seamă definitie

36 definiții pentru seamă

SEÁMĂ s. f. 1. (În loc. și expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. (Pop.) A-și lua seama = a se răzgândi. 2. (În loc. și expr.; exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva (sau de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere pe cineva (sau ceva). 3. Însemnătate, importanță; vază, faimă. ◊ Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere. 4. Fel, gen; soi. ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, categorie socială cu cineva; de aceeași vârstă cu cineva. 5. Rost, rânduială. ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru, a ști cum să procedeze. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 6. Socoteală, calcul; cont. ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. 7. Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = (care este) în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură, exagerat. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval, perioadă (nehotărâtă). Așa trăia de o seamă de vreme. – Din magh. szám.
SEÁMĂ s. f. 1. (În loc. și expr.; exprimă ideea de calcul mintal, o judecată, o constatare, o observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a constata, a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. (Pop.) A-și lua seama = a se răzgândi. 2. (În loc. și expr.; exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva (sau de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere pe cineva (sau ceva). 3. Însemnătate, importanță; vază, faimă. ◊ Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere. 4. Fel, gen; soi. ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, categorie socială cu cineva; de aceeași vârstă cu cineva. 5. Rost, rânduială. ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru, a ști cum să procedeze. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 6. Socoteală, calcul; cont. ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. 7. Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = (care este) în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură, exagerat. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval, perioadă (nehotărâtă). Așa trăia de o seamă de vreme. – Din magh. szám.
SEÁMĂ, (2, rar) semi, s. f. (Și în forma samă) 1. (În locuțiuni și expresii; exprimă ideea de calcul mintal, judecată, constatare, observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială, fără doar și poate. Deodată, în liniștea adîncă, porni din cîmpie un glas limpede. Cînta de bună samă vreo fată care se întorcea întîrziată în sat. SADOVEANU, O. I 107. Dar dintr-al prinților șirag, Cîți au trecut al casei prag, De bună seamă cel mai drag A fost ales. COȘBUC, P. I 54. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi, în special. Mai cu seamă oamenii de astăzi nu mai seamănă cu cei și cele din tinerețea mea. GALACTION, O. I 64. Discută împreună mai cu seamă de afaceri. REBREANU, R. I 58. Vinațele, cafeaua, pînea și pelinul mai cu seamă, fără care nu este zi-întîi-mai! RUSSO, S. 103. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe, a se dumeri, v. da3 (I 16). A lua seama (sau, mai rar, seamă) = a) a se gîndi, a reflecta adînc, a chibzui, a fi atent la ceva. O, Despot, dar ia seama, ia seama la furtună! ALECSANDRI, T. II 157. Să fi luat seama bine Cu cine te împreuni Și cu cine te cununi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171; b) a observa îndeaproape pe cineva, a urmări; a supraveghea. Îi luam seama lui Oance și mi se părea că și el mi-o lua mie. GALACTION, O. I 66; c) a observa ceva, a remarca. Uite, zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa Și ce fată frumușică Are mama. COȘBUC, P. I 103. O ciută mioară... Iarbă nu păștea, Nici apă nu bea... Nimeni seamă-i lua, Afară d-un cerb, D-un cerb tretior, Al ei frățior. TEODORESCU, P. P. 59; d) a înțelege, a se lămuri. Romînii încă nu au luat bine sama ce au vrut să zică cînd au vestit și descoperit că Ardealul, în veacul trecut, au restaurat limba. RUSSO, S. 64. A-și lua seama (sau de seamă) = a se râzgîndi. Un moment se gîndi să cumpere și îndată-și luă de seamă. VLAHUȚĂ, la TDRG. A băga de seamă sau (rar) a băga seama că... v. băga (II 7). 2. Socoteală, cont. Socotelile sau semile mănăstirilor închinate... dovedesc cu prisos că într-astfel s-a urmat atunci, pe cînd clauzele donatorilor erau încă respectate. ODOBESCU, S. II 47. ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru (sub raport numeric, statistic); a ști rostul. Mămuca știe sama ouălor, caută găinile în fiecare dimineață. SADOVEANU, O. VIII 140. Popa Stoica din Fărcași... Știe seama oștilor, Cred și pe-a războaielor. ODOBESCU, S. II 427. A da seamă v. da3 (I 16). (Învechit) A cere (cuiva) seamă v. cere (4). 3. (În locuțiuni și expresii; exprimă ideea de folos, interes, grijă, sarcină) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva), pentru (cineva). O, n-ai putea să-mi spui, Minune de copilă dalbă, Pe seama cui speli pînza albă? IOSIF, T. 65. Ești un nemernic Cînd n-ai un țel hotărîtor. Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni, Te lupți pe seama tuturor. COȘBUC, P. I 194. Comisionarul unui turc din Vidin... pe seama căruia strîngea zaherea de prin satele vecine. GHICA, S. A. 31; b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). Dacă critica mea va fi... nedemnă și nepotrivită... rușinea va rămînea numai pe seama mea, căci este drept ca fiecare să poarte ponosul faptelor și ziselor sale. ODOBESCU, S. III 10. Pe seamă = în proprietate sau în folosință personală; propriu. Se hotărî să-și deschiză prăvălie pe seamă. VLAHUȚĂ, O. A. 207. A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în grija, în paza, în posesia cuiva, v. lăsa (4). Vodă... cheamă pe un edecliu și-i dă pe Niculaie în seamă, să-l ducă în munte. GHICA, S. A. 33. A lua (pe cineva) pe seamă = a lua (pe cineva) în grija și pe răspunderea sa; a apăra, a ocroti (pe cineva). Lasă-n urmă-ți teamă, Că te iau pe seamă Istor brațe groase, Groase și vînoase... Istui păloșel Cu buza de-oțel. ALECSANDRI, P. P. 64. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji, a avea grijă (de cineva). O rugă... să ia seama de fetițe. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, la TDRG. A ține seama (sau, mai rar, seamă) de cineva (sau de ceva) = a lua în considerație, a avea în vedere. Voia tînărul să nu ție seama și totuși stătuse pe ghimpi la masă. REBREANU, R. I 90. 4. Însemnătate, importanță; vază, faimă, trecere. Supărară mai bine de trei sute de ani pe împărații romani de seama lui Aurelian, lui Teodosie, lui Justinian. ODOBESCU, S. III 108. ◊ Loc. adj. De seamă = important, însemnat; cu trecere. Cînd se va libera sergent-major, se va ruga în genunchi de toți superiorii și de toți oamenii de seamă din Romanați să-i deschidă o portiță în școala militară. GALACTION, O. I 129. Unde-i norocul s-o ia un fecior așa de seamă. REBREANU, I 86. Să-ți cheltuiești puterea celui mai de seamă dar, Ca să-i faci mai răi pe oameni și mai sceptici și mai triști?... Asta vi-i chemarea sfîntă de profeți și de artiști? VLAHUȚĂ, O. A. I 65. ◊ Expr. A băga (sau a lua) pe cineva (sau ceva) în seamă v. băga (II 7). 5. Fel, gen, soi. Ba eu nu m-oi mărita, Pînă nu te-i însura, Să văd pe cine-i lua. De-i lua de seama mea, Tot să poți trăi cu ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 261. Te cunoști de pe năframă, Că ești de-a maică-ta seamă. id. ib. 249. ◊ Expr. De-o seamă cu cineva sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, stare, categorie socială cu cineva, de aceeași vîrstă cu cineva. Avea un fecior... Era de-o seamă cu Oleana și, mici copii, se jucaseră împreună. GALACTION, O. I 68. Nu mai știa încotro să meargă, pentru că îmblase pretutindine pe unde știa că sînt fete de sama lui. SBIERA, P. 216. Tu n-ai tată, eu n-am mamă, Amîndoi sîntem de-o seamă. ALECSANDRI, P. P. 242. 6. Rost, rînduială. Săreau în două picioare, nechezînd speriați... «Dar ce, măre, să mai fie și asta?» strigau unii din drumeții nencercați la seama cailor. ODOBESCU, S. I 162. ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a cunoaște rîndul sau rostul unui lucru, al unei îndeletniciri; a avea experiența unui lucru. Miclăuș, cîne-nvățat, Știa seama la vînat. ODOBESCU, S. III 183. A ști de seama cuiva = a avea știri despre cineva; a avea cunoștință de soarta cuiva. Îi mai spuse că l-a întrebat despre bărbatul ei și fiu-său îi răspunse că nu știe de seama lui nimic. ISPIRESCU, L. 57. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, mai rar, seamă) = a se sinucide. Se mîhni pînă în adîncul sufletului și, după ce văzu că nu mai este mîntuire pentru bărbatul său, se duse și ea de-și făcu seamă singură. ISPIRESCU, U. 77. 7. (Învechit și popular, precedat de art. nehot.) Număr, cantitate (nedeterminată); cîțiva. O samă se cățăraseră și pe zidul de împrejmuire al mănăstirii, ca să vadă trecînd alaiul. SADOVEANU, Z. C. 214. Sigismund trimise pe mireasa sa la Gherla și grăbi a porni o seamă de oștiri, ce avea gata, în Țara Romînească. BĂLCESCU, O. I 196. O samă de învățați a Ardealului apără limba născută din sisteme ca limba ardelenească. RUSSO, S. 80. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = în număr mare; mulțime, puzderie. În cîțiva ani, oi avea... fără număr și fără samă. SBIERA, P. 250. Peste seamă = peste măsură, foarte. Tăcerea... îi plictisise peste seamă. VORNIC, P. 127. Vitoria și Gheorghiță au intrat într-o odăiță peste samă de caldă. SADOVEANU, B. 120. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval, bucată. Așa trăia biata mă-sa de o seamă de vreme. VLAHUȚĂ, O. A. 98. – Variantă: (regional) sámă s. f.
SEÁMĂ, (2, rar) semi, s. f. 1. (În expr., exprimă ideea de calcul mintal, constatare, observație) De bună seamă = desigur, fără îndoială. Mai cu seamă = mai ales, îndeosebi. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. A lua seama (sau seamă) = a) a se gândi, a reflecta adânc; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a înțelege, a se lămuri. A-și lua seama (sau de seamă) = a se răzgândi. 2. Socoteală, calcul, cont. Socotelile sau semile mănăstirilor închinate (ODOBESCU). ◊ Expr. A ști seama = a cunoaște situația unui lucru. A face seama = a face socoteala, a număra. Multă-i frunza pe copaci, Dar de stai și seama faci, Tot erau mai mulți cazaci (COȘBUC). 3. (În expr., exprimă ideea de folos, interes, grijă) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). Pe seamă = în proprietate sau în folosință personală. A lăsa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seamă (sau în seama cuiva) = a da (sau a lăsa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua (pe cineva) pe seamă = a lua (pe cineva) în grija și pe răspunderea sa. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A ține seama (sau, rar, seamă) de cineva sau de ceva = a lua în considerație, a avea în vedere. 4. Însemnătate, importanță; vază, faimă. Împărații romani de seama lui Aurelian (ODOBESCU). ◊ Loc. adj. De seamă = important; cu trecere. 5. Fel, gen, soi. Te cunoști de pe năframă, Că ești de-a maică-ta seamă (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ Expr. De-o seamă (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeași situație, stare, categorie socială cu cineva, de aceeași vârstă cu cineva. 6. Rost, rânduială. Strigau unii din drumeții nencercați la seama cailor (ODOBESCU). ◊ Expr. A ști seama (la ceva) = a avea experiența unui lucru. A ști de seama cuiva = a avea știri despre cineva; a avea cunoștință de soarta cuiva. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-și face (singur) seama (sau, rar, seamă) = a se sinucide. 7. (Înv.) Număr, cantitate (nehotărâtă); câțiva. O seamă de învățați. ◊ Loc. adj. și adv. Fără număr și fără seamă = în număr mare; mult. Peste seamă = peste măsură. ♦ (În legătură cu noțiuni temporale) Interval. Așa trăia biata mă-sa de o seamă de vreme (VLAHUȚĂ). [Pr. și: (reg.) samă] – Magh. szám.
băgá de seámă (a ~) loc. vb. v. băgá
băgáre de seámă (atenție) loc. s. f., g.-d. art. băgắrii de seámă; (observații) pl. băgắri de seámă
băgătór de seámă loc. s. m., pl. băgătóri de seámă
!dáre de seámă (raport) loc. s. f., g.-d. art. dắrii de seámă; pl. dắri de seámă
!nebăgáre de seámă (neatenție) loc. s. f., g.-d. art. nebăgắrii de seámă
!nebăgáre în seámă (lipsă de considerație) loc. s. f., g.-d. art. nebăgắrii în seámă
seámă (în expr.) s. f.
băgáre de seámă s. f. + prep. + s. f.
dáre de seámă s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. dării de seámă; pl. dări de seámă
de búnă seámă loc. adv.
seámă s. f.
SEÁMĂ s. 1. număr, serie, sumă. (A ridicat o ~ de probleme.) 2. v. mulțime. 3. rost, socoteală, (reg.) ogod. (Nu mai știa ~ averii lui.) 4. v. socoteală. 5. cont, socoteală, (fig.) spate, spinare. (Câte nu i se puneau în ~!) 6. v. grijă. 7. v. seamăn.
SEÁMĂ s. v. apreciere, atenție, avantaj, beneficiu, bir, calcul, categorie, cinste, cinstire, câștig, condiție, considerație, dare, epocă, fel, folos, gen, impozit, interval, onoare, perioadă, prețuire, profit, rang, răgaz, răstimp, respect, rânduială, rost, socoteală, soi, spațiu, specie, speță, stare, stimă, sumă, teapă, timp, tip, treaptă, trecere, vază, vârstă, vreme.
seámă (-sémi), s. f.1. Cantitate, număr. – O seamă, cîțiva. – Fără seamă, fără număr. 2. Cont. – A băga de seamă, a ține cont, a observa. – De bună seamă, în mod sigur. – Mai cu seamă, mai ales. – 3. Ordin, regulă, linie. – 4. Pază, vigilență, grijă. – 5. Importanță, categorie, rang. – 6. Etate, leat. Mag. szám (Lambrior 375; Cihac, II, 525; Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 22-30; Gáldi, Dict., 960. – Der. semui (var. asemui, sămui), vb. (a compara, a confrunta; a confunda); sămădău, s. m. (Trans., casier, contabil), din mag. számodó (Candrea); sămădas, s. n. (Trans., socoteală), din mag. számadás (Gáldi, Dict., 157); sămădușag, s. n. (Trans., contabilitate), din mag. számadóság; sămălui (var. (a)semălui), vb. (Trans., a face socoteli, a calcula; Trans., a compara, a confunda, a-și găsi asemănarea), din mag. szálmoni; sămăluitor, adj. (socotitor); sameș, s. m. (înv., intendent, strîngător de biruri); sămeșie (var. sămișie), s. f. (administrație); sămeșoaie, s. f. (nevastă de intendent); însemui vb. (a însemna), probabil prin confuzia dintre semui și însemna.
SEÁMĂ f. I. 1) Fapt divers; chestiune. * Dare de ~ raport de activitate. 2) Mod de desfășurare a unei acțiuni; rânduială. ◊ A ști ~a la ceva a cunoaște rostul unui lucru; a ști meșteșugul. 3) Cantitate nedeterminată. O ~ de cuvinte.Peste ~ peste măsură. Fără număr și fără ~ în număr extrem de mare; foarte mult. De la o ~ de vreme de la un timp încoace. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă o observație sau o constatare): De bună ~ fără doar și poate; desigur. Mai cu ~ în special; îndeosebi. A-și da ~a a) a se dumiri într-o chestiune; b) a fi conștient de ceva. A-și lua de ~ a se răzgândi. A lua ~a a) a observa; a remarca; b) a fi atent; c) a supraveghea. 2) (exprimă ideea de atenție sau de grijă): A băga de ~ a) a fi foarte atent; a fi precaut; b) a observa. Băgare de ~ atenție. A lua (sau a băga) în ~ (pe cineva) a da (a acorda) atenție (cuiva). A ține ~a (de cineva sau de ceva) a lua în considerație; a avea în vedere. A lăsa pe (sau în) ~a cuiva a lăsa pe cineva sau ceva în grija sau supravegherea cuiva. A lua ~ (de cineva sau de ceva) a) a supraveghea (pe cineva sau ceva); b) a avea grijă (de cineva sau ceva). A lua (pe cineva) pe ~a sa a ocroti (pe cineva); a lua (pe cineva) pe răspunderea sa. Pe ~a cuiva a) asupra cuiva; b) pe contul cuiva. 3) (exprimă ideea de însemnătate, importanță, valoare): De ~ însemnat; valoros; important. De-o ~ cu cineva (sau de ~a cuiva) a) de aceeași vârstă cu cineva; b) în aceeași situație cu cineva; la fel cu cineva. 4) (exprimă ideea de moarte): A-i face cuiva ~a a ucide pe cineva. /<ung. szám
bagseamă adv. Tr. pare-mi-se, se vede: bagseamă nu era acasă.
dare-de-seamă f. expunerea unui fapt, analiza unei opere. [Modelat după fr. compte-rendu].
seamă (samă) f. 1. socoteală: a da (ținea) seamă, pe seama mea; a da seamă, a preda; a lua pe seamă, a garanta; a ști seama, a se pricepe la ceva; a-și face seama, a se sinucide (lit. a-și face socotelile); 2. od. pl. Mold. conturi: sămile Vistieriei; 3. număr: o seamă de oameni; 4. specie, fel: ce seamă de om? toți suntem de o seamă; 5. fig. atențiune, considerațiune, reflexiune; a lua (băga) de seamă, a observa cu atențiune; a-și lua seama, a se răsgândi; a lua (băga) în seamă, a observa de aproape, a nu scăpa din vedere, a stima; 6. în locuțiuni adverbiale: de bună seamă, negreșit; fără seamă, excesiv; mai cu seamă, în special. [Ung. SZÁM, număr, socoteală, sumă: vorba și-a lărgit românește foarte mult sfera-i primitivă].
sámă (est) f., pl. sămĭ și seámă (vest) f., pl. semĭ (ung. szam, număr, socoteală, ca vamă, d. vam). Vechĭ. Azĭ rar. Număr, sumă: o samă de anĭ, de banĭ, de cuvinte, de oamenĭ. Socoteală, cont: sămile vistieriiĭ. Azĭ. Fel, specie: ce samă de făptură e asta? Categorie, etate saŭ stare egală: doĭ copiĭ de-o samă. Dare de samă, expunere, justificare. Recensiune. A da samă, a da socoteală, a te justifica. A-țĭ da samă, a-țĭ da socoteală, a avea cunoștință, a pricepe. A ține (în) samă, a lua (în) samă, a considera, a lua în considerațiune. A lua sama, a băga (de) samă, a da în primire, a preda. A lua cuĭva samă (Vechĭ), a-l lua în samă, a-ĭ da atențiune. A-țĭ lua sama, a te răzgîndi, a-țĭ schimba gîndu. A lua pe sama ta, a lua pe socoteala ta, pe numele tăŭ, pentru tine. A-țĭ face samă. 1. a te sinucide. 2. a-țĭ face afacerile. A face cuĭva samă, a-l ucide. A ști sama, a ști rostu, a ști cum merge treaba, a ști cum să procedezĭ (V. ogod). Un om de samă, un om însemnat (ilustru). Fără samă (Rar), fără număr, foarte mult. Peste samă, peste măsură, excesiv. Maĭ cu samă, maĭ ales, în special. Cu (saŭ de) bună samă, 1. de sigur, bine înțeles: de bună samă că-ĭ așa. 2. sigur, cu siguranță: nu știŭ de bună samă dacă-ĭ așa (nord).
seámă V. samă.
sea s. v. APRECIERE. ATENȚIE. AVANTAJ. BENEFICIU. BIR. CALCUL. CATEGORIE. CINSTE. CINSTIRE. CÎȘTIG. CONDIȚIE. CONSIDERAȚIE. DARE. EPOCĂ. FEL. FOLOS. GEN. IMPOZIT. INTERVAL. ONOARE. PERIOADĂ. PREȚUIRE. PROFIT. RANG. RĂGAZ. RĂSTIMP. RESPECT. RÎNDUIALĂ. ROST. SOCOTEALĂ. SOI. SPAȚIU. SPECIE. SPEȚĂ. STARE. STIMĂ. SUMĂ. TEAPĂ. TIMP. TIP. TREAPTĂ. TRECERE. VAZĂ. VÎRSTĂ. VREME.
SEA s. 1. număr, serie, sumă. (A ridicat o ~ de probleme.) 2. grămadă, mulțime. (Și-a rezolvat o ~ de probleme.) 3. rost, socoteală, (reg.) ogod. (Nu mai știa ~ averii lui.) 4. socoteală. (Vei da ~ de cele făcute.) 5. cont, socoteală, (fig.) spate, spinare. (Cîte nu i se puneau în ~!) 6. grijă, pază, (fig.) mînă. (I l-a dat în ~.) 7. egal, pereche, potrivă, seamăn. (Nu are ~ în lume.)
CAVE NE CADAS! (lat.) ia seama să nu cazi! – În cortegiile triumfale la romani, în spatele învingătorului, se afla un sclav, care-i spunea aceste cuvinte, avertisment împotriva trufiei.
NAIVITÄT IST EIN BETRAGEN, WO MAN NICHT ACHT DARAUF HAT, OB MAN VON ANDEREN BEURTEILWIRD (germ.) naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seamă că vei fi judecat de alții – Kant, „Menschenkunde”.
QUIDQUID AGIS, PRUDENTER AGAS ET RESPICE FINEM (lat.) orice ai face, fă cu băgare de seamă și ai în vedere sfârșitul – „Gesta Romanorum” (culegere de povestiri, legende, anecdote inspirate din istoria poporului roman, datând din sec. 14). 103. V și Age quod agis.
TOUT FLATTEUR VIT AUX DÉPENS DE CELUI QUI L’ÉCOUTE (fr.) lingușitorul trăiește pe seama celui care-l ascultă – La Fontaine, „Le corbeau et le renard”. Înfumurații se lasă flatați fără să bage de seamă că laudele ce li se adresează sunt interesate.
a lua în seamă expr. a ține cont (de cineva sau ceva)
a-i face cuiva seama expr. a ucide.
ajutor de băgător în seamă expr. persoană cu un rol insignifiant într-o instituție
băgător de seamă expr. persoană a cărei participare la o acțiune este inutilă; persoană care asistă la o acțiune fără a se implica.
băgător în seamă expr. v. barabanci
om de seamă expr. personalitate remarcabilă.

seamă dex

Intrare: seamă
seamă substantiv feminin
Intrare: băgare de seamă
băgare de seamă locuțiune substantiv feminin
Intrare: băgător de seamă
băgător de seamă substantiv masculin locuțiune admite vocativul
Intrare: dare de seamă
dare de seamă locuțiune substantiv feminin
Intrare: nebăgare de seamă
nebăgare de seamă locuțiune substantiv feminin (numai) singular