secară definitie

44 definiții pentru secară

SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.
SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A face să dispară sau a dispărea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva, germenele de viață; a se veșteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emoție puternică, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.
SECÁRĂ s. f. 1. Plantă anuală din familia gramineelor, cu paiul mai înalt și cu spicul mai aspru decât al grâului, care se cultivă ca plantă alimentară și furajeră (Secale cereale). 2. Compus: secară-cornută = conul-secarei. – Lat. secale.
SÉCA1 s. f. (Regional) Termen de politețe întrebuințat izolat sau înaintea numelui unei femei în vîrstă căreia i se adresează sau despre care vorbește un om mai tînăr. Seca Lenca avea două fete. SLAVICI, N. I 165.
SECÁ2, sec, vb. I. I. 1. Tranz. A face să dispară apa dintr-un rîu, dintr-un lac etc.; a face ca albia să devină uscată; a usca. Și din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed: Dar de seci întreg izvorul, atunci cum o să te văd? eminescu, O. I 83. Vin la Milcov cu grăbire, Să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare. ALECSANDRI, O. 143. ♦ Intranz. (Despre fîntîni, izvoare, cursuri de apă) A-și pierde apa, a deveni uscat. Secase-orice izvor și orice talaz, Afar’ de-acel ce ochii-i scurg pe-obraz. COȘBUC, P. II 281. Tot ce-i verde s-a usca, Rîurile vor seca, Și pustiul tot mereu S-a lăți-mpregiurul meu. ALECSANDRI, P. II 13. Oltule, Oltețule, Seca-ți-ar izvoarele Și toate pîraiele, Să-ți rămîie pietrele, Să trec cu picioarele. BIBICESCU, P. P. 164. (În personificări) Și apele cu spaimă fug în pămînt și seacă. EMINESCU, O. I 95. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea, a pieri. Despre mine poate să sece rachiul. REBREANU, I. 19. Sîngele părinților, în vinele strîmte ale strănepoților, a secat... Deșteaptă-te, pămînt romîn! RUSSO, O. 147. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a istovi, a epuiza (puterile, vlaga). O mare nefericire... turburînd toate puterile sufletești, le seacă. GHEREA, ST. CR. I 356. Acuma pîrdalnicele de bătrînețe mi-au secat toată virtutea. ISPIRESCU, L. 12. Păsul avea să-l ajungă pe voinicelul nostru și cu gingașe amăgiri avea să-i sece puterile. ODOBESCU, S. III 198. ◊ Intranz. La blînda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă. EMINESCU, O. I 91. ◊ Refl. Ca să se sece influința boierilor și să stîrpească cuiburile feudalității, îi despoiă de averi sub feluri de pretexte. NEGRUZZI, S. I 143. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva sau germenul de viață; a se veșteji, a se usca. Creșteți flori cît gardurile, Să vă bată vînturile, Ca pe mine gîndurile; Și secați din rădăcină, Cum plîng eu de la inimă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. ♦ (Despre trupul omului, mai ales despre mîini) A se atrofia, a paraliza. O, nănașâ, draga mea, De ți-ar fi secat mîna, Cînd mi-ai pus tu cununa Și mi-ai ținut lumina! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. II. Tranz. 1. A chinui, producînd o durere puternică. Eu zic cucului să tacă, El se suie p-altă cracă, Cîntă, inima de-mi seacă. TEODORESCU, P. P. 345. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă, Și tot cîntă de mă seacă. ALECSANDRI, P. P. 274. 2. (Învechit) A ucide. Tu l-ai secat în codrii de la Călugăreni. ALECSANDRI, P. III 253.
SECÁRĂ s. f. Cereală asemănătoare cu grîul, dar cu paiul mai înalt și cu spicul mai subțire și mai aspru, cultivată în regiuni mai reci și în soluri mai puțin fertile (Secale cereale). Asta-i pîne de secară, făcută de nevastă-mea. SADOVEANU, O. VIII 207. Am sămănat grîu de vară Ș-o ieșit numai secară; Ș-am sămănat busuioc Ș-o ieșit pară de foc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. ◊ Secară-cornută (sau cornul-secarei, corn-de-secară) = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor graminee, în special în ovarul florilor de secară (Sclerotium).
corn-de-secáră / córnul-secárei (ciupercă) s. m.
córnul-secárei v. corn-de-secáră
!píntenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.
secá (a ~) vb., ind. prez. 3 seácă
secáră s. f., g.-d. art. secárei
secáră-cornútă (ciupercă) s. f., g.-d. art. secárei-cornúte
corn-de-secáră v. córnul-secarei
córnul-secárei/corn-de-secáră (bot.) s. n.
píntenul-secárei s. m.
secá vb., ind. prez. 1 sg. sec, 3 sg. și pl. seácă; conj. prez. 3 sg. și pl. séce
secáră s. f., g.-d. art. secárei
secáră-cornútă s. f., art. secára-cornútă
PINTENUL SECÁREI s. v. cornul-secarei.
SECÁ vb. 1. (pop.) a se stârpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. v. asana. 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. v. extenua.
SECÁ vb. v. asasina, atrofia, degenera, îngălbeni, ofili, omorî, paraliza, păli, suprima, trece, ucide, usca, veșteji.
SECÁRĂ s. (BOT.; Secale cereale) (reg.) hărană, salbă, secărea.
SECÁRĂ s. v. chimen, chimion.
secá (-c, át), vb. – A secera, a tăia. Lat. sĕcāre (Candrea, GS, VI, 325; cf. REW 7764). S-a confundat aproape total cu seca „a usca”, atît datorită omonimiei cît și sensului destul de asemănător; este posibil să-l mai găsim în expresii ca „mă seacă la ficat, la stomac”. – Der. secătui, vb. (a defrișa, a despăduri), contaminare a lui secătui „a epuiza” cu a seca „a tăia”; secătură, s. f. (runc, teren defrișat), utilizat mai ales ca toponim (Buescu, Un nouveau toponyme latin du défrichement en Roumanie, în Actes IV Congrès Sc. onomast., Upsala 1952, p. 203-4); secator, s. n., din fr. sécateur; secantă, s. f., din fr. sécante; sector, s. n., din fr. secteur; secți(un)e, s. f., din fr. section; secționa, vb., din fr. sectionner.
secáră s. f. – Plantă graminee (Secale cereale). – Var. săcară. Mr., megl. sicară, istr. secǫrę. Lat. sēcāle (Diez, I, 373; Pușcariu 1493; REW 7763; Aebischer, ZRPh., LVI, 392-402), cf. ven. segăla și lat. sēcāle › alb. thëkëre, it. segale, prov. seguel, fr. seigle, cat. segle. – Der. secărea, s. f. (plantă furajeră, Bromus secalinus; chimen, Carum Carri); secărică, s. f. (chimen; rachiu de secară); secăriță, s. f. (chimen; plantă, Ramischia secunda); secăros, adj. (se zice despre grîul amestecat cu secară).
A SECÁ sec 1. tranz. 1) (râuri, mlaștini, terenuri etc.) A face să devină sec; a asana; a usca. ◊ ~ de puteri (sau de vlagă) a face să-și epuizeze toată forța fizică; a istovi; a vlăgui; a epuiza; a extenua. 2) fig. A supune unor chinuri morale. 2. intranz. 1) (despre râuri, lacuri etc.) A deveni sec; a rămâne fără apă; a se usca. 2) fam. (despre părți ale corpului) A degrada fizic; a se usca; a se atrofia. 3) (despre rezerve) A dispărea complet; a secătui; a se epuiza. /<lat. siccare
SECÁRĂ f. 1) Plantă erbacee cerealieră cu paiul mai lung și cu spicul mai subțire și mai aspru decât la grâu. 2) Boabele acestei plante. [G.-D. secarei] /<lat. secale
séca s.f. sg. (reg.; precedat de prenumele unei femei) termen de respect folosit de cineva când se adresează unei femei în vârstă sau când vorbește despre ea; mătușă, lele, țață.
secà v. 1. a scoate apa, umezeala: a seca un lac; 2. fig. a consuma, a slăbi: pierderea fiului i-a secat inima; 3. a pierde umezeala: apele au secat. [Lat. SICCARE].
secară f. plantă ce crește printre grâu, se întrebuințează la fabricarea rachiului și la facerea unei pâini foarte nutritivă dar mai neagră ca cea de grâu (Secale cereale). [Lat. SECALE].
2) sec, a-á v. tr. (lat. sĭccare, it. seccar, pv. sp. secar, fr. secher, pg. seccar. – Seacă, să sece. V. usuc 1, sicativ). Usuc, fac să nu maĭ fie apă (umezeală orĭ băutură): a seca o baltă, un izvor. A seca un butoĭ (Iron.), a-l bea pînă la ultima picătură. Pin ext. Zvîntez, sleĭesc, potopesc, mănînc de tot: aceștia au secat bugetu țăriĭ. Fig. Ating sufletu: eŭ zic cuculuĭ să tacă: el se suĭe pe altă cracă și tot cîntă de mă seacă (P.P.). A-țĭ seca inima (un lucru, o veste), a te mîhni adînc. V. intr. Perd apa, mă usuc: izvoarele aŭ secat.
secáră f. fără pl. saŭ pl. ărĭ (lat sêcále, it. [Veneția, Triest] segála. Din sécăle vine it. ségale, pv. sequel, vfr. soigle și soile, nfr. seigle, cat. segol). O plantă graminee (secále cereále) cultivată încă din epoca de bronz și întrebuințată l-a făcut rachiŭ și pîne neagră. Secară cornută, grăunte de secară atacat de un burete (cláviceps purpúrea) care-l face să ĭasă din spic ca un corn. Ĭa conține un alcaloid veninos numit ergotină. Se Întrebuințează în med. p. avorturĭ, oprirea sîngeluĭ și combaterea călduriĭ. – În Trans. săcară, în Mold. sacáră.
pintenul-secarei s. v. CORNUL-SECAREI.
seca vb. v. ASASINA. ATROFIA. DEGENERA. ÎNGĂLBENI. OFILI. OMORÎ. PARALIZA. PĂLI. SUPRIMA. TRECE. UCIDE. USCA. VEȘTEJI.
SECA vb. 1. (pop.) a se stîrpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. a asana, a deseca, (rar) a aseca, a scurge. (Au fost ~ toate bălțile din zonă.) 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca brută l-a ~.)
SECA s. (BOT.; Secale cereale) (reg.) hărană, salbă, secărea.
seca s. v. CHIMEN. CHIMION.
secară-albă s. v. ALAC.
seca În expresii ca mă seacă la inimă, Candrea, GS, VI, p. 325, a văzut verbul latin seco, „a tăia”, socotind că paralela a tăia la inimă constituie un puternic argument în favoarea ideii sale. A fosă urmat de acad. Iorgu Iordan, LR, XXI, p. 183, și de Ciorănescu și aprobat de Florica Dimitrescu, în volumul I.-A. Gandrea, lingvist și filolog, București, 1974, p. 44. Din punctul de vedere semantic, nu există nici o obiecție. Dar lat. seco are e scurt, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să se diftongheze, rezultatul în românește neputînd fi decît *șec-. Deoarece nu putem explica păstrarea lui s-, vom rămîne la vechea explicație: avem de-a face cu verbul a seca, paralel cu sec (lat. siccus, siccare).
SECÁRĂ (lat. secale) s. f. Cereală cu tulpini înalte, păioase, frunze liniare, inflorescența un spic, iar fructul o cariopsă (Secale cereale). Este cunoscută din Antic.; originară din Asia Mică. Se cultivă ca plantă furajeră și alimentară în zone cu climat umed și rece, pe soluri nisipoase. Semințele de s. conțin 5,67-12,66% substanțe proteice și 69% hidrați de carbon. Făina este folosită la prepararea pâinii; boabele servesc ca materie primă în industria amidonului, a glucozei și alcoolului. Paiele sunt folosite în industria celulozei. Există două forme: de toamnă și de primăvară. Se cunosc și câteva specii sălbatice, printre care Secale montanum întâlnită sporadic în Carpați.
SECARĂ subst. 1. – (C Ștef). 2. Săcară (Dm); Sacară (Arh). 3 – 5. Săcăr/ea (Petr 15); -ici mold.; -oiul (Șchei I).
a-i seca creanga / sămânța expr. (er.) a fi impotent; a fi vlăguit / epuizat.
a-l seca (pe cineva) la ficați expr. 1. a simți o durere fizică puternică. 2. (d. griji, necazuri) a necăji (pe cineva), a frământa (pe cineva), a chinui (pe cineva).

secară dex

Intrare: seca
seca verb grupa I conjugarea I
Intrare: secară
secară substantiv masculin substantiv feminin
Intrare: Secară
Secară
Intrare: corn-de-secară, cornul-secarei
corn-de-secară substantiv masculin (numai) singular
cornul-secarei substantiv masculin articulat (numai) singular
Intrare: pintenul-secarei
pintenul-secarei substantiv masculin articulat (numai) singular
Intrare: secară-cornută
secară-cornută substantiv feminin (numai) singular