.-d. art. secréției; pl. secréții, art. secréțiile (-ți-i-)

secréție s. f. (sil. -cre-ți-e), art. secréția (sil. -ți-a), g.-d. art. secréției; pl. secréții, art. secréțiile (sil. -ți-i-)

SECRÉȚIE s. (FIZIOL.) 1. (rar) secretare, (înv.) stoarcere. (~ glandulară.) 2. secreție endocrină = secreție internă, (rar) incret, increție; secreție exocrină v. excreție; secreție externă v. excreție, secreție exocrină; secreție internă v. secreție endocrină.

SECRÉȚIE s.f. Proprietate pe care o au celulele unor glande de a produce diferite substanțe necesare activității organismului; substanța secretată de aceste glande. ♦ (Bot.) Substanță organică de tip special, elaborată de plante în timpul activității lor vitale. [Gen. -iei, var. secrețiune s.f. / < fr. sécrétion, cf. lat. secretio – separare].

SECREȚIÚNE s.f. v. secreție.

SECRÉȚIE s. f. 1. producerea de către celulele unui organism animal sau vegetal a unor substanțe biochimice care sunt evacuate. 2. substanța astfel produsă. (< fr. sécrétion, lat. secretio)

SECRÉȚIE ~i f. 1) Eliminare a unor substanțe care constituie produsul activității glandelor din organism. 2) Substanță produsă de către aceste glande. ◊ Glandă cu ~ internă glandă care își elimină secreția în sânge. Glandă cu ~ externă glandă care își elimină secreția în mediul exterior. [G.-D. secreției; Sil. se-cre-ți-e] /<lat. secretio, ~onis, fr. sécrétion, germ. Sekretion

secrețiune f. 1. proprietate ce au unele țesături organice de a produce lichide particulare: secrețiunea bilei; 2. materii ce ies din corp.

*secrețiúne f. (lat. secretio, -onis, d. se-cérnere, -cretum, a separa; fr. sécrétion). Acțiunea de a secreta. Substanță secretată: o secrețiune cleĭoasă. V. endocrinologie.

SECREȚIE s. (FIZIOL.) 1. (rar) secretare, (înv.) stoarcere. (~ glandulară.) 2. secreție endocrină = secreție internă; secreție exocrină = excreție, secreție externă; secreție externă = excreție, secreție exocrină; secreție internă = secreție endocrină.