Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru sec─âciune

SEC─éCI├ÜNE s. f. (Rar) Faptul de a fi secat, uscat; usc─âciune; secet─â. ÔÇô Lat. siccatio, -onis.
SEC─éCI├ÜNE, sec─âciuni, s. f. (Rar) Faptul de a fi secat, uscat; usc─âciune; secet─â. ÔÇô Lat. siccatio, -onis.
SECĂCIÚNE, secăciuni, s. f. Faptul de a fi secat, uscat; uscăciune; p. ext. secetă. Prin mantale se zăreau oasele albite de secăciune. EMINESCU, N. 25.
sec─âci├║ne (rar) s. f., g.-d. art. sec─âci├║nii
sec─âci├║ne s. f., g.-d. art. sec─âci├║nii; pl. sec─âci├║ni
SECĂCIÚNE s. v. secetă, uscăciune.
SECĂCIÚNE ~i f. rar 1) Caracter sec; uscăciune. 2) Vreme uscată; secetă; uscăciune. /<lat. siccatio, ~onis
secăciúne s.f. (înv.) 1. (pop.) uscăciune; secetă. 2. proces de deshidratare, de uscare excesivă a corpurilor expuse îndelung la soare, la vânt etc. 3. (în forma: săcăciune) paralizie; invaliditate, infirmitate.
sec─âciune f. usc─âciune: oasele albite de sec─âciune. [Lat. SICCATIONEM].
sec─âc─ş├║ne f. (lat. sicc├ítio, -├│ns). Rar. Uscacine.
sec─âciune s. v. SECET─é. USC─éCIUNE.

Sec─âciune dex online | sinonim

Sec─âciune definitie

Intrare: sec─âciune
sec─âciune substantiv feminin