SÉCETĂ, secete, s. f. Insuficiență a umidității solului și a atmosferei față de valorile minimale necesare creșterii și dezvoltării normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioadă caracterizată printr-o astfel de insuficiență; vreme uscată, secetoasă. – Lat. *siccita (= siccitas).

SÉCETĂ, secete, s. f. Insuficiență a umidității solului și a atmosferei față de valorile minimale necesare creșterii și dezvoltării normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioadă caracterizată printr-o astfel de insuficiență; vreme uscată, secetoasă. – Lat. *siccita (= siccitas).

SÉCETĂ s. f. Lipsă îndelungată de precipitații atmosferice, avînd ca urmare uscarea solului și a vegetației; vreme uscată, secetoasă. Pentru cine munceam noi cînd cu seceta aia de acum doi ani? DUMITRIU, N. 224. [Tîrgul] răscopt de pîrjolul secetei care bîntuia țara de trei săptămîni. C. PETRESCU, A. R. 6. E secetă și de căldură Pe cîmp porumbul se usucă. IOSIF, PATR. 47. ♦ Lipsă de apă, uscăciune. Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri, de se zbăteau peștii pe uscat și țipa șerpele în gura broaștei de secetă mare ce era pe acolo. CREANGĂ, P. 247. ♦ Fig. Lipsă de producție într-un anumit domeniu. E mare seceta în literatura noastră. GHEREA, ST. CR. I 7.

sécetă s. f., g.-d. art. sécetei; pl. sécete

sécetă s. f., (perioade secetoase) pl. sécete

SÉCETĂ s. uscăciune, (înv. și pop.) secăciune, (înv. și reg.) neplouare, (înv.) secetate, sete, seteciune. (Era o ~ cumplită.)

SÉCETĂ ~e f. 1) Fenomen care se produce în natură și care se manifestă prin lipsă de ploi, prin vânturi uscate și arșiță, ce dăunează plantelor și în special culturilor agricole. 2) Vreme uscată; uscăciune. /<lat. siccitas

secetă f. 1. lipsă mare de ploaie trebuincioasă bucatelor câmpului: de secetă au secat și fântânele; 2. fig. lipsă de simțire, de producțiune: secetă de idei. [Lat. SICCITAS].

sécetă f., pl. e (lat sĭccĭtas, -tátis, secetă, uscăciune. E format d. nom., pe cînd bunătate, sănătate îs formate d. ac. Nu e necesar să se derive numaĭ de cit d. vlat. sĭccĭta, ca -juventa față de juventas, tinereță). Uscăcĭune, mare lipsă de ploaĭe: izvoarele au secat de secetă. Fig. Lipsă, sterpiciune: secetă de caractere.

SECETĂ s. uscăciune, (înv. și pop.) secăciune, (înv. și reg.) neplouare, (înv.) secetate, sete, seteciune. (Era o ~ cumplită.)

SÉCETĂ, Gavril (17 A I 149); – fam., buc. (C Cos IV) < subst.