GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Compuse: găinușă-de-baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus); (Entom.) găinușă-de-seară = cărăbuș. 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 5. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Pothentilla microutha). [Pr.: gă-i-. – Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.
SEÁRĂ, seri, s. f. Parte de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; interval de timp cuprins între sfârșitul zilei și momentul când cineva își încheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seară = încă din timpul serii precedente; odată cu venirea serii, la începutul serii. Către (sau spre, înspre, pe) seară = când se lasă seara. ◊ Expr. Bună seara! formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul serii. A da (cuiva) bună seara sau a-și lua (de la cineva) bună seara (sau seara bună) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) În timpul de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; în fiecare zi când începe să se întunece. – Lat. sera.
SEÁRĂ, seri, s. f. Parte de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; interval de timp cuprins între sfârșitul zilei și momentul când cineva își încheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seară = încă din timpul serii precedente; o dată cu venirea serii, la începutul serii. Către (sau spre, înspre, pe) seară = când se lasă seara. ◊ Expr. Bună seara! formulă de salut, la întâlnire sau la despărțire, în timpul serii. A da (cuiva) bună seara sau a-și lua (de la cineva) bună seara (sau seara bună) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) în timpul de la sfârșitul zilei, când începe să se întunece; în fiecare zi când începe să se întunece. – Lat. sera.
GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. De vînzare-ți e găinușa ceea... măi băiete? – De vînzare, moșule. CREANGĂ, A. 56. 2. (Și în forma găinușă-de-alun sau găinușă-roșie sau găinușă-de-baltă) Nume purtat de mai multe păsări sălbatice de munte sau de baltă. V. ieruncă. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. Toate zburătoarele, mîndri păunași, sălbăticoși cocori, bufnițe cobitoare, șoimi dîrji, găinușe moțate, dumbrăvence cu aripi verzi... toate picau ca fermecate, cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. 3. Nume popular al constelației pleiadelor; cloșca-cu-pui. Găinușa clipea din mulțimea ei de lumini, în timp ce, la răsărit, verdele adînc al cerului abia prindea a se îngălbeni. CAMILAR, TEM. 146. Găinușa asfințise ori se scufundase în marea tălăzuită a cerului. DAN, U. 22. Găinușa-i spre asfințit, rarițile de asemine și luceafărul-de-ziuă de-acum trebuie să răsară. CREANGĂ, A. 126. 4. (Și în forma găinușă-de-seară) Cărăbuș. Găinușele bîzîiau zburînd greoaie și copilele alergau după ele să le prinză cu șorțul. DELAVRANCEA, S. 266. – Pronunțat: gă-i-.
SEARĂ, seri, s. f. Partea de la sfîrșitul zilei, cînd începe să se întunece; timpul cuprins între sfîrșitul zilei și momentul cînd cineva își încheie activitatea, se duce să se culce. V. amurg. Într-una din seri... numai iată ce zăresc, în depărtare, un sul de raze scînteietoare, care venea înspre dînșii. CREANGĂ, P. 228. Pătrunză talanga Al serii rece vînt, Deasupră-mi teiul sfînt Să-și scuture creanga. EMINESCU, O. I 216. Bădița cu șase boi, N-are ce căta la noi, Dar bădița cel cu-o vacă Nici o seară să nu-l treacă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 38. ◊ (În personificări) Pe vale prinde seara din ascunziș să iasă, Pășește precaută fricoasă de lumină. PERPESSiCIUS, S. 29. Seara își trimite fetele s-adune nori Și s-arunce-ntunecimea-n munți și vale. ISAC, O. 116. ◊ Loc. adv. De cu seară = a) încă din timpul serii precedente, o dată cu venirea serii (precedente). Au plecat din Pitești dis-de-dimineață, căci își luaseră rămas bun de cu seară. CAMIL PEIRESCU, O. I 324. Un rînd de oameni pornise de cu seară... cu telefoanele militare, cu cărucioarele de cablu, la grupul destinat pentru tragere. SANDU-ALDEA, U. P. 127; b) la începutul serii. De-ar fi lună de cu seară, M-aș duce la badea-n țeară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. Către (sau spre, înspre, pe) seară = cînd se lasă seara, pe înserate. Am să merg mai înspre seară, Prin dumbrăvi, ca mai demult. COȘBUC, P. I 49. Cum veni, nici una, nici alta, se prinse lîngă feciorul de împărat și numai lîngă dînsul juca pînă către seară. ISPIRESCU, L. 185. Vino pe seară la noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 335. ◊ Loc. adj. De scară. Veni-vor rîndunelele din nou la primăvară... Pe marginea fereștrii cinta-ți-vor ele iară, Jucîndu-se-n amurgul seninului de seară. COȘBUC, P. II 192. ◊ (Adverbial, în forma seara) Cîteva zile a plouat. Nici rîndunelele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed. GÎRLEANU, L. 41. Nu lăsa seara uitată Gura mea nesărutată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 107. ◊ Expr. Bună seara (sau seara bună), formulă de salut (la venire sau la plecare). A da cuiva bună seara (sau a-și lua de la cineva bună seara sau seara bună) = a saluta pe cineva. Tînărul își luă seara bună și plecă. POPESCU, B. I 83. – Variantă: (regional) sáră (SADOVEANU, O. V 37, CREANGĂ, P. 97, RUSSO, S. 29) s. f.
aláltăieri-seáră (-ieri-) adv.
ástă-seáră (în seara aceasta) adv.
búnă seára (formulă de salut) adj. + s. f. art.
!găinúșă-de-seáră (insectă) (gă-i-) s. f., art. găinúșa-de-seáră, g.-d. art. găinúșei-de-seáră; pl. găinúșe-de-seáră
Luceáfărul / Luceáfărul-Ciobánilor / Luceáfărul-de-Seáră / Luceáfărul-de-Zíuă (planetă) (pop.) s. propriu m.
mấine-seáră adv.
*póimâine-seáră adv.
seáră s. f., g.-d. art. sérii; pl. seri
ástă-seáră adv.
de cu seára loc. adv.
de seáră prep. + s. f.
găinúșă-de-seáră (insectă) s. f., art. găinúșa-de-seáră
Luceáfărul-de-Seáră s. pr. m.
seáră s. f., g.-d. art. sérii; pl. seri
ASTĂ-SEÁRĂ adv. deseară, (înv. și reg.) astară. (Să vii ~ pe la noi.)
SEÁRĂ s. v. înserare.
Seara ≠ dimineața, zori
seáră (-éri), s. f. – Parte a zilei care corespunde cu sfîrșitul după-amiezii. – Var. Mold. sară. Mr. seară, megl. sĕră, istr. sĕre. Lat. sĕra (Diez, I, 379; Pușcariu 1518; REW 7841), cf. it. sera, prov. seir, fr. soir. – Der. aseară, adv. (în timpul serii de ieri), cu -a adverbial (cu ad, după Jarnik, ZRPh., XXVII, 499; cu illa, după Iordan, Arhiva, XXX, 57); deseară (var. diseară), adv. (în seara de azi); deunăseară, adv. (cealaltă seară); astară, adv. (înv., în noaptea asta); de astă seară; iaseară, adv. (la noapte), în Bucov.; însera, vb. (a se lăsa întunericul, a fi surprins de întuneric, a înnopta), cf. v. fr. anserir. – Der. neol. serată, s. f., din it. serata.
SEÁRĂ seri f. Interval de timp dintre sfârșitul zilei (de când începe să se întunece) și începutul nopții. O ~ de primăvară.Spre (sau înspre, către) ~ pe înserate. De cu ~ a) încă în seara zilei trecute; b) de cum s-a înserat. Bună ~a (sau ~a bună) formulă de salut folosită seara la venire și la plecare. [G.-D. serii] /<lat. sera
seară (sară) f. 1. ultima parte a zilei; 2. timpul după apusul soarelui până ce se întunecă bine: bună seară. [Lat. (HORA) SERA].
ia sară adv. Nord. Seara asta: am eŭ chef în ia sară (Sadov. VR. 1911, 3, 344 și 346). V. en sară.
ĭen sară adv. Mold. sud. Seara asta. V. ia-sară.
seáră f., pl. serĭ (lat. sêra, seară, d. sérus, tîrziu; it. sera, pv. ser, fr. soir). Ultima parte a zileĭ saŭ prima a nopțiĭ: seara orĭ în seara asta (fals în astă seară, după fr ce soir). Adv. seara, serile: a ieșĭ la plimbare seara, serile. Buna seara (orĭ bună seara orĭ seară bună), formulă de salutare la venire orĭ la plecare în timpu seriĭ. De cu seară, din timpu seriĭ: a pregăti lucrările de cu seară pe a doŭa zi. Pe seară 1) pe înserate, spre seară: vino pe seară; 2) pe timpu rezervat seriĭ: să amînăm de la amează pe seară. În de seară (vechĭ). În est, nord și Olt, sară, pl. sărĭ. V. aseară, deseară, astară, ĭa-sară, îen-sară.
ASTĂ-SEA adv. deseară, (înv. și reg.) astară. (Să vii ~ pe la noi.)
SEA s. amurg, apus, asfințit, înserare, (livr.) crepuscul, (înv. și pop.) murg, (pop.) înmurgit, scăpătat, sfințit, (reg.) murgit, (prin Mold. și Munt.) murgilă, (înv.) sfințire. (S-a lăsat ~.)
SEARĂ. Subst. Seară, amurg, amurgit (pop.), murg (înv. și pop.), murgit (reg.), amurgire, sfîrșitul zilei, crepuscul, chindie, vecernie; apus, asfințit, asfințita soarelui (rar), scăpătat, soare-apune, soare-scapătă; înserare, înserat, căderea serii (fig.), întunecare, înnegurare. Adj. De seară, de înserat (rar), din amurg; crepuscular; seral; vesperal (livr.). Vb. A (se) însera, a se face seară, a se lăsa seara, a se întuneca, a (se) înnegura, a intrat murga în sat, a da în amurg, a amurgi, a (se) înmurgi (rar), a murgi (înv. și reg.). Adv. Seara, către (spre, înspre, pe) seară, pe înserate, înserat (înv.), în faptul serii, în fapt de seară, în amurg, în amurg de seară, într-amurgul (înv.), în (pe la) amurgit, în amurgit (rar). V. timp.
SEARĂ subst. 1. Sară, M. (Bîr II). 2. Decusară (LM; Kog III 14; Isp VI2). 3. Prob. Serea și Serescu act., sau < Serafim (Partea I-a).
la drum de seară expr. (er.) oră prielnică consumării unui act sexual (în cartomancie).
seară de zarzavat expr. (prst.) seară fără clienți / cu câștiguri slabe.

seară dex

Intrare: seară
seară substantiv feminin
Intrare: alaltăieri-seară
alaltăieri-seară adverb
  • silabisire: -ieri-
alaltăieri
  • silabisire: -ieri
seară substantiv feminin
Intrare: mâine-seară
mâine-seară adverb
mâine
seară substantiv feminin
Intrare: poimâine-seară
poimâine-seară
poimâine
seară substantiv feminin
Intrare: Seară
Seară
Intrare: găinușă-de-seară
găinușă-de-seară substantiv feminin
Intrare: Luceafărul-de-Seară
Luceafărul-de-Seară substantiv propriu masculin (numai) singular