SECERÁ, secer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cerealele păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-odată și în număr mare. – Lat. pop. sicilare.

SÉCERĂ, seceri, s. f. 1. Unealtă agricolă manuală folosită la recoltarea cerealelor prin tăierea tulpinilor acestora, formată dintr-o lamă îngustă și curbată de oțel, cu tăișul în interior (prevăzut cu dinți), fixată într-un mâner de lemn. 2. Secerat, seceriș (1). [Var.: (pop.) sécere s. f.] – Lat. sicilis.

SÉCERE s. f. v. seceră.

SECERÁ, sécer, vb. I. Tranz. A reteza de la baza tulpinii cereale păioase cu mașina de secerat sau cu secera, pentru a aduna recolta. ♦ Fig. A ucide oameni sau animale dintr-o dată și în număr mare. – Din lat. pop. sicilare.

SÉCERĂ, seceri, s. f. 1. Unealtă agricolă manuală folosită la recoltarea cerealelor prin tăierea tulpinilor acestora, formată dintr-o lamă îngustă și curbată de oțel, cu tăișul în interior (prevăzut cu dinți), fixată într-un mâner de lemn. 2. Secerat, seceriș (1). [Var.: (pop.) sécere s. f.] – Lat. sicilis.

SÉCERE s. f. v. seceră.

SECERÁ, sécer, vb. I. Tranz. (Mai ales cu privire la cereale) A reteza de la rădăcină cu secera sau cu o mașină specială, în vederea recoltării. Dacă n-ați secerat grîu, nu cunoașteți prețul pîinii. STANCU, D. 190. Crezi tu că vom putea noi singuri secera și strînge atîta amar de grîu? CREANGĂ, P. 155. Mîndra seceră secară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Absol. Aproape e copt grîu. Peste două-trei zile secerăm. DEMETRIUS, V. 100. Le-am dat bani să secere și să lucreze la arman. SADOVEANU, M. C. 21. Seceram în lan, iar plopii Lîngă rîu sunau cîntînd. COȘBUC, P. II 64. ◊ Fig. Unele părți din infanterie erau înarmate cu coase cu care secerau... picioarele cailor inamici. HASDEU, I. V. 77. ♦ Fig. A ucide oameni (în număr mare). Voinicii strîngeau în mîni paloșele, porneau, secerau dușmani, în ciocniri aprige. SADOVEANU, O. I 248. Făt-Frumos îi gonea și-i secera cu pala ca pe buruienele cele rele. ISPIRESCU, L. 157. ◊ Intranz. (Despre moarte, flagele) Se arunca unde era primejdia mai mare, unde secera moartea mai cumplit, fără frică. REBREANU, P. S. 90. [Holera] a început a secera prin Humulești, în dreapta și-n stînga, de se auzea numai chiu și vai în toate părțile. CREANGĂ, A. 14. (Tranz.) Bălcescu fu un adevărat istoric, un adevărat uvrier și artist al nostru; dar vai! moartea îl seceră tocmai atunce cînd crisalida deveni fluture. HASDEU, I. V. X. ♦ (Rar) A obține o recoltă, un seceriș de..., a recolta. Să-mi spui dacă... pot nădăjdui să secer grîne coapte și pline-n spic? COȘBUC, P. II 119. ◊ Fig. Ca marmura de rece Și de albă ți-este fața... Nici o inimă nu seceri. VĂCĂRESCU, P. 130.

SÉCERĂ, seceri, s. f. (Și în forma secere) 1. Unealtă agricolă pentru recoltarea manuală a păioaselor și a altor plante, formată dintr-o lamă îngustă de oțel curbată, cu tăișul în interior și fixată într-un mîner de lemn. El, c-un ciocan automat, Ținut pe umăr de mîner, Ea cu o secere de fier Pe după brațul ei bronzat. D. BOTEZ, F. S. 44. Huiește secera fulgerătoare... Bat mii de raze-n fețe dogorite, Ușor se-nclină spicele-aurite, Cad snopii-n șir... Cîntați, secerătoare! IOSIF, P. 32. Ici oameni cu coasa pe umăr și fete cu secerea-n brîu. COȘBUC, P. II 9. ◊ (În comparații) În zori de ziuă nu mai putea fi nici o îndoială că acel cucoș porumbac, cu creasta pieptene și cu coada secere a dat dovadă de năzdrăvănie. SADOVEANU, F. J. 446. ◊ (Poetic, în legătură cu aspectul lunii în prima ei fază) Luna și-a iscat iar secerea galbenă deasupra dealului. GALAN, Z. R. 378. Zgomotele ciudate ale nopții tremurau pretutindeni; secera lunii printre nourii alburii se purta ca împinsă de o apă năprasnică, undeva, spre asfințit. SADOVEANU, O. II 455. Ceapa, usturoiul... să le sameni înainte de secera primului pătrar. PAMFILE, CER. 84. 2. Seceriș, secerat. Astă-vară... m-am dus pe-acolo ca să ajut tușei Catrinei la secere. BUJOR, S. 76. Se întorsese de la secere obosit de-l dureau toate încheieturile. SLAVICI, O. I 241. Dar voinicul ăl mai mare Nici din masă nu lua, Ci la secere-mi pleca. TEODORESCU, P. P. 142. ◊ Expr. A intra în secere cu cineva = a se întovărăși cu cineva la munca secerișului (pentru a putea lucra cu mașina de secerat). Dacă n-am fi intrat în secere cu alții, ar fi trebuit să secerăm cu mîna. Am fi țopăit ca broaștele săptămîni de-a rîndul cu genunchii goi prin țepile miriștii. STANCU, D. 190. – Variantă: sécere s. f.

SÉCERE s. f. v. seceră.

secerá (a ~) vb., ind. prez. 3 séceră

séceră s. f., g.-d. art. sécerii; pl. séceri

secerá vb., ind. prez. 1 sg. sécer, 3 sg. și pl. séceră

séceră s. f., g.-d. art. sécerii; pl. séceri

SECERÁ vb. v. arunca, azvârli, culca, dărîma, decima, distruge, doborî, întinde, lungi, nimici, potopi, prăbuși, prăpădi, prăvăli, răsturna, sfărâma, trânti, zdrobi, zvânta.

SÉCERĂ s. v. secerare, secerat, seceriș, târpan.

SÉCERE s. v. recoltă.

séceră (-ri), s. f. – 1. Unealtă agricolă manuală pentru recoltat cereale. – 2. Seceriș, recoltă. – 3. Timpul recoltei. – 4. Semilună, lună în creștere. – Var. secere. – Mr. seațire, megl. sęțări. Lat. sĭcĭlis (Pușcariu 1573; REW 7900), cf. ven. sezola. – Der. secera, vb. (a tăia cu secera, a cosi; a anihila, a devasta; a trage cu arma automată; a recolta, a culege; a ucide, a elimina, a suprima); secerător, s. m. (om care seceră); secerătoare, s. f. (mașină de secerat); secerătură, s. f. (recoltă, secerat); secerar, s. m. (august); seceriș, s. n. (recoltare, secerat); secerea, s. f. (plantă, Gladiolus imbricatus); secerăciune, s. f. (înv., secerat); secerue, s. f. (Banat, plantă).

A SECERÁ sécer tranz. 1) (cereale păioase, iarbă etc.) A reteza de la rădăcină (cu secera, cu cositoarea sau cu combina). ~ grâu. 2) fig. (despre moarte, epidemii, războaie etc.) A ucide în număr mare; a omorî în masă; a cosi; a decima. /<lat. sicilare

SÉCERĂ ~i f. 1) Unealtă agricolă, formată dintr-o lamă arcuită (cu tăiș, mai ales, dințat) fixată într-un mâner de lemn și folosită pentru secerat. 2) la sing. Munca seceratului. /<lat. sicilis

secerà v. 1. a tăia cu secerea, a culege grânele: cum vei semăna, așa vei secera; 2. fig. a răpi: moartea seceră pe toți. [Tras din secere].

secere f. 1. unealtă agricolă de tăiat grâu, orz, ovăz, coceni de porumb: e un cuțit semicircular de oțel cu tăișul dințat și provăzut [!] cu un mâner; 2. secerat: ați isprăvit secerea? [Lat. SICILEM].

sécer, a -á v. tr. (d. secere saŭ vlat. sĭcĭlare). Taĭ cu secerea: a secera grîŭ. Fig. Culeg, mă aleg cu: a secera aplauze. Răpesc, duc din lumea asta: moartea l-a secerat.

sécere (est) și -ră (vest) f., pl. ĭ (lat. sĭcĭlis f., un fel de lance, rudă cu vgerm. sihhel, ngerm. sichel, secere). O unealtă agricolă (E o lamă dințată curbă fixată într’un mîner. Cu stînga apucĭ cerealele, și din dreapta taĭ cu secerea: nicĭ o boală nu e grea ca vara cu secerea (P. P.).

secera vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CULCA. DĂRÎMA. DECIMA. DISTRUGE. DOBORÎ. ÎNTINDE. LUNGI. NIMICI. POTOPI. PRĂBUȘI. PRĂPĂDI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. SFĂRÎMA. TRÎNTI. ZDROBI. ZVÎNTA.

seceră s. v. SECERARE. SECERAT. SECERIȘ. TÎRPAN.

secere s. v. RECOLTĂ.

a intra în compresor / în seceră expr. (intl.) a fi interogat, a fi anchetat.